Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 8 dec /Agerpres/ - Procurorii DNA efectuează marţi şapte percheziţii în municipiul Beiuş, din care una la sediul unei instituţii publice, într-un dosar privind fapte de corupţie comise în perioada 2009 - 2015.

''Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Oradea, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, comise în perioada 2009 - 2015. În cursul zilei de 8 decembrie 2015, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în şapte locaţii situate în municipiul Beiuş, judeţul Bihor, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice'', se arată într-un comunicat al DNA transmis AGERPRES.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bihor. AGERPRES/(AS - autor: Cristina Tatu, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.