COD GALBEN: 17-06-2025 ora 20 Intre 20:25 si 21:20 se va semnala vijelie cu rafale de 50...60 km/h, descărcări electrice, averse ce vor cumula 10...15 l/mp in Județul Buzău;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 17 nov /Agerpres/ - Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, şi-a exprimat joi nemulţumirea cu privire la modificarea unor competenţe ale Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aşa cum prevede o ordonanţă de urgenţă adoptată recent de Guvern.

"Într-un grup de lucru am făcut o analiză pe necesităţi în ceea ce priveşte activitatea anterioară a DIICOT. Am identificat o serie de instrumente care erau necesare şi care urmau să fie baza unei strategii viitoare a dezvoltării DIICOT. Acestea au fost puse într-un proiect de lege, pe care l-am prezentat Ministerului Justiţiei încă din 2015 şi care a fost postat pe site-ul ministerului în luna aprilie 2016. Pe 16 noiembrie 2016, a fost emisă ordonanţa de urgenţă a Guvernului", a spus Horodniceanu, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că această ordonanţă este un pas bun în dezvoltarea DIICOT, însă nu toate instrumentele identificate în proiectul iniţial se găsesc şi în OUG.

Mai mult, Horodniceanu a menţionat că DIICOT a avut "tot timpul" o opoziţie din partea Ministerului de Interne, în legătură cu preluare poliţiştilor de la Judiciar.

"Din păcate, nu toate celelalte ministere au înţeles necesitatea modificărilor legislative. Am avut tot timpul o opoziţie de la mai multe ministere, în special de la Ministerul de Interne. (...) În proiectul iniţial, se stipula preluarea de către DIICOT a 290 de poliţişti, care urmau să se constituie în unităţi de suport", a precizat Horodniceanu.

Întrebat dacă îl nemulţumeşte ceva la această ordonanţă, Horodniceanu a răspuns: "Sigur că da. Sunt vizibile. Uitaţi-vă la proiectul depus pe site-ul MJ în aprilie 2016 şi la ce a ieşit ieri. Unităţile de suport care erau prevăzute în proiectul iniţial şi pe care noi le-am dorit, iar ministrul Justiţiei le-a susţinut nu au putut fi adăugate în acest moment capacităţii DIICOT din mai multe motive".

Deşi spune că această modificare a legii de funcţionare şi organizare a DIICOT era necesară şi trebuia să fie operată de mai mulţi ani, el este de părere că, în viitor, instituţia îşi va recupera o parte din instrumentele pe care, la un anumit moment, le-a avut.

Potrivit lui Horodniceanu, ordonanţa de urgenţă prevede că DIICOT nu va mai ancheta cazurile de evaziune fiscală, însă el a precizat că dosarele deschise deja rămân în lucru aici.

"Dosarele de evaziune fiscală de la DIICOT rămân în lucru. Niciun dosar de evaziune fiscală aflat în lucru la DIICOT nu va fi declinat. Nu a fost dorinţa DIICOT-ului de modificare a competenţei. S-a considerat că este mai important ca toate cauzele de acest fel să fie într-un singur loc, adică la parchetele regulare. Vom vedea, pentru că vom face o analiză în perioada următoare, peste un an, în speţă. Noi am făcut o analiză pe dosarele pe care le avem în lucru şi peste un an vom vedea cum este gestionat acest fenomen. În acest moment, la DIICOT sunt în jur de 320 de dosare de evaziune fiscală, dintre care 74 cu prejudiciu mai mare de 20 milioane de lei. Acestea rămân în lucru la DIICOT, dar DIICOT nu va mai lucra dosare noi de evaziune fiscală, cel puţin o perioadă. Dar asta nu a fost dorinţa noastră", a mai spus Horodniceanu.

Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a anunţat miercuri adoptarea de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă care reglementează activitatea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, apreciind că prin acest act normativ s-a urmărit aducerea DIICOT "în oglindă la nivelul DNA". AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.