COD GALBEN: 23-05-2025 ora 10 Intre 23 mai, ora 10 – 24 mai, ora 06 se va semnala instabilitate atmosferică temporar accentuată COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 20 Intre 20:58 si 21:40 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie in Județul Prahova, Județul Ilfov; COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 20 Intre 20:50 si 21:45 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie in Județul Ialomiţa; COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 20 Intre 20:45 si 21:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie in Județul Ialomiţa, Județul Prahova, Județul Ilfov; COD PORTOCALIU: 23-05-2025 ora 20 Intre 20:45 si 21:30 se va semnala Grindină de medii dimensiuni, averse torențiale care vor cumula 30...50 l/mp, frecvente descărcări electrice, vijelie in Județul Călăraşi, Județul Giurgiu;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 19 feb /Agerpres/ - Procurorii DNA Constanţa au dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile faţă de Ionel Bucur, director general al Centralei Nuclearoelectrice (CNE) Cernavodă, la data faptelor şi în prezent, pentru mai multe fapte de abuz în serviciu şi conflict de interese.

Aceeaşi măsură a fost luată şi faţă de Elena-Marinela Negulici, în prezent director economic al CNE Cernavodă, la data faptelor director economic al Societăţii Naţionale "Nuclearelectrica" Bucureşti, pentru infracţiuni similare.

De asemenea, procurorii anticorupţie au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: Ionel Encică şi Laurenţiu-Theodor Nicola, ambii membri în cadrul comisiei de evaluare a ofertelor şi şef serviciu protecţie fizică şi informaţii clasificate din CNE Cernavodă la data faptelor, Mădălina Olteanu, director economic al CNE Cernavodă la data faptelor, Victor Dărămuş, administrator al unei societăţi comerciale la data faptelor.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis vineri AGERPRES, în perioada ianuarie 2008 - mai 2014, inculpaţii Bucur, Negulici, Olteanu, Encică, Nicola, prin acţiuni sau inacţiuni concertate, au îndeplinit în mod defectuos sau nu au îndeplinit acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, în mai multe rânduri, în legătură cu atribuirea unui acord-cadru, având ca obiect servicii specifice de protecţie fizică şi monitorizare pentru Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă.

"Acţiunile sau inacţiunile acestora au fost coordonate în vederea acordării, în mod preferenţial, a serviciilor menţionate către o societate controlată de Dărămuş, prin eludarea legislaţiei în domeniul atribuirii contractelor de achiziţie publică şi a legislaţiei speciale în domeniul încheierii şi derulării contractelor ce necesită autorizaţii speciale din partea ORNISS, având în vedere că prin respectivul contract se gestionau informaţii clasificate. De precizat este faptul că societatea respectivă nu întrunea condiţiile necesare pentru negocierea şi derularea acordului-cadru şi a contractelor subsecvente, în lipsa autorizaţiei de securitate industrială şi a certificatului de securitate industrială emis ORNISS", susţin procurorii.

DNA precizează că inculpaţii au urmărit sau, după caz, au acceptat ca ceilalţi participanţi la procesul de achiziţie (membrii ai Consiliului de Administraţie, directori generali ai SNN, membrii ai serviciilor de achiziţii) să îndeplinească defectuos acte ce ţin de atribuţiile de serviciu, fără vinovăţie, prin invocarea, de către compartimentul de specialitate, cu girul directorilor menţionaţi, a unor false motive tehnice, pe fondul unei false urgenţe, generată tocmai de inacţiunea anterioară a inculpaţilor.

"Această conduită infracţională a avut scopul de a atrage în mod fraudulos posibilitatea contractării cu un singur agent economic (sursă unică), ceea ce a condus în final la atribuirea contractului printr-o procedură neconcurenţială, discriminatorie şi lipsită de eficienţă în cheltuirea banilor publici, contrar dispoziţiilor exprese ale prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică", se arată în comunicat.

Consecinţa directă a favorizării acestei societăţi, menţionează DNA, a fost autorizarea la plată, de către Bucur, Negulici şi Encică, a sumei de aproximativ 3,5 milioane euro către societatea omului de afaceri, plăţi care reprezintă prejudiciul adus Societăţii Naţionale 'Nuclearelectrica'/CNE Cernavodă, concomitent cu obţinerea unui folos patrimonial necuvenit pentru firma respectivă.

De asemenea, în perioada noiembrie 2010 - mai 2014, cei trei, în calitate de proprietari ai unor apartamente dintr-un complex rezidenţial situat în municipiul Constanţa, au beneficiat gratuit de servicii de pază din partea firmei lui Victor Dărămuş, în condiţiile în care societatea omului de afaceri avea în derulare contractul menţionat.

DNA mai precizează că, în perioada aprilie 2012 - noiembrie 2015, cei trei inculpaţi au procedat la întocmirea documentaţiei tehnice şi ulterior la derularea unui alt acord-cadru de prestări servicii încheiat între SNN/CNE Cernavodă şi o altă firmă de pază, având ca obiect servicii de pază civilă pentru obiectivele exterioare.

"În acest document, conform caietului de sarcini, erau incluse şi servicii de pază la Centrul de Control al Urgenţelor Alternativ, al cărui sediu este situat într-un imobil unde locuiau cei trei inculpaţi. Prin urmare, cei trei inculpaţi, ca persoane fizice, erau beneficiarii direcţi ai serviciilor de pază", se mai spune în comunicat.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu Verman, editor: Claudia Stănescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.