UPDATE Traian Băsescu, la Parchetul General

 •  Justiţie
1122 afişări

Fostul președinte Traian Băsescu a plecat de la Parchetul General, după ce a stat aproximativ 30 de minute, fără a face declarații presei la ieșirea din instituție. Traian Băsescu s-a prezentat miercuri, în jurul orei 11,00, la Parchetul General în dosarul în care senatorul PSD Gabriela Firea îl acuză de amenințare și șantaj.

0d2fc849-3809-40d5-adb8-ab260f082016

Foto: (c) Grigore POPESCU / AGERPRES FOTO

Băsescu nu a declarat nimic la intrarea în sediul Parchetului General. Fostul președinte era așteptat de circa 20 de persoane care scandau lozinci împotriva sa.

"Am calitatea de suspect. Mi-au transmis o scrisoare prin care am aflat că sunt suspect", declara luni Traian Băsescu, adăugând că se va prezenta în fața procurorilor pentru că respectă instituțiile statului.

Procurorii au reluat ancheta în acest dosar după ce Traian Băsescu și-a încheiat mandatul și a rămas fără imunitate.

Senatoarea PSD Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie 2014 o plângere penală în care îl acuza pe șeful statului de la acea dată, Traian Băsescu, de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut în cadrul unei emisiuni televizate.

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucura de imunitate.

Gabriela Firea a contestat decizia procurorului de caz, însă contestația sa a fost respinsă de procurorul ierarhic superior.

În motivarea procurorilor se arată că imunitatea președintelui îl scutea pe Traian Băsescu de orice fel de răspundere juridică pe perioada exercitării mandatului, pentru fapte săvârșite în această perioadă, cu excepția răspunderii politice, respectiv posibilitatea de a fi suspendat.

Parchetul General susținea că imunitatea a fost definită ca o formă de protecție a președintelui României împotriva oricăror presiuni, abuzuri și procese șicanatorii îndreptate împotriva sa în exercitarea mandatului, având drept scop garantarea libertății de exprimare și protejarea împotriva urmăririlor judiciare abuzive.

Parchetul mai susținea că singura protecție absolută pe care imunitatea funcțională o asigură președintelui României este cea legată de exprimarea, în timpul mandatului, a opiniilor politice.

AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Antonia Niță)

Citește și:
PÎCCJ: Băsescu s-a prezentat pentru a-i fi adusă la cunoștință învinuirea
Bolcaș: Băsescu s-a comportat ca orice suspect care este chemat la Parchet
Gabriela Firea: Declarațiile mele ca membru al Comisiei Nana nu au avut niciun moment vreun scop electoral

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Justiţie

Cele mai citite din Justiţie

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres