Mehedinți: Prim-procurorul Carmen Sîrboiu, condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare

 •  Justiţie
432 afişări

Carmen Sîrboiu, prim procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Orșova, a fost condamnată, luni, de o instanță a Curții de Apel Craiova, la doi ani de închisoare cu suspendare.

e01e538f-29ec-4bae-8202-1e5b81fae7cf

Surse judecătorești au declarat pentru AGERPRES că sentința pronunțată de magistrați nu este definitivă și că poate fi atacată de Carmen Sîrboiu sau de procurorii DNA care au instrumentat cazul.

În baza rechizitoriului din 15 octombrie 2014 al DNA, Carmen Sîrboiu a fost reținută pentru 24 de ore în urma unor denunțuri și percheziții domiciliare efectuate la domiciliile a șase persoane fizice din municipiile Drobeta Turnu-Severin și Orșova și două la sediile unor instituții publice de interes local.

Potrivit acelorași surse, în cauza respectivă oamenii de afaceri Constantin Popescu și Sorninel Duducea și polițiștii Ionuț Liviu Fișter și Ion Ianoși au fost achitați.

Potrivit unui comunicat al DNA, Carmen Sîrboiu a fost acuzată de trafic de influență, luare de mită, instigare la folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii de foloase necuvenite și tentativă la infracțiunea de abuz în serviciu, în scopul obținerii, pentru sine ori pentru altul, a unor foloase necuvenite.

AGERPRES/(AS-autor: Florian Copcea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres