Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 iun /Agerpres/ - Bogdan Păltineanu, managerul Spitalului Clinic de Urgenţă ''Bagdasar Arseni'', la data faptei manager la Institutul "Ana Aslan", a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în cinci tranşe, sumele de 73.450 euro şi 18.600 lei, ce reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a unor contracte, informează DNA.

El a fost reţinut joi pentru luare de mită în formă continuată şi va fi prezentat vineri Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

"În perioada 12 mai - 21 august 2015, inculpatul Păltineanu Bogdan, în calitate de manager al Institutul Naţional de Geriatrie şi Gerontologie 'Ana Aslan', în exercitarea atribuţiilor de serviciu ce îi reveneau în ceea ce priveşte încheierea contractelor de achiziţii, derularea contractelor, angajarea unităţii în operaţiunile patrimoniale, a primit de la reprezentantul a două societăţi comerciale, în cinci tranşe, sumele de 73.450 euro şi 18.600 lei. Banii, primiţi de inculpat atât într-un imobil ce-i aparţinea, cât şi în autoturismul personal, reprezentau comisionul stabilit pentru derularea în bune condiţii a contractelor respective (emitere comenzi, plată facturi)", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de către DNA. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.