COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21 Fenomene vizate COD GALBEN: 17-06-2025 ora 10 Intre 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate se va semnala 17 iunie, interval orar 12 – 21Fenomene vizate

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 3 sep /Agerpres/ - Şase judecători, în cazul cărora există indicii privind eventuale încălcări ale obligaţiei de a soluţiona cu celeritate cauzele penale, sunt verificaţi de Inspecţia Judiciară, a anunţat joi Consiliul Superior al Magistraturii.

Cele şase cazuri au fost identificate în urma unui control al IJ privind respectarea dispoziţiilor legale referitoare la modalitatea de instrumentare a cauzelor penale, având ca obiect infracţiuni de spălare de bani, evaziune fiscală, contrabandă şi infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit unui comunicat al CSM transmis joi AGERPRES.

"În situaţiile în care s-a constatat că prelungirea duratei procedurilor este imputabilă judecătorilor, au fost demarate verificări prealabile, ceea ce a condus la sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare în cazul a şase judecători, cu privire la existenţa indiciilor privind eventuala săvârşire a abaterii disciplinare reglementate de art. 99 lit. h teza I din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată şi modificată - nerespectarea în mod repetat şi din motive imputabile a dispoziţiilor legale privitoare la soluţionarea cu celeritate a cauzelor", se precizează în comunicat.

Raportul IJ, întocmit în urma verificărilor efectuate la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la toate curţile de apel, a fost adoptat joi, cu observaţii, de Secţia pentru judecători a CSM.

"Verificările au vizat identificarea cauzelor având ca obiect categoriile de infracţiuni menţionate, analiza modalităţii de derulare a procedurilor, prin raportare la durata afectată soluţionării cauzelor şi la motivele obiective şi subiective care au determinat prelungirea în timp a procedurilor, măsurile luate pentru asigurarea recuperării prejudiciilor, respectiv prezentarea datelor referitoare la valoarea prejudiciilor în respectivele cauze penale. Scopul verificărilor a fost acela de a identifica, pe de o parte, metodele şi practicile pozitive, dar şi vulnerabilităţile şi factorii de risc, în limitele competenţelor instanţelor judecătoreşti, pentru a oferi suport şi informaţie unei viziuni ce urmăreşte aplicarea corectă a legii şi respectarea valorilor constituţionale", se precizează în comunicat.

Pentru înlăturarea deficienţelor şi reducerea riscurilor în cazul vulnerabilităţilor constatate, Secţia pentru judecători a CSM a dispus luarea măsurilor administrative care se impun de către preşedinţii de instanţe, precum şi la intensificarea activităţii de învăţământ profesional tematic în materia executării civile şi penale, atât la nivel descentralizat, cât şi prin Institutul Naţional al Magistraturii.

Peste 2.000 de dosare de criminalitate economico-financiară, cu un prejudiciu total care se ridică la câteva miliarde de lei, se află pe rolul instanţelor din România, potrivit raportului Inspecţiei Judiciare. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.