Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 apr /Agerpres/ - Poliţia Română efectuează luni 15 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ilfov şi Ialomiţa, ce vizează activitatea infracţională a lucrătorilor unui birou de executor judecătoresc şi a reprezentanţilor a 10 societăţi comerciale, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, prin care ar fi creat un prejudiciu de trei milioane de euro.

"La data de 20 aprilie, peste 70 de poliţişti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, efectuează 15 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Ilfov şi Ialomiţa pentru destructurarea unei reţele infracţionale specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) remis luni AGERPRES.

De asemenea, vor fi puse în aplicare şi opt mandate de aducere emise pe numele persoanelor bănuite de comiterea de infracţiuni, urmând ca acestea să fie conduse la sediul Poliţiei, pentru audieri şi dispunerea măsurilor procedurale ce se impun.

"Activităţile sunt efectuate într-o cauză penală ce vizează activitatea infracţională a lucrătorilor unui birou de executor judecătoresc şi a reprezentanţilor a 10 de societăţi comerciale, ce sunt bănuiţi de comiterea infracţiunilor de evaziune fiscală, săvârşită prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor către bugetul de stat, prin evidenţierea unor operaţiuni comerciale fictive", se arată în comunicat.

Bugetul statului ar fi fost prejudiciat cu aproximativ trei milioane de euro prin comiterea acestor infracţiuni, în perioada 2011-2014.

La activităţi participă poliţişti de investigare a criminalităţii economice şi poliţişti ai structurilor de investigaţii criminale, criminalistică şi luptători ai Serviciului pentru Intervenţie şi Acţiuni Speciale din cadrul IGPR. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Antonia Niţă)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.