Ioan Niculae: Am înțeles greșeala făcută, am încercat să mă îndrept, nu vreau decât să ajung la familie

 •  Justiţie
1381 afişări

Omul de afaceri Ioan Niculae a spus, vineri, în fața instanței, la termenul de eliberare condiționată, că a înțeles greșeala făcută, că a încercat să se îndrepte și nu vrea decât să ajungă la familie.

f5829574-e7e8-4e28-a007-93e207c11ffa

Tribunalul Dâmbovița a rămas în pronunțare, urmând ca pe parcursul zilei să anunțe decizia în ceea ce privește o eventuală eliberare condiționată a lui Ioan Niculae.

''Nu am creat nicio problemă în penitenciar, nu am fost implicat în niciun incident'', a mai spus Niculae.

Acesta și-a cerut scuze și pentru ieșirea nervoasă de la termenul anterior, când la amânarea pronunțării unei decizii privind eliberarea condiționată a spus ''mai bine mă condamnați pe viață''.

Avocatul lui Niculae a precizat că au fost îndeplinite ireproșabil criteriile eliberării condiționate, lucru ce reiese din concluziile comisiei de liberare condiționată. Tot avocatul lui Ioan Niculae a afirmat că a fost îndeplinită fracția de pedeapsă, susținând că a executat 385 de zile. Niculae a scris în închisoare cinci cărți, care i-au adus o scurtare a pedepsei cu 150 de zile, iar 21 de zile le-a câștigat ca urmare a muncii prestate în penitenciar.

''A executat minimul de fracție și prin excluderea celor 150 de zile aferente scrierii lucrărilor științifice'', a precizat avocatul lui Ioan Niculae.

Totodată, avocatul a depus înscrisuri prin care a demonstrat că inculpatul a achitat integral prejudiciul din dosar.

Ioan Niculae este în prezent încarcerat la Penitenciarul Găești. Acesta este condamnat la doi ani și șase luni de închisoare în dosarul "Mită la PSD" și execută pedeapsa din aprilie anul trecut.

AGERPRES/(AS — autor: Cornelia Dumitru, editor: Dănuț Pușcașu, editor online: Anda Badea)

Citește și:

Tribunalul Dâmbovița a amânat decizia privind solicitarea de eliberare condiționată a lui Ioan Niculae

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres