Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Bucureşti, 5 iun /Agerpres/ - Fostul şef al ANAF Sorin Blejnar s-a prezentat joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a depune un memoriu în care cere procurorilor clasarea cauzei în care este cercetat şi închiderea acţiunii penale împotriva lui.
"Eu am venit să depun un memoriu prin care să cer clasarea lucrării şi implicit stingerea acţiunii penale împotriva mea, motivat de mai multe înscrisuri pe care vreau să le depun, cele mai importante fiind două încheieri ale CAB şi a completului de trei judecători de la ÎCCJ care stipulează foarte clar, sunt din aprilie 2013, că nu am nicio implicare în acest dosar, (...) că nu există niciun indiciu, darămite indicii temeinice sau probe care să ateste implicarea şi vinovăţia mea", a afirmat Blejnar la DNA.
El a explicat că depune memoriul acum deoarece săptămâna trecută a primit materialul de urmărire penală pe DVD şi că după ce l-a studiat a constat că nu mai există nicio referire, în intervalul de un an de la respectivele decizii, că ar fi implicat.
Sorin Blejnar este cercetat alături de fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, soţii Diana şi Radu Nemeş, fostul şef al Vămilor Viorel Comăniţă şi fostul şef al SIPI Constanţa Dan Secăreanu, întru-un dosar de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.
În 17 iulie 2012, Sorin Blejnar a fost la DNA, unde i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile din dosar.
"Procurorii DNA au început urmărirea penală faţă de Sorin Blejnar, fost preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat. În rezoluţia de începere a urmăririi penale, procurorii au reţinut că există indicii că în perioada mai 2011-iulie 2012, învinuitul Blejnar a acordat sprijin grupului infracţional organizat care a iniţiat un amplu mecanism evazionist vizând sustragerea de la plata accizelor aferente a unor cantităţi de motorină comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare", se arăta într-un comunicat al DNA de la acea dată.
Potrivit anchetatorilor, inculpaţii George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru şi Radu şi Diana Nemeş au constituit şi coordonat o grupare infracţională prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.
În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 15,2 milioane euro, reprezentând accize şi TVA neachitate, susţin procurorii anticorupţie.
"Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor (deci fără a se achita aceste taxe) în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi. În paralel, aceste operaţiuni sunt justificate scriptic în contabilitatea SC Excella Real Grup SRL care, aparent, comercializează către firme tip 'fantomă' produse asimilate păcurii, taxate cu un nivel mult mai scăzut al accizelor decât motorina. Aceleaşi firme pun la dispoziţie companiilor specializate în distribuţia carburanţilor documente contabile din care să rezulte, în mod nereal, că au achiziţionat motorină euro 5 pentru care a fost achitată acciza corespunzătoare", arată anchetatorii.
Activitatea de sprijinire a grupului a fost asigurată de Secăreanu şi Comăniţă, fie prin deconspirarea unor acţiuni operative, fie prin efectuarea unor controale formale la firmele implicate. Persoana care asigura legătura dintre firmele implicate în activitatea de evaziune fiscală şi factorii de decizie ai ANAF ar fi fost Codruţ Marta, arată DNA. AGERPRES/(AS - Mădălina Cochinescu, editor: Mihai Simionescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.