COD PORTOCALIU: 25-05-2025 ora 10 Intre 25 mai, ora 20 – 27 mai, ora 10 Fenomene vizate: se va semnala cantități însemnate de apă COD GALBEN: 26-05-2025 Intre 06:50 si 10:00 se va semnala Intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90...120 km/h. in Județul Caraş-Severin , zona de munte de peste 1800 m, Județul Hunedoara , zona de munte de peste 1800 m;

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Ploieşti, 6 aug/ Agerpres/- Un număr de 13 persoane din cele 100 audiate au fost reţinute de procurorii DIICOT Ploieşti într-un dosar de trafic de droguri de risc, alte cinci fiind cercetate în stare de libertate sub control judiciar.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, Alexandru Ursu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că toţi cei 13 reţinuţi vor fi prezentaţi Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

100 de persoane au fost audiate, miercuri, de procurorii DIICOT Ploieşti, după ce poliţiştii şi procurorii au efectuat 20 de percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova şi Ialomiţa.

Potrivit unor comunicate de presă ale DIICOT şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, ancheta vizează 20 de persoane bănuite că ar fi implicate atât în activităţi de cultivare, introducere în ţară şi comercializare de droguri de risc, respectiv cannabis, cât şi în constituirea unui grup infracţional organizat în scopul săvârşirii de infracţiuni contra patrimoniului (furt).

Conform surselor citate, în cauză există suspiciunea că, în perioada octombrie 2014 - august 2015, leaderii grupului infracţional organizat, care sunt doi bărbaţi din Ploieşti, au introdus în ţară importante cantităţi de cannabis pe care ulterior le-au comercializat către diverşi consumatori de pe raza judeţului Prahova, prin intermediul mai multor dealeri secundari.

De asemenea, în urma cercetărilor s-a stabilit că suspecţii au procurat seminţe de cannabis din Spania şi din România care ulterior au fost cultivate în două zone aflate pe raza judeţului Prahova, urmând ca după recoltarea plantelor respective, acestea să fie comercializate.

Totodată, s-a mai stabilit că unul dintre cei doi bărbaţi, angajat în cadrul unei societăţi comerciale care desfăşoară activităţi de vânzare a produselor alimentare, profitând de poziţia profesională, ar fi constituit, împreună cu alte patru persoane, un grup infracţional organizat, în scopul sustragerii unor cantităţi substanţiale de fructe şi legume din gestiunea agentului economic respectiv, care ulterior ar fi fost vândute en-gros către diferiţi comercianţi din judeţele Prahova şi Ialomiţa.

Anchetatorii au descoperit, la percheziţii, două culturi de cannabis, constând în total din 30 de plante mature, peste 800 de grame de cannabis pregătit pentru comercializare, 28 de comprimate de ecstasy, mai multe ustensile pentru cântărit, ambalat şi consum de droguri, precum şi o armă cu aer comprimat şi un pistol cu bile.

De asemenea, au fost ridicate mai multe sume de bani, respectiv 69.000 de lei, 1.220 de euro şi 100 de USD, care ar proveni din comiterea infracţiunilor, precum şi mai multe documente de evidenţă primară şi contabilă dublă. AGERPRES/(AS- autor: Anamaria Toma, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.