COD GALBEN: 14-05-2025 ora 10 Intre 15 mai, ora 10 – 15 mai, ora 22 se va semnala instabilitate atmosferică, intensificări ale vântului

Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 25 iun /Agerpres/ - Procurorii DNA au solicitat judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să confirme redeschiderea urmăririi penale într-un dosar în care sunt vizaţi Alexandru Athanasiu şi Ecaterina Andronescu, pentru abuz în serviciu şi achiziţii publice făcute în timpul mandatelor de ministru al Educaţiei.

Potrivit site-ului ÎCCJ, cererea DNA a fost depusă pe 22 iunie, are ca obiect "confirmare redeschidere urmărire penală (art.335. alin.4 NCPP)", iar următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 27 august.

Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că faptele din acest dosar sunt similiare cu cele reţinute în dosarul "Microsoft", în care Alexandru Athanasiu şi Ecaterina Andronescu au fost deja puşi sub acuzare.

Ancheta în acest dosar ar fi fost închisă în urmă cu câţiva ani, însă, între timp, au apărut noi date.

În dosarul Microsoft, Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei în perioada 2003 - 2005, a fost pus sub acuzare în septembrie 2014, pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, constând în aceea că ar fi procedat la aprobarea bugetului pentru derularea Programului SIE şi, respectiv, pentru proiectul ce a vizat licenţierea Microsoft şi ar fi iniţiat şi avizat proiecte de Hotărâri de Guvern prin care a urmărit favorizarea firmelor Compaq şi Siveco, respectiv firmele colaboratoare ale acestora. Faptele sale au avut drept consecinţă prejudicierea bugetului de stat ca urmare a achiziţiei de servicii şi produse la preţuri peste valoarea de piaţă: licenţe cu circa 30 - 40% mai scumpe, calculatoare şi produse software la preţuri cu până la 50% mai mari decât cele pentru aceleaşi produse sau produse similare de pe piaţă.

De asemenea, Ecaterina Andronescu este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani, după ce, în perioada 2001 - 2009, ar fi pretins şi primit de la firma Siveco şi firmele colaboratoare foloase necuvenite constând în sume de bani sau calculatoare, în scopul de a le asigura derularea unor proiecte cu Ministerul Educaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Georgiana Tănăsescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.