ÎCCJ: Adrian Severin - condamnat la trei ani și trei luni de închisoare cu executare; decizia nu e definitivă

 •  Justiţie
4337 afişări

Fostul europarlamentar Adrian Severin a fost condamnat marți seara de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și trei luni de închisoare cu executare, în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită și trafic de influență.

74cb8701-2772-4aad-ae30-3b86bbed9e9c

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată de Adrian Severin cu apel.

Adrian Severin a fost trimis în judecată în septembrie 2013, fiind acuzat că, în perioada decembrie 2010 — martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnaliști de la publicația britanică "The Sunday Times", care efectuau o investigație sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, și a votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societății comerciale pe care aceștia pretindeau că o susțin, pe de altă parte.

"La suma menționată se adăuga și suma de 4.000 de euro pe zi pentru orice acte efectuate de parlamentar, în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente. În contextul discuțiilor din perioada ianuarie — martie 2011, Adrian Severin le-a pretins celor două persoane, potrivit înțelegerii, suma de 12.000 euro, lăsându-le să creadă că are influență asupra a doi deputați din Comisia juridică, a raportorului Comisiei pentru afaceri economice și monetare din legislativul european, precum și asupra unui alt membru al Parlamentului European, pentru a-i determina să introducă un amendament la proiectul de Directivă al Comisiei Europene privind garantarea depozitelor bancare, în sensul intereselor clienților companiei pe care cei doi susțineau că o reprezintă", susțin procurorii.

Potrivit DNA, în vederea încasării sumei de 12.000 euro, Adrian Severin a emis o factură pe care a trimis-o pe mail uneia dintre cele două persoane.

Trei europarlamentari — Adrian Severin, slovenul Zoran Thaler și austriacul Ernst Strasser — ar fi acceptat "să-și vândă serviciile" unor jurnaliști ai ziarului "The Sunday Times", care pretindeau că se ocupă cu acțiuni de lobby. Reporterii au propus mai multor membri ai Parlamentului European să le plătească 100.000 de euro pe an în schimbul "ajutorului" pentru adoptarea unor amendamente.

Conform anchetatorilor, Adrian Severin a depus amendamentul prin intermediul unui coleg, iar întrebat de unul din jurnaliști dacă a fost ușor să-l convingă pe colegul deputat să depună amendamentul, Severin a răspuns că până la un anumit punct i-a fost greu, dar că în cele din urmă acesta a acceptat ideea, "însă a fost o adevărată muncă".

Eurodeputatul sloven și cel austriac au demisionat din Parlamentul European, renunțând astfel la imunitatea parlamentară, în schimb Adrian Severin a refuzat, susținând că este vorba de "o înscenare pusă la cale de persoane care au acționat ca agenți provocatori și cu o motivație politică".

AGERPRES/(AS — autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Alexandra Cruceru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres