Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 15 oct /Agerpres/ - Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Braşov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie ce au legătură cu reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de aproximativ 90.000 ha de teren forestier şi 100 ha teren agricol.

Potrivit unui comunicat DNA transmis miercuri AGERPRES, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 25 de locaţii situate în judeţele Braşov, Bacău, Covasna şi Bucureşti, din care cinci la instituţii publice de interes local, una la un birou de avocatură, iar restul la sediile unor societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informaţii şi din partea Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Potrivit unor surse judiciare, în cauză sunt implicaţi 3 judecători - doi de la Tribunalul Covasna şi unul de la Tribunalul Braşov. De asemenea, mai sunt vizaţi doi avocaţi, unul din Baroul Braşov şi unul din Covasna.

Aceleaşi surse au precizat că avocaţii sunt soţii a doi dintre judecători, iar avocatul din Braşov ar fi parlamentarul Ioan Adam. Sursele citate susţin că retrocedările vizează mari terenuri din Comăneşti, Palanca, Brătuleşti, Dofteana.AGERPRES/(AS - autor: Cristina Tatu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.