Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 9 iun /Agerpres/ - Procurorii DNA au extins cercetările în dosarul lui Dan Drugă, prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea ''Petre Andrei'' din Iaşi, şi efectuează joi percheziţii în 5 locaţii - toate situate într-o instituţie publică.

"În dosarul (...) referitor la suspiciuni de fapte de corupţie săvârşite de un prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii 'Petre Andrei' din Iaşi, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi au extins cercetările şi cu privire la suspiciuni legate de săvârşirea infracţiunilor de favorizarea făptuitorului şi fals. În cursul zilei de 9 iunie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 5 locaţii - toate situate în cadrul unei instituţii publice", se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

Potrivit unor surse judiciare, percheziţiile au loc în universitate.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Direcţiei de Operaţiuni Speciale şi din partea Direcţiei Generale Anticorupţie.

În 7 iunie, DNA a anunţat că procurorii l-au reţinut pentru 24 ore pe Dan-Florin Drugă, avocat în Baroul Iaşi şi prodecan al Facultăţii de Drept de la Universitatea ''Petre Andrei'' din Iaşi, pentru luare de mită, după ce a pretins bani, prin intermediar, de la un student, în vederea înscrierii în anul al III-lea, deşi acesta nu susţinuse în fapt examenele aferente.

În dosar a fost reţinut şi Dan Melinte, pentru complicitate.

Potrivit DNA, în perioada decembrie 2015 - 3 iunie 2016, Dan Drugă, în calitate de prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ''Petre Andrei'' din Iaşi şi titular de curs la disciplinele Teoria Generală a Dreptului şi Drept Penal, prin intermediul lui Melinte, a pretins de la un student suma de 18.900 lei în vederea înscrierii în anul al III-lea de studii, la unitatea de învăţământ respectivă.

"Înscrierea studentului urma să se realizeze în condiţiile în care acesta din urmă nu a susţinut în fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii şi nu a achitat taxele de şcolarizare la termenele prevăzute în Regulamentul Universităţii 'Petre Andrei' din Iaşi. În acest context, la 6 iunie, Dan Drugă a primit cu titlu de mită de la studentul respectiv suma de 19.000 lei din care, pentru 'ajutorul' acordat, a remis ulterior lui Dan Melinte 3.500 lei. În împrejurarea în care inculpaţii au primit suma de bani de la student, procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante", precizează DNA.

Ulterior reţinerii, Dan Drugă a demisionat din funcţia de profesor şi prodecan al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii ''Petre Andrei'' din Iaşi. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.