Bilanț ANP: În 2015 au fost modernizate 300 de locuri de detenție

 •  Justiţie
432 afişări

Pentru limitarea efectelor supraaglomerării, în anul 2015 au fost finalizate lucrările de modernizare a 300 de locuri de detenție la penitenciarele Mărgineni (200 locuri) și Codlea (100 locuri), se arată în bilanțul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) prezentat joi la Institutul Național de Statistică.

c314de23-deab-4559-9e6c-8d7cd3c05a80

Totuși, în situația necesității asigurării unei suprafețe de 4 metri pătrați/deținut, standard impus de CEDO, deficitul din sistemul penitenciar ajunge la 9.556 locuri de cazare.

"În acest context, ANP se preocupă de dezvoltarea infrastructurii, în conformitate cu prevederile legale și normele europene de detenție, urmărind identificarea clădirilor din cadrul locurilor de deținere, în vederea transformării în spații de cazare, preluarea de noi spații de la alte instituții ale statului, în vederea amenajării ca spații de deținere și crearea de noi spații de cazare prin lucrări de natura investițiilor", a spus directorul ANP, Claudiu Bejan, care a prezentat bilanțul.

Numărul persoanelor încarcerate la 31 decembrie 2015 se ridica la 28.334, dintre care 25.055 condamnați definitiv (88,43%), 2.453 arestați preventiv și condamnați în primă instanță (8,66%), 522 sancționați cu măsura internării într-un centru de detenție (1,84%) și 304 sancționați cu măsura internării într-un centru educativ (1,07%).

Ponderea deținuților recidiviști a scăzut de la aproape 50% în 2010 la 40,33% în anul 2015.

Potrivit bilanțului, cetățenii străini încarcerați pe teritoriul țării noastre la sfârșitul anului 2015 se ridică la 269 de persoane, cei mai mulți fiind din Turcia — 46, Bulgaria — 32, Republica Moldova — 23, Italia—15, Ucraina și Siria — câte 13 și Serbia — 11 persoane.

Numărul deținuților care au beneficiat de liberare condiționată a crescut de la 8.420 în 2010 la 10.920 în 2015.

În anul 2015 au fost amenajate 22 camere de protecție, dintre care 11 sunt operaționale în penitenciarele Aiud, Arad, București-Rahova, Colibași, Craiova, Gherla, Giurgiu, Iași, Oradea, Tulcea și Penitenciarul Spital București-Jilava, celelalte 11 (amenajate la penitenciarele Focșani, Galați, Mărgineni, Miercurea Ciuc, Slobozia, Târgșor, penitenciarele-spital București-Rahova, Colibași, Dej, Poarta Albă și Târgu Ocna) urmând a fi funcționale în decursul anului 2016.

Raportat la echipamentul necesar persoanelor cazate temporar în camerele de protecție, acesta a fost asigurat de către fiecare unitate în parte: Aiud, Arad, București-Rahova, Colibași, Craiova, Gherla, Giurgiu, Iași, Oradea, Tulcea, Penitenciar Spital București-Jilava.

"A fost implementat sistemul de audiere prin videoconferință, în 32 unități penitenciare. În cursul anului 2016, urmează a fi amenajate încă 14 spații destinate audierii prin videoconferință", se arată în documentul citat.

Fondurile alocate pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție au crescut constant în ultimii ani. Astfel, în anul 2015, suma alocată a fost în valoare de 225.614.000 lei, față de 206.898.000 lei în anul 2014.

Pentru păstrarea legăturii cu mediul de suport, a fost suplimentat intervalul de timp destinat efectuării convorbirilor telefonice, ajungându-se la 30 de minute zilnic (regim de maximă siguranță și regim închis) și 60 de minute zilnic (regim semideschis și regim deschis).

De asemenea, în penitenciarele București-Rahova și Giurgiu a fost implementat proiectul pilot privind sistemul de telefonie fixă în camerele de deținere.

Situația ieșirilor din penitenciar s-a îmbunătățit în anul 2015, ajungând la 2.481 de persoane eliberate pentru 24 de ore și 1.138 pentru perioade mai mari de 24 ore, față de anul 2010, când 1.013 deținuți au fost eliberați pentru 24 de ore și 577 pentru perioade mai mari de 24 de ore.

"În anul 2015, ca și alternative de petrecere a timpului în afara camerei de deținere, au fost acordate 3.619 recompense cu permisiunea de ieșire din penitenciar, 8.462 deținuți au fost implicați în activități lucrative, 2.459 de persoane au fost incluse în activitățile de școlarizare, 5.913 de persoane au participat la activități de formare profesională, au fost finalizate 582.873 demersuri educative, 98.089 demersuri de asistență psihologică și 80.239 demersuri de asistență socială", se menționează în bilanț.

Pentru a contribui la menținerea legăturii cu familia, au fost amenajate, în cadrul sectoarelor vizită, 10 spații special destinate întâlnirilor dintre deținuți și copii.

În anul de învățământ 2015-2016, 2.459 deținuți sunt înscriși la cursuri de instruire școlară și universitare. Elevii din sistemul penitenciar reprezintă aproximativ 10% din efectivul total custodiat.

Monitorizarea asistenței medicale a evidențiat că, în anul 2015, au fost realizate 812.579 consultații (curative și de specialitate), cu un indice de asigurare al consultațiilor de 27,94 consultații/deținut.

De menționat este faptul că rețeaua sanitară a ANP a asigurat, în continuare, procentul cel mai important al asistenței spitalicești pentru persoanele custodiate de sistemul penitenciar (94%), cât și pentru persoanele din arestul poliției.

AGERPRES/(AS — Daniel Alexandru Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruștei)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres