COD GALBEN: 18-06-2025 ora 10 Intre 19 iunie, intervalul orar 12 – 21 se va semnala temperaturi deosebit de ridicate și disconfort termic

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 28 ian /Agerpres/ - Raportul Comisiei Europene privind progresul României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) remarcă "în mod clar" activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) ca fiind "una foarte bună", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, preşedintele ANI, Horia Georgescu.

"Raportul Comisiei Europene în ceea ce priveşte progresele pe Justiţie remarcă în mod clar activitatea Agenţiei Naţionale de Integritate ca fiind una foarte bună. Se atinge în detaliu fiecare punct referitor la activităţile ANI, respectiv dublarea numărului de cazuri în ceea ce priveşte confiscarea averilor, precum şi cazurile de conflict de interese şi incompatibilitate, care au atins oameni politici şi funcţionari publici la cel mai înalt nivel", a afirmat Georgescu.

El a adăugat că proiectul PREVENT, pe care ANI se pregăteşte să îl implementeze, referitor la prevenirea incidentelor de integritate, este privit cu optimism şi cu un impact pozitiv.

"Din punct de vedere al elementelor negative, sunt menţionate lipsa punerii în aplicare a deciziilor irevocabile ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, chiar şi după ce au fost emise decizii ale Curţii Constituţionale. Sunt identificate cazurile Mircea Diaconu, Akos Mora şi Stoica Bucur Ştefan, care au avut deficienţe majore", a mai precizat preşedintele ANI.

În Raportul pe MCV, dat publicităţii miercuri la Bruxelles, se arată că Agenţia Naţională de Integritate a continuat să proceseze un număr mare de cazuri de incompatibilitate şi conflict de interese, dar implementarea rapoartelor sale, chiar şi atunci când au fost confirmate de decizii în instanţă, a continuat să fie pusă sub semnul întrebării.

Astfel, ANI a finalizat, în 2014, un număr de 514 rapoarte, iar 638 de cazuri i-au fost notificate ANI.

Anul trecut, ANI a tratat 294 de cazuri de incompatibilitate, 101 de cazuri de conflict de interese administrativ, 60 de cazuri de conflict de interese penal, 30 de cazuri de diferenţe semnificative între venituri şi averi şi 29 de cazuri de suspiciuni solide privind comiterea de fapte penale sau de corupţie.

Cazurile respective i-au vizat, printre alţii, pe şase magistraţi, trei secretari de stat, 14 consilieri judeţeni, 11 senatori, 28 deputaţi, 60 de viceprimari, 84 de primari, un preşedinte de consiliu judeţean.

Raportul reţine că personalul şi bugetul ANI au rămas stabile în 2014, după ce în anii precedenţi se înregistraseră creşteri în această privinţă, şi că bugetul agenţiei pentru 2015 a fost aprobat.

Documentul mai menţionează faptul că, în 2014, a rămas neschimbat cadrul juridic principal al ANI, în pofida faptului că unii parlamentari au propus amendamente la regulile de incompatibilitate. Totuşi, cadrul juridic general privind integritatea este afectat şi de legislaţia care este centrată pe alte politici publice, adaugă raportul Comisiei Europene.

Raportul critică Parlamentul român pentru că nu a reuşit să respecte decizii ale Curţii Constituţionale şi pentru că acţionat prea lent în cazul ridicării imunităţii unor parlamentari în cazuri cu caracter penal. AGERPRES/(A - autor: Eusebi Manolache, editor: Vicenţiu Purcărea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.