Raluca Prună: Regulamentul de aplicare a legii privind condițiile din penitenciare va fi aprobat săptămâna viitoare

 •  Justiţie
941 afişări

Ministrul Justiției, Raluca Prună, a declarat marți că regulamentul de aplicare a Legii privind condițiile din penitenciare urmează să fie aprobat în Guvern săptămâna viitoare și a adăugat că, ulterior, în decurs de 30 de zile, ANP va adopta legislația terțiară în materie.

19cd2261-7091-494c-bff6-f49660335667

"Legea 254/2013 a fost adoptată în februarie 2014. Tot la acea dată trebuia adoptat și regulamentul și suntem, sigur, doi ani mai târziu, iar regulamentul nu a fost aprobat. S-a constituit un grup de lucru, care a elaborat acest regulament. El a fost pus pe masa mea la începutul lunii decembrie. Mi-am luat și eu răgazul, ca ministru nou în funcție, să-l citesc și nu numai să-l citesc și să-l și completez cu chestiuni pe care nu le cuprindea", a afirmat ministrul Justiției, la Comisia de abuzuri și petiții din Camera Deputaților.

Raluca Prună a dat ca exemplu o decizie a CCR prin care se cere ca persoanelor aflate în arest preventiv să li se asigure "dreptul la vizită intimă".

"Dau numai un exemplu, ele sunt ceva mai numeroase. Pentru a putea să ne asigurăm că punem în regulament, reglementăm și această chestiune ridicată acum, de ultimă oră, de Curtea Constituțională, a mai durat puțin pentru că au fost discuții cu Ministerul de Interne cu privire la spațiile în care pot asigura asta. (...) Regulamentul acum este finalizat și eu sper cel mai târziu săptămâna viitoare să fie aprobat de Guvern. Îmi pare rău dacă am contribuit cu o mică întârziere. Eu nu am vrut altceva decât ca regulamentul să fie mai bun", a explicat ministrul Justiției.

Raluca Prună a adăugat că regulamentul singur nu este suficient pentru a pune în executare Legea 254 la nivelul sistemului penitenciar.

"Este nevoie și de legislație terțiară și am căzut de acord cu conducerea ANP ca, în termen de (...) 30 de zile de la data adoptării regulamentului, să adopte legislația terțiară, care este, în fapt, legislația după care se ghidează lucrătorul din sistemul penitenciar în relația cu persoana condamnată. (...) Ceea ce ne lipsește nouă acum cu adevărat este legislația terțiară. Deci răspunsul este — cel mai târziu săptămâna viitoare acest regulament va fi adoptat, săptămâna cealaltă vom fi în 8, în 9 martie. Asta înseamnă că până la mijlocul lunii aprilie vor fi deciziile la nivel de ANP adoptate, astfel încât să avem un cadru legislativ predictibil", a spus ministrul Justiției.

La discuțiile de marți cu deputații din Comisia de abuzuri participă și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Cătălin Bejan.

AGERPRES/(A, AS — autor: Daniel Florea, editor: Andreea Rotaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres