Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 19 sep /Agerpres/ - Noile dispoziţii din Codul penal şi Codul de procedură penală nu au avut întotdeauna un impact social benefic, potrivit concluziilor unui raport întocmit de un grup de lucru din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
"Nu întotdeauna noile dispoziţii din Codul penal sau din Codul de procedură penală au avut un impact social benefic sau, cel puţin, acest impact e pus sub semnul întrebării. E riscant, într-adevăr, de a contura concluzii ferme în acest sens, însă sunt situaţii care ridică semne de întrebare asupra noii filosofii aduse de codurile penale", se arată în raportul care analizează impactul noilor coduri - Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal şi Codul de procedură penală.
Un exemplu în acest sens îl reprezintă, în opinia grupului de lucru, faptul că numărul infracţiunilor de vătămare corporală din culpă înregistrate pe rolul organelor judiciare a scăzut, însă această diminuare nu îşi găseşte corespondent în realitatea socială. Situaţia ar fi determinată de modificarea condiţiilor de incriminare, cum ar fi infracţiunile contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, rămânând în afară protecţiei oferite de legea penală fapte deosebit grave prin prisma prejudiciului suferit de victime.
Un alt exemplu îl reprezintă unele variante ale infracţiunii de furt cu circumstanţe agravante legale, potrivit vechiului Cod penal. Astfel, deşi s-a considerat oportun ca în cazul furtului simplu, unora dintre variantele furtului calificat şi furtului în scop de folosinţă să poată interveni împăcarea, drept cauză care înlătură răspunderea penală, în opinia autorilor raportului ar trebui să se analizeze dacă reglementarea acestei posibilităţi nu poate constitui o încurajare a fenomenului infracţional.
În document se mai propune să se analizeze dacă se impune reincriminarea unor forme agravate ale unor infracţiuni contra patrimoniului, respectiv a celor care au produs consecinţe deosebit de grave, prejudiciile patrimoniale în astfel de situaţii fiind foarte mari.
"Cu titlu de exemplu, infracţiunea de înşelăciune, al cărei maxim de pedeapsă este mult prea scăzut (5 ani închisoare, indiferent de valoare prejudiciului, modul de operare şi alte asemenea criterii), ceea ce atrage existenţa unui termen de prescripţie foarte mic în condiţiile în care investigaţiile ce trebuie să fie efectuate pot atinge un nivel de complexitate deosebit de ridicat", se precizează în raport.
Autorii documentului mai apreciază că succesul unor proceduri reglementate de noul Cod de procedură penală, reflectat în gradul de soluţionare a cauzelor penale, este discutabil, asta deşi iniţial se aprecia că în felul acesta se vor recupera prejudiciile de către victimele infracţiunii şi că scopul procesului penal ar fi atins.
"Spre exemplu, procedura acordului de recunoaştere a vinovăţiei: numărul acordurilor de recunoaştere a vinovăţiei încheiate este cu mult mai redus în raport cu numărul trimiterilor în judecată, procedura este dominată de formalism, încheierea acordului presupunând formalităţi multiple, iar în cazul în care instanţa sesizată respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei şi trimite dosarul procurorului în vederea continuării urmăririi penale, procedura este reluată, cu cheltuirea astfel a unor resurse umane şi materiale inutile, iar scopul instituţiei nu pare a fi atins", se mai menţionează în raport.
Rolul comisiei care a întocmit raportul a fost de a analiza impactului noilor coduri asupra activităţii instanţelor şi parchetelor, apoi să înainteze CSM recomandări în vederea eficientizării şi îmbunătăţirii activităţii instanţelor şi parchetelor.
Analiza a fost realizată pe cinci paliere (obiective), legate între ele. Obiectivele cuprind un istoric anterior intrării în vigoare a noilor coduri, un istoric după intrarea în vigoare, o analiză a datelor statistice şi a dinamicii activităţii instanţelor şi parchetelor în raport cu perioada de trecere de la vechile coduri la noile coduri, infrastructura şi concluziile/recomandările grupului de lucru. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Florin Marin)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.