COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 18 iunie, interval orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 6 sep /Agerpres/ - Deputatul Sebastian Ghiţă a negat marţi că ar fi dat bani pentru vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair sau pentru ca Victor Ponta să îl treacă pe lista de candidaţi la alegerile parlamentare din 2012.

Prezent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Sebastian Ghiţă a fost întrebat de jurnalişti dacă a dat suma de 220.000 de euro pentru a-l aduce pe Tony Blair în România.

"Nu. Nu îl cunosc pe Tony Blair. Nu am avut plăcerea să mă întâlnesc cu dânsul", a spus Sebastian Ghiţă.

De asemenea, el a negat că ar fi dat bani pentru a fi trecut de Victor Ponta pe un loc eligibil la alegeri: "Exclus. O astfel de acuzaţie este extrem de gravă. De mâine, orice preşedinte de partid poate fi acuzat că, în schimbul a te mir ce, a pus pe listă sau a confirmat pe listă, pentru că în perioada USL, când confirmările le făceau domnul Ponta şi domnul Crin (Antonescu - n.r.), candidatura era uninominală în colegii, şi oricum toţi câştigam. (...) Nu îmi trebuia, nici măcar de la o personalitate ca Victor Ponta, o recomandare".

Ghiţă a susţinut că nu s-a hotărât dacă va candida sau nu la alegerile parlamentare din acest an, declarându-se surprins că o instituţie a statului "pare că încearcă să blocheze" proiectul politic reprezentat de Partidul România Unită.

"Două lucruri mă surprind în mod serios. În primul rând, tăcerea şi răbdarea partidelor şi a Parlamentului în faţa ideii că art. 30 din Constituţie poate fi încălcat cu uşurinţă, într-o Românie pe care o vrem democratică. Scrie acolo foarte clar că oricare dintre noi are dreptul la liberă gândire şi la liberă exprimare, despre orice. Mâine - poimâine, o să ne trezim că jumătate plus unu din membrii Parlamentului primesc control judiciar şi nu se mai pot exprima pe o lege sau pe o procedură. Şi, în momentul ăla, ce ţară şi ce democraţie mai avem noi, când unui om nu îi dai voie să plece? Şi mai este ceva care mă deranjează. Mă deranjează faptul că, auzind pe părinţii mei cum, pe vremea lui Ceauşescu, cereau voie de la Securitate să plece din ţară, aşa am ajuns şi eu să merg şi să cer voie de la Securitate să plec din ţară. Şi chestia asta nu îmi place. Mi-e dor de o viaţă normală", a mai spus Sebastian Ghiţă. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.