UPDATE Judecătoarea de la Sinaia, urmărită penal pentru luare de mită și abuz în serviciu

 •  Justiţie
3134 afişări

UPDATE ORA 11.42 Procurorii DNA Ploiești au dispus, marți, efectuarea în continuare a urmăririi penale față de judecătoarea Ruxandra Popescu de la Judecătoria Sinaia cu privire la infracțiunile de luare de mită și abuz în serviciu săvârșite în legătură cu pronunțarea unei hotărâri în detrimentul Primăriei Sinaia.

a3e79dc6-f091-4903-8284-0bd9164912be

Potrivit unui comunicat de presă al DNA, în cauză există aspecte care arată că, în vara anului 2010, în calitate de magistrat judecător, suspecta Ruxandra Popescu a acceptat promisiunea făcută de o persoană care, la acea dată, ocupa o funcție de conducere în Poliția Sinaia, de a i se plăti un folos necuvenit în schimbul pronunțării unei hotărâri judecătorești favorabile intereselor sale și într-un termen scurt.

Astfel, judecătoarea a primit, prin intermediar, un folos necuvenit în valoare de aproximativ 500 euro, se arată în comunicat.

Potrivit unor surse, suspecta ar fi primit o haină de blană de la Marin Tudorică, fost șef al Poliției Sinaia, arestat în ianuarie pentru fapte de corupție.

"Ca urmare a faptului că acceptase promisiunea de a primi un folos necuvenit, în calitate de judecător la Judecătoria Sinaia, învestită fiind cu soluționarea unui dosar civil, suspecta Popescu Ruxandra și-a încălcat atribuțiile de serviciu și, la data de 11 noiembrie 2010, a pronunțat o soluție vădit contrară dispozițiilor legale, prin care a dat câștig de cauză reclamanților, în detrimentul Primăriei Sinaia", precizează comunicatul.

Concret, prin respectiva hotărâre judecătorească, orașul Sinaia și Consiliul Local Sinaia au fost obligate să încheie contracte de vânzare-cumpărare pentru trei terenuri în suprafață totală de peste 500 metri pătrați care făceau obiectul unor contracte de concesiune, la prețuri defavorabile, ceea ce a creat un prejudiciu de aproximativ 220 000 euro și un folos necuvenit pentru cei trei concesionari, spun procurorii.

Surse din cadrul administrației locale a stațiunii Sinaia au declarat, pentru AGERPRES, că primarul Vlad Oprea a fost audiat ca martor în acest dosar în urmă cu o săptămână.

UPDATE ORA 8.03 Judecătoare de la Sinaia, adusă cu mandat la DNA Ploiești

Judecătoarea Ruxandra Popescu, magistrat în cadrul Judecătoriei Sinaia, a fost adusă, marți dimineața, cu mandat la sediul DNA Ploiești, aceasta urmând a fi audiată de procurorii anticorupție.

Potrivit unor surse judiciare, Ruxandra Popescu este acuzată că ar fi dat o hotărâre nelegală de care a beneficiat fostul șef al Poliției Sinaia, Marin Tudorică. Acesta din urmă a fost arestat preventiv în luna ianuarie, fiind acuzat de trafic de influență și efectuarea de activități comerciale incompatibile cu funcția.

Judecătoarea în cauză ar fi primit o haină de blană de la Marin Tudorică, iar în schimbul acestui bun aceasta a dat o hotărâre prin care Consiliul Local Sinaia a fost prejudiciat cu peste 240.000 de euro.

Surse judiciare au precizat că prin hotărârea respectivă a fost redus în mod nelegal pentru trei terenuri din stațiune prețul stabilit de Consiliul Local în privința terenurilor din zonă.

AGERPRES / (AS — autor: Anamaria Toma; editori: Marius Frățilă, Dănuț Pușcașu; editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres