Modifică dimensiunea fontului:
Bucureşti, 31 aug /Agerpres/ - Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) susţine necesitatea îmbunătăţirii cadrului legislativ ca urmare a amplificării, în ultimii ani, a fenomenului infracţional în domeniul violenţei sexuale şi domestice, dar şi a creşterii infracţionalităţii infantile.
"Consiliul Superior al Magistraturii sprijină activitatea de prevenire şi combatere a violenţei domestice şi sexuale din România desfăşurată de instituţiile statului şi organizaţiile nonguvernamentale cu specific în materie, susţinând necesitatea îmbunătăţirii bunelor practici şi a cadrului legislativ. Aceasta în contextul în care, în ultimii ani, la nivelul societăţii româneşti, s-a constatat o amplificare a fenomenului infracţional în domeniul violenţei sexuale şi a violenţei domestice, dar şi creşterea infracţionalităţii infantile, în care sunt implicaţi minori atât în calitate de autori, cât şi de victime", se arată într-un comunicat al CSM transmis luni AGERPRES.
Preşedintele CSM, Marius Tudose, şi Cristi Danileţ, membru al Consiliului, au avut luni o întâlnire de lucru cu reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi organizaţiilor neguvernamentale din domeniul egalităţii de gen, a combaterii violenţei împotriva femeilor şi minorilor şi a protecţiei victimelor violenţei, reunite în Reţeaua ''Rupem Tăcerea despre Violenţa Sexuală'' şi Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei împotriva Femeilor - Asociaţia ACTEDO (Centrul de Acţiune pentru Egalitate şi Drepturile Omului), Asociaţia ALEG (Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen), Fundaţia CPE (Centrul Parteneriat pentru Egalitate), Asociaţia ECPI (Euroregional Center for Public Initiatives), Asociaţia TRANSCENA şi Asociaţia ANAIS.
Sursa citată precizează că este prima acţiune de acest gen care are loc la sediul CSM şi care face parte dintr-o serie de întâlniri organizate cu participarea ONG-urilor şi a instituţiilor publice pentru a găsi metodele cele mai bune de prevenire şi combatere a fenomenului violenţei în societatea românească, în special a violenţei sexuale şi a celei domestice.
CSM menţionează că discuţiile au vizat necesitatea îmbunătăţirii cadrului de aplicare a Legii 217/ 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, îmbunătăţirea cadrului legislativ în ceea ce priveşte răspunderea penală în domeniul violenţei domestice, aplicarea dispoziţiilor Legii 211/ 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţionalităţii, implementarea prevederilor Directivei 2012/ 29/ UE privind protecţia victimelor infracţionalităţii, dezvoltarea de iniţiative comune de educaţie a cetăţenilor în aceste domenii, dezvoltarea unor programe de formare continuă a judecătorilor şi procurorilor cu tematica menţionată, dar şi modalităţi eficiente de comunicare între instituţiile judiciare şi asociaţiile participante.
"Reprezentanţii Consiliului au informat participanţii la întâlnire în legătură cu propunerile de modificare şi completare a legislaţiei în domeniu formulate deja de Consiliu, cu privire la inspecţia desfăşurată referitoare la ordinele de protecţie emise de instanţele române, precum şi cu privire la implicarea magistraţilor în activităţile de educaţie juridică în şcoli şi licee şi cu stadiul implementării proiectului AUDIS. S-a stabilit organizarea unei noi întâlniri în luna septembrie, la care vor fi invitaţi să participe şi reprezentanţi ai Ministerului Public, Inspectoratului General al Poliţiei Române, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi Ministerului Muncii, în scopul evaluării cadrului legal existent şi a proiectelor în derulare", se mai arată în comunicatul CSM. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu, editor: Georgiana Tănăsescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.