Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Timişoara, 31 mai /Agerpres/ - Procurorii DIICOT Timişoara vor începe, marţi, audierile în cazul suspecţilor de la Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa pe măsură ce aceştia vor fi aduşi la sediul judiciar.

"Vor începe audierile pe măsură ce vor fi aduşi la DIICOT", a declarat, marţi, pentru AGERPREES, procurorul-şef al DIICOT Timişoara, Alex Florenţa.

Dacă la primele ore ale dimineţii, Punctul de Trecere a Frontierei de la Stamora-Moraviţa a fost închis traficului mai bine de două ore, la începutul percheziţiilor, fluxul a fost reluat, iar potrivit unor surse poliţieneşti, s-au instituit filtre rutiere în zonă.

În urma investigaţiilor efectuate într-un dosar penal de către procurorii DIICOT Timişoara şi ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, au fost puşi sub învinuire peste 50 de suspecţi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, luare de mită, dare de mită, contrabandă şi complicitate la contrabandă, arată un comunicat de presă al DGA, remis AGERPRES.

Din cercetările efectuate în mai multe dosare penale privind săvârşirea unor infracţiuni de contrabandă de către membrii unor grupuri infracţionale, a rezultat că poliţiştii de frontieră din PTF Stamora-Moraviţa, sub coordonarea şefului de punct şi a şefilor de ture, s-au constituit şi au acţionat în mod coordonat, în cadrul unui grup infracţional organizat, în scopul comiterii unor infracţiuni de corupţie pentru a obţine diferite beneficii materiale.

Potrivit comunicatului, aceste beneficii, rezultate din sumele de bani primite cu titlu de mită de către poliţişti din cadrul punctului de trecere a frontierei, în scopul neîndeplinirii îndatoririlor de serviciu privitoare la supravegherea şi controlul trecerii frontierei de stat, respectiv prevenirea şi combaterea faptelor specifice criminalităţii transfrontaliere, în special a infracţiunilor de contrabandă, precum şi a contravenţiilor săvârşite în zona lor de competenţă, erau împărţite între membrii grupării infracţionale.

Astfel, s-a constatat faptul că poliţiştii de frontieră implementaseră modalităţi clar conturate prin care se realiza introducerea în ţară, prin PTF Moraviţa, de bunuri şi mărfuri diverse, care trebuiau plasate sub un regim vamal şi pentru care primeau diverse sume de bani pentru a le permite trecerea.

S-a evidenţiat inclusiv faptul că activităţile infracţionale desfăşurate prin PTF Moraviţa nu vizau doar acţiunile de contrabandă, ci şi alte infracţiuni de natură a genera venituri ilicite, precum sprijinirea traficului de migranţi, favorizarea unor infractori daţi în urmărire generală prin permiterea accesului acestora peste frontiera de stat; dar şi omiterea constatării, contra unor sume de bani, a oricăror abateri de natură contravenţională înregistrate la momentul trecerii frontierei. Atunci când nu se putea constata nicio abatere la regimul vamal, poliţiştii pretindeau sume de bani, în temeiul unei obişnuinţe, de la persoanele care pur şi simplu tranzitau frontiera.

În prezent sunt efectuate 41 de percheziţii, atât la punctul de trecere a frontierei, cât şi la domiciliile poliţiştilor şi contrabandiştilor şi sunt puse în aplicare 58 de mandate de aducere la audieri, toate cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti. AGERPRES/(AS - autor: Otilia Halunga, editor: Irina Poenaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.