COD GALBEN: 17-05-2025 ora 10 Intre 17 mai, ora 10 – 17 mai, ora 21 se va semnala intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 21 ian /Agerpres/ - Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, a avut miercuri, la Paris, o întâlnire oficială cu omologul francez, Bernard Cazeneuve, ocazie cu care cei doi oficiali au evidenţiat buna cooperare poliţienească, derulată inclusiv prin intermediul celor 36 de poliţişti români care desfăşoară în prezent misiuni operative în Franţa.

''În cadrul întrevederii, cei doi miniştri de Interne au evidenţiat buna cooperare poliţienească, derulată inclusiv prin intermediul celor 36 de poliţişti români care desfăşoară în prezent misiuni operative în Franţa, acest mod de lucru fiind apreciat ca un model de bune practici care poate fi aplicat şi de către alte state europene'', precizează MAI, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, oficialul francez a solicitat adoptarea unei poziţii comune în privinţa îmbunătăţirii cadrului european care vizează combaterea terorismului şi gestionarea migraţiei ilegale. În acest context, a fost abordată inclusiv problematica aderării României la spaţiul Schengen.

Pe parcursul discuţiilor a fost evidenţiată contribuţia României pentru securizarea frontierelor externe ale UE şi combaterea migraţiei ilegale, arată MAI.

Totodată, cei doi oficiali au evocat poziţiile comune pe care cele două state le au cu privire la PNR (registrul european cu numele pasagerilor) şi armele de foc, România şi Franţa făcând paşi concreţi în acest sens.

Ministrul Petre Tobă şi-a manifestat disponibilitatea ca, în cadrul cooperării bilaterale dintre cele două ministere de Interne, să sprijine măsurile luate de autorităţile franceze pentru buna organizare a EURO 2016. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.