Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 oct /Agerpres/ - Procurorii DNA l-au trimis din nou în judecată pe Dănuţ Căpăţînă, la data faptelor manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru fapte în legătură cu încheierea a şase contracte cu o firmă, controlată prin soţie, fără organizarea unei proceduri de atribuire.

El este acuzat de conflict de interese şi abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, ambele în formă continuată.

În dosar, a fost deferită justiţiei şi SC Mara Investcom SRL pentru complicitate la abuz în serviciu.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis miercuri AGERPRES, în perioada 2010 - 2016, Dănuţ Căpăţînă, în calitate de manager şi manager interimar al spitalului, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu care decurgeau din funcţia deţinută, în legătură cu încheierea a şase contracte având ca obiect servicii de secretariat şi recepţie.

"Contractele respective au fost încheiate cu SC Mara Investcom SRL (societate pe care o controla prin intermediul fostei sale soţii), fără organizarea unei proceduri de atribuire care să asigure o utilizare eficientă a fondurilor publice şi promovarea concurenţei dintre operatorii economici. Serviciile respective au fost achiziţionate la preţuri supraevaluate faţă de costul efectiv al acestora, în vederea obţinerii unor foloase necuvenite pentru sine în valoare de 1.464.832,63 lei", susţin procurorii.

Ca urmare a acestor demersuri, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa a fost prejudiciat cu aproximativ 2,1 milioane lei, sumă cu care această unitate sanitară s-a şi constituit parte civilă în cauză.

În cauză, s-a dispus instituirea măsurii popririi asigurătorii asupra sumelor de bani existente şi viitoare existente în contul deschis la o unitate bancară de către firma respectivă.

De asemenea, procurorii au mai dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin unei societăţi, în calitate de parte responsabilă civilmente, firmă la care este acţionar Dănuţ Căpăţînă.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Dănuţ Căpăţînă a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru infracţiuni similare în noiembrie 2014 şi august 2016. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.