Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Iaşi, 28 mai /Agerpres/ - Primarul suspendat Gheorghe Nichita şi fostul şef al Poliţiei Locale Iaşi, Liviu Hliboceanu, au fost joi la sediul DNA Iaşi în legătură cu dosarul de abuz în serviciu în care e vizat edilul.

Primarul Gheorghe Nichita, însoţit de avocata Sandra Grădinaru, a părăsit sediul DNA după ce a petrecut câteva ore în sediul instituţiei.

El a refuzat să facă vreun comentariu sau să dea declaraţii presei. Potrivit unor surse judiciare, Nichita a fost chemat la sediul DNA Iaşi pentru a asista la percheziţii informatice.

Gheorghe Nichita se află în arest la domiciliu, fiind acuzat de DNA de instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată (cinci acte materiale), instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, instigare la acces ilegal la un sistem informatic şi instigare la operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice.

Potrivit DNA, în perioada ianuarie - aprilie, Nichita, abuzând de funcţia de primar, i-a determinat pe Liviu Hliboceanu, director general al Poliţiei Locale Iaşi, şi Ştefan Avîrvarei, şef serviciu în cadrul poliţiei, dar şi pe alte persoane din cadrul instituţiei pe care o conducea să efectueze, personal sau prin intermediari, verificări în baze de date care conţin informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, iar ulterior să le folosească şi să permită accesul unor persoane neautorizate la acestea, pentru a obţine personal foloase nepatrimoniale necuvenite.

Nichita este acuzat că, în aceeaşi perioadă, i-a determinat cu intenţie pe cei doi poliţişti să îşi îndeplinească în mod defectuos atribuţiile de serviciu, prin efectuarea, fie personal, fie prin intermediul altor angajaţi ai Poliţiei Locale, a unor activităţi de supraveghere a unei persoane, cu consecinţa prejudicierii intereselor legale ale instituţiei din care făceau parte şi pentru a obţine un folos nepatrimonial necuvenit. AGERPRES / (AS - autor: Daniela Malache; editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.