COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 24 iunie, ora 10 – 25 iunie, ora 10 se va semnala caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 10 Intre 25 iunie, ora 10 – 26 iunie, ora 10 se va semnala val de căldură, caniculă și disconfort termic COD GALBEN: 24-06-2025 ora 13 Intre 13:35 si 17:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 50...65 km/h. in Zona joasă a județului Alba , respectiv zona localităților, Zona depresionară a județului Braşov , respectiv zona localităților, Județul Sibiu;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 4 sep /Agerpres/ - Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) solicită premierului Dacian Cioloş eliberarea din funcţie a ministrului Justiţiei, Raluca Prună, pe motiv că temele propuse de aceasta în dezbatere nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar.

"Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) îi solicită domnului Dacian Cioloş, prim-ministrul României, eliberarea de îndată din funcţie a doamnei Raluca Alexandra Prună, care, prin recomandările pe care le formulează cu nesocotirea evidentă şi gravă a principiilor în lipsa cărora nu pot fi definite şi dezvoltate valorile statului democratic, a probat că nu înţelege rolul şi locul justiţiei în societate, de vreme ce temele propuse a fi dezbătute şi detaliate de doamna ministru Raluca Alexandra Prună, ca parte a agendei ministeriale ori a celei personale, nu au legătură cu obiectivele sistemului judiciar a căror atingere trebuie să constituie un subiect prioritar", declară AMR într-un comunicat remis duminică AGERPRES, semnat de preşedintele Asociaţiei, Gabriela Baltag.

AMR susţine că între Raluca Prună şi corpul de magistraţi "sunt diferenţe ireconciliabile, izvorâte, printre altele, din comportamentul adoptat de doamna ministru, care, în mod nejustificat şi, prin urmare, nepermis, transmite denaturat, nereal (de multe ori) situaţiile ce i-au fost aduse la cunoştinţă în mod documentat, deşi respectivele împrejurări nu erau/ nu sunt de natură să ridice nicio îndoiala ori să determine interpretări diferite sau contrare faţă de sensul în care au fost formulate si argumentate".

Asociaţia Magistraţilor mai declară că, în cele aproximativ zece luni de mandat, Raluca Prună a generat, "ca rezultat al numeroaselor poziţii inacceptabile, lipsite de fundament", o ruptură adâncă între funcţia publică ocupată şi corpul de magistraţi, dovedind, în aceste condiţii, că nu mai există niciun remediu pentru reintrarea în parametrii unei stări de normalitate.

AMR precizează că sistemul judiciar trage un semnal de alarmă privind pierderile la care este expusă România prin păstrarea, în continuare, în fruntea Ministerului Justiţiei a unei persoane care, prin declaraţii publice impardonabile, duce la alterarea imaginii şi credibilităţii unei puteri în stat.

"Este timpul ca doamna Raluca Alexandra Prună să înţeleagă că funcţia publică pe care o ocupa presupune mai mult decât o interpretare personală a ordinii sociale sau o deformare a realităţilor, ca responsabilitatea şi rigoarea acestei funcţii o obligă să părăsească imediat locul pentru care a dovedit că nu are vocaţie, dar, mai ales, dăruire", se mai spune în comunicatul AMR. AGERPRES / (AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.