Modifică dimensiunea fontului:
Arad, 3 dec /Agerpres/ - Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au hotărât anularea în parte a deciziei prin care Filarmonica de Stat Arad l-a sancţionat pe Mihai Dogaru, liderul sindicaliştilor din instituţie, înlocuind măsura desfacerii contractului de muncă cu reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de trei luni, admiţând apelul acestuia formulat împotriva Sentinţei Tribunalului Arad din 11 iunie.
'Este anulată în parte Decizia nr. 4/30.01.2015, emisă de pârâta Filarmonica de Stat Arad, în privinţa aplicării sancţiunii disciplinare a desfacerii contractului individual de muncă şi dispune înlocuirea acesteia cu sancţiunea disciplinară prevăzută de art.248 alin.1, lit. d) din Codul Muncii, anume reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de trei luni de zile. Obligă pârâta să plătească reclamantului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul dacă nu ar fi fost concediat, de la data desfacerii contractului individual de muncă şi până la momentul pensionării, din care se va scădea un procent de 10% din salariul de bază pentru o perioadă de trei luni, conform sancţiunii dispusă prin prezenta. Menţine în rest dispoziţiile sentinţei apelate", se arată în hotărârea magistraţilor timişoreni de miercuri.
Decizia este definitivă.
Federaţia Cultură şi Mass Media FAIR-MediaSind a atras atenţia în mai multe rânduri asupra concedierilor "ilegale" de la Filarmonica Arad şi a acţiunilor de "intimidare şi de obstrucţionare" iniţiate de conducerea Filarmonicii de Stat din Arad împotriva Sindicatului Artiştilor Interpreţi.
"După ce în urmă cu câteva luni, preşedintele organizaţiei sindicale, Mihai Dogaru, a fost concediat abuziv, în data de 21 octombrie 2015 conducerea instituţiei l-a concediat şi pe vicepreşedintele sindicatului, Tiberiu Varyaş. Acesta a fost acuzat că ar fi tulburat o repetiţie atunci când s-a adresat colegilor pentru a le cere să participe la o acţiune sindicală îndreptată împotriva managerului Alin Văcean", se arată într-un comunicat al FAIR-MediaSind, remis în luna noiembrie.
Potrivit acestuia, "deşi comunicarea cu membrii de sindicat s-a făcut înaintea repetiţiei şi cu acordul dirijorului, deşi Codul Muncii prevede la art. 226 că 'pe toată durata exercitării mandatului, reprezentanţii salariaţilor nu pot fi concediaţi pentru motive ce ţin de îndeplinirea mandatului pe care l-au primit de la salariaţi', iar Legea 62/ 2011 a dialogului social prevede, la art. 9, că 'membrilor organelor de conducere alese ale organizaţiilor sindicale li se asigură protecţia legii contra oricăror forme de condiţionare, constrângere sau limitare în exercitarea funcţiilor lor', administraţia nu a ţinut cont de aceste prevederi legale şi a dispus concedierea liderului sindical".
De asemenea, FairMediaSind susţinea că va întreprinde toate demersurile de informare, pe plan naţional şi internaţional, pentru ca legalitatea să fie reinstaurată în această instituţie culturală de prestigiu, iar vinovaţii să fie sancţionaţi, subliniind că "în conformitate cu prevederile art. 218 alin. 2 din Legea 62/2011, potrivit cărora, 'condiţionarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuţiilor funcţiei membrilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă".
AGERPRES /(AS - autor: Ioan Weisl; editor:Diana Dumitru)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.