COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 12 ian /Agerpres/ - Omul de afaceri Gruia Stoica, condamnat în primă instanţă la patru ani închisoare cu executare în legătură cu trucarea unei licitaţii publice, a afirmat marţi că ceea ce fac procurorii DNA "este corect" şi că România avea nevoie de "un moment zero".

Gruia Stoica a participat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la ultimul termen al procesului în care a fost trimis în judecată de DNA pentru cumpărare de influenţă, urmând ca instanţa să anunţe pe 26 ianuarie sentinţa definitivă.

La ieşirea din sala de judecată, Gruia Stoica a declarat că este pregătit "pentru orice eventualitate" dacă judecătorii vor decide că el a greşit, susţinând că România avea nevoie de "un moment zero" în lupta împotriva corupţiei.

"Un moment zero trebuia făcut în România spre binele copiilor şi nepoţilor noştri. Trebuia un moment zero. Dar că, pe lângă acest moment zero, există şi agende personale sau de grup, acolo trebuie să fim puţin atenţi. Ceea ce face DNA-ul acum în mare parte este corect. Nu vreau să ţin neapărat cu DNA-ul, dar ceea ce face este corect. Dacă eu am greşit, sunt de acord să fac şi eu parte din acest moment zero", a declarat Gruia Stoica.

În legătură cu dosarul său, omul de afaceri s-a plâns de poziţia de "non-combat" adoptată de celălalt inculpat din proces, avocatul Doru Boştină.

"Domnul Boştină nu a încercat niciodată să se apere în toată această perioadă. S-a bazat pe acel articol 19 şi pe anumite înţelegeri. Se pare că se doreşte condamnarea mea şi scoaterea mea din mediul de afaceri. Nu am nimic împotrivă, dar păcat de experienţa pe care am acumulat-o în toată perioada asta. Păcat că mulţi oameni de afaceri au învăţat din propriile greşeli, pentru că nimeni nu ne-a învăţat în anii '90 cum să lucrăm, cum să facem lucrurile, pur şi simplu am învăţat din greşelile noastre", a spus Gruia Stoica.

Pe de altă parte, Gruia Soica a încercat să se apere în sala de judecată, susţinând că el provine din comunitatea de romi şi are un caracter mai vulcanic, acesta fiind motivul pentru care a folosit cuvinte nepotrivite în cadrul unei întâlniri cu avocatul Doru Boştină, înregistrată de procurorii DNA.

Tot în sala de judecată, procurorul DNA a cerut judecătorilor să-i aplice lui Gruia Stoica pedeapsa maximă pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de Curtea de Apel Ploieşti la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în legătură cu o licitaţie organizată de Complexul Energetic Oltenia

În acelaşi dosar, avocatul Doru Boştină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, însă decizia a fost atacată la instanţa supremă.

Potrivit DNA, în luna mai 2013, Complexul Energetic Oltenia SA (CEO) Târgu Jiu a lansat public procedura de licitaţie ce avea ca scop încheierea acordului cadru şi a contractelor subsecvente având ca obiect "Servicii de transport feroviar de cărbune" pentru sucursala Electrocentrale Craiova II, sucursala Electrocentrale Işalniţa şi sucursala Electrocentrale Turceni.

Conform fişei de date a achiziţiei, valoarea estimată a contractului era de 473.068.410 lei, fără TVA (195.079.200 lei pentru SE Turceni, 105.414.600 lei pentru SE Craiova II şi 172.574.610 lei pentru SE Işalniţa).

La data de 17 ianuarie 2014, CE Oltenia a transmis invitaţii de participare la procedura în cauză (organizată conform normelor interne ale autorităţii contractante) către CFR Marfă, SC Grup Feroviar Român SA Bucureşti (GFR) şi alte trei societăţi comerciale. Termenul de depunere a ofertelor de către societăţile comerciale dispuse să ia parte la procedura de licitaţie era data de 29 ianuarie 2014.

CFR Marfă şi-a manifestat intenţia de a participa la procedura de achiziţie a serviciilor de transport feroviar de cărbune pentru cele trei sucursale aparţinând Complexului Energetic Oltenia şi prin urmare a cerut să i se elibereze documentaţia de atribuire (fişe de date, caiet de sarcini, model de contract subsecvent, model de acord cadru).

Potrivit rechizitoriului, la data de 22 ianuarie 2014, Gruia Stoica, persoană care controlează GFR SA, membră a grupului Grampet, i-a promis avocatului Doru Boştină că-i va da suma de 3 milioane euro pentru ca acesta să îşi exercite influenţa pe care a lăsat să se creadă că o are asupra directorului general al CFR Marfă (funcţionar public), pentru a-l determina să îşi încalce atribuţiile de serviciu şi să-i comunice preţul oferit de societatea pe care o conduce, la licitaţia din 29 ianuarie 2014, aşadar să divulge date confidenţiale. Acest demers avea ca scop adjudecarea de către Gruia Stoica a contractului ce făcea obiectul licitaţiei, respectiv transport cărbune de la nivelul Complexului Energetic Oltenia.

Procurorii susţin că, în acest context, avocatul Boştină i-a promis lui Gruia Stoica faptul că va înlesni, în schimbul sumei de 3 milioane euro, aflarea ofertei de preţ şi va folosi pentru realizarea traficului de influenţă un intermediar care poate exercita influenţa directă asupra directorului general al CFR Marfă. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Cristina Tatu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.