Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 aug /Agerpres/ - Avocatul lui Dan Voiculescu, Gheorghiţă Mateuţ, a depus marţi o nouă cerere de recuzare a judecătorilor care se ocupă de dosarul ICA, Camelia Bogdan şi Mihai Alexandru Mihalcea, pe motiv că aceştia sunt lipsiţi de obiectivitate.
La începutul procesului, Gheorghiţă Mateuţ a solicitat magistraţilor să amâne procesul, invocând faptul că are nevoie de timp pentru a pregăti apărarea clientului său, după ce procurorul DNA a cerut luni seară schimbarea încadrării faptelor de care este acuzat Dan Voiculescu, preşedintele fondator al PC.
Cum cererea de amânare a fost respinsă, avocatul i-a recuzat pe cei doi judecători, acuzându-i de lipsă de obiectivitate.
Instanţa s-a retras câteva minute pentru a decide dacă această cerere de recuzare este admisibilă.
La proces asistă şi realizatorul TV Mircea Badea, care însă a refuzat să dea o declaraţie jurnaliştilor prezenţi în instanţă.
Dan Voiculescu a fost trimis în judecată în decembrie 2008 de procurorii DNA, în calitate de acţionar majoritar al SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (Grivco) SA Bucureşti, de membru al Adunării Generale a Acţionarilor şi al Consiliului de Administraţie ale ICA şi de membru al AGA şi director general al SC "Bioprod" SA Bucureşti.
Procurorii anticorupţie au reţinut în sarcina acestuia infracţiunile de folosire de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid a influenţei şi autorităţii date de această calitate în scopul de a obţine, pentru sine sau pentru altul, bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, precum şi de spălare de bani, ambele infracţiuni săvârşite în formă continuată.
În acest dosar a mai fost trimis în judecată fostul administrator al SC "Benefica" SA Bucureşti (firmă din grupul Grivco) Jean-Cătălin Sandu, pentru complicitate la infracţiunea de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aparţinând agenţilor economici la care statul este acţionar.
De asemenea, Gheorghe Mencinicopschi, directorul general şi membru al AGA şi, ulterior, al CA al ICA SA Bucureşti, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu contra intereselor publice şi fals în înscrisuri sub semnătură privată.
În septembrie 2013, Tribunalul Bucureşti a dat sentinţa în acest dosar, Dan Voiculescu fiind condamnat la cinci ani închisoare, iar Gheorghe Mencinicopschi a primit şase ani închisoare cu executare. AGERPRES/(AS-autor: Eusebi Manolache, editor: Florin Marin)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.