Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 27 mar /Agerpres/ - Direcţia Naţională Anticorupţie confirmă faptul că a identificat 101 tablouri, care au fost achiziţionate prin interpuşi de fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov, urmând ca operele de artă să fie expertizate şi apoi predate în custodia unei instituţii specializate în domeniu, care le va putea expune.

Potrivit unui comunicat al DNA remis vineri AGERPRES, ca urmare a încuviinţării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii au efectuat percheziţii domiciliare în şase locaţii situate în Bucureşti (o locaţie), municipiul Slatina (4 locaţii) şi o localitate din judeţul Olt, în scopul identificării unor tablouri despre care există indicii că ar fi fost achiziţionate, prin interpuşi, de către Darius Vâlcov, cu banii presupus obţinuţi din comiterea de infracţiuni.

Ca urmare a percheziţiilor, s-au identificat 101 tablouri pe care figurează semnătura unor pictori celebri, cum ar fi Pablo Picasso (două gravuri şi un desen în cărbune), Andy Warhol, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Gheorghe Petraşcu, Constantin Piuliţă, Corneliu Baba, Horia Bernea, Octav Băncilă.

"Există date că cea mai mare parte a acestor tablouri au fost achiziţionate de la case celebre de licitaţii. A fost iniţiată procedura de identificare şi certificare a tablourilor, la care participă o echipă de experţi muzeografi şi alţi experţi în domeniul artelor figurative. După expertizare, tablourile urmează a fi predate în custodia unei instituţii specializate în domeniu care va aprecia inclusiv asupra posibilităţii ca respectivele tablouri să fie expuse, până la finalizarea procesului penal şi stabilirea situaţiei lor juridice", precizează DNA. AGERPRES/(AS - autor: Eusebi Manolache, editor: Andreea Rotaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.