COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 aug /Agerpres/ - Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis revocarea măsurii controlului judiciar în cazul deputatului Nicolae Păun, în dosarul în care acesta este judecat pentru deturnare de fonduri europene, însă decizia nu este definitivă.

În acelaşi dosar, magistraţii au revocat controlul judiciar şi pentru Florentina Rotariu, manager general al Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa".

Nicolae Păun a fost trimis în judecată de DNA pe 20 iulie, fiind acuzat de mai multe infracţiuni, printre care deturnare de fonduri europene, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată.

De asemenea, deputatul Mădălin Voicu este acuzat de trafic de influenţă, fals în declaraţii, spălare a banilor şi folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Potrivit DNA, Nicolae Păun şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar au creat un mecanism de fraudare a fondurilor europene, prin intermediul Asociaţiei Partida Romilor "Pro Europa", care derula programe destinate integrării sociale a persoanelor de etnie romă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.