Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 20 ian /Agerpres/ - Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) informează că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, în prezent director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, fost secretar de stat în MJ, pentru dare de mită şi trafic de influenţă.

"În noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-a promis unei judecătoare că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenţiei promise, Puţura i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent", se arată într-un comunicat al DNA transmis marţi AGERPRES.

DNA precizează că, în perioada 2013-2014, Ovidiu Puţura a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informaţii.

Ovidiu Puţura este audiat marţi la DNA după ce a fost adus cu mandat.

Trei judecători de la Bistriţa urmează să fie audiaţi de procurorii DNA în dosarul în care este implicat Ovidiu Puţura, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. AGERPRES/(AS - autor: Mădălina Cochinescu, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.