Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Constanţa, 19 mai /Agerpres/ - Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit marţi câştig de cauză în prima instanţă care a judecat contestaţia sa faţă de o decizie a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ce stabilise că s-a aflat în incompatibilitate în perioada în care a ocupat funcţia de demnitar ales şi membru al AGA la compania publică de apă (RAJA Constanţa).

În dispozitivul decizii pronunţată de Curtea de Apel Constanţa se precizează: "Admite în parte acţiunea formulată de reclamant Constantinescu Nicuşor Daniel în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Integritate şi Creţu Maria (inspectorul de integritate raportor n. a.) şi anulează raportul de evaluare nr. 18330/G/II/24.04.2013 întocmit de A.N.I. De asemenea este respinsă ca neîntemeiată cererea de obligare a pârâţilor la plata daunelor morale'. Decizia Curţii de Apel Constanţa poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Agenţia Naţională de Integritate stabilise în 2013 că Nicuşor Constantinescu s-a aflat în incompatibilitate din iunie 2008 până în luna martie 2009, perioadă în care deţinuse simultan funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa şi pe cea de reprezentant al judeţului în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC RAJA SA. AGERPRES / (AS - autor: Dan Mihăescu, editor: Marius Frăţilă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.