CCR: Legea pensiilor speciale pentru aleșii locali, neconstituțională

 •  Justiţie
993 afişări

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis miercuri că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali, după ce a admis sesizarea Guvernului.

666d63d6-eba6-4423-b84b-3953e6612126

* Zegrean în cazul pensiilor speciale ale aleșilor locali: Orice ban primit poate fi considerat un privilegiu

* Iordache privind pensiile speciale ale aleșilor locali: Vom pune articolele neconstituționale în concordanță cu decizia CCR

* Orban: Respectăm decizia CCR; prevederile neconstituționale privind pensiile aleșilor locali, eliminate de Parlament

Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii au constatat că legea nu este clară, că există inegalitate între aleși și că nu se precizează sursa de finanțare.

Pe 26 decembrie 2015, Guvernul a sesizat CCR cu privire la unele aspecte ale Legii referitoare la pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene — Legea de modificare și completare a Legii nr.393/2004 privind Statutul aleșilor locali.

Sesizarea avea în vedere încălcarea mai multor articole din Constituție referitoare la instituirea unui regim special de privilegii pentru anumiți aleși locali, acordarea retroactivă a drepturilor speciale și neasigurarea finanțării pentru indemnizațiile nou create.

"În forma adoptată, există cel puțin 16.300 de potențiali beneficiari ai legii. Efortul bugetar în 2016 se ridică la 469 milioane lei. (...) Deficitul bugetar rezultat este de 395 milioane lei, peste deficitul agreat de Parlament, și tinde să agraveze stabilitatea cadrului fiscal bugetar. În plus, având în vedere că legea retroactivează, numărul beneficiarilor poate fi mult mai mare, ca și impactul asupra bugetului de stat", arăta Guvernul.

AGERPRES/(AS — autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres