COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 05 iunie, ora 12 – 05 iunie, ora 23 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD GALBEN: 05-06-2025 ora 10 Intre 6 iunie, ora 12 – 6 iunie, ora 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic COD GALBEN: 05-06-2025 ora 20 Intre 20:45 si 21:40 se va semnala Averse torențiale care vor acumula 15...25 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului, grindină. in Județul Gorj, Județul Mehedinţi;

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 iun /Agerpres/ - Fostul vicepremier Gabriel Oprea s-a prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde are termen în dosarul în care este judecat pentru abuz în serviciu în legătură cu cheltuirea unor sume din bugetul DIPI.

La acest termen, instanţa discută în camera preliminară măsurile asigurătorii instituite de procurori în dosar.

În luna mai, Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de procurorii DNA în dosarul privind Direcţia de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

Gabriel Oprea, în prezent senator, care a îndeplinit funcţiile de viceprim-ministru pentru Securitate Naţională şi ministru al Afacerilor Interne, este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

În dosar, au mai fost deferiţi justiţiei: Gheorghe Nicolae, chestor principal de poliţie, la data faptelor şef al DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu şi pentru două infracţiuni de deturnare de fonduri, dintre care una în formă continuată, Gabriel-Nicolae Pavel, comisar şef de poliţie, la data faptei şef al Serviciului Juridic din DIPI, pentru complicitate la abuz în serviciu, Nelu Zărnică, chestor principal, subsecretar de stat la data faptei, şi Marian-Dănuţ Iacob, comisar şef de poliţie, şeful unei structuri administrative la data faptei, ambii pentru deturnare de fonduri, în formă continuată.

Potrivit DNA, Oprea, cu ajutorul lui Nicolae şi Pavel, a dispus suplimentarea cu suma de 410.000 lei a fondurilor pentru cheltuieli operative ale DIPI şi a aprobat achiziţia unui autoturism Audi A8, în scopul declarat al asigurării protecţiei demnitarilor.

"Acest lucru s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale care limitează achiziţionarea autovehiculelor din fondurile operative ale Ministerului Afacerilor Interne strict la situaţii legate de folosirea lor în activităţi de urmărire penală a infracţiunilor de corupţie. Ca urmare a încălcării atribuţiilor de serviciu, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 410.000 lei, iar DIPI a beneficiat de dotarea cu bunurile respective, în valoare de 91.295,73 euro, folosul fiind necuvenit în raport cu destinaţia legală a fondurilor operative", susţin procurorii.

DNA precizează că, în perioada 21 august - octombrie 2015, Gheorghe Nicolae a schimbat destinaţia resurselor materiale alocate instituţiei publice pe care o conducea, respectiv a autoturismului Audi A8 achiziţionat din fonduri operative în mod conspirat, pentru folosinţa personală şi exclusivă a ministrului de Interne în funcţie Gabriel Oprea.

De asemenea, în perioada 2014 - 2015, acelaşi inculpat, în mod repetat, a aprobat mai multe rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia unei alte sume, şi anume de peste 238.000 lei, alocată instituţiei pentru fonduri operative, în scopul efectuării unor cheltuieli de protocol ori pentru înzestrarea instituţiei, care nu au fost circumscrise activităţilor, acţiunilor sau misiunilor cu caracter informativ-operative.

"În aceeaşi manieră au procedat şi inculpaţii Zărnică şi Iacob, în calitate de ordonatori de credite în DIPI, care au întocmit rapoarte prin care a fost schimbată destinaţia sumei de 9.398 lei, respectiv 4.955,51 lei", au mai constatat anchetatorii.

Procurorii au instituit măsura sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri ce aparţin lui Oprea, Nicolae şi Pavel, până la concurenţa sumei de 410.000 lei, în vederea recuperării pagubei produse. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.