Ziua internațională a pădurilor

 •  Documentare
11671 afişări

Ziua internațională a pădurilor este marcată, la nivel mondial, în fiecare an la 21 martie.

21243bbf-c1a8-461a-bb86-e573619537e0

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a adoptat Rezoluția A/RES/67/200 din 21 decembrie 2012, prin care a declarat aniversarea acestei zile începând din 2013, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra gestionării, conservării și dezvoltării durabile a tuturor tipurilor de păduri, în beneficiul generațiilor prezente și viitoare. ONU recomandă statelor membre să organizeze acțiuni pentru reconstituirea pădurilor de toate tipurile, prin organizarea unor campanii de plantare a arborilor.

Forumul Națiunilor Unite pentru Păduri (UNFF) a fost desemnat de către Adunarea Generală a ONU pentru a facilita marcarea Zilei internaționale a pădurilor, în colaborare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), cu guvernele, cu organizațiile internaționale și regionale, precum și cu părțile interesate, inclusiv cu societățile civile.

Celebrarea acestei zile se bazează pe rezultatele pozitive ale Anului internațional al pădurilor, marcat în 2011.

Potrivit site-ului www.fao.org, tema pentru Ziua internațională a pădurilor din 2017 este "Păduri și energie".

Manifestările organizate pentru a celebra Ziua internațională a pădurilor din acest an includ plantarea de arbori, dar și alte evenimente, precum expoziții de artă, fotografie, vizionarea de filme și diverse reuniuni ce tratează teme legate de gestionarea pădurilor.

Tema din 2016 a fost legată de "creșterea gradului de conștientizare a modului în care pădurile sunt esențiale pentru aprovizionarea planetei cu apă dulce, care este esențială pentru viață", iar tema din 2015 a fost "Pădurile — Clima — Schimbare".

Omenirea nu și-a pus problema rolului pădurii în mod științific decât foarte târziu, începând cu secolul al XIX-lea, ca urmare a modificărilor socio-economice ce au determinat o creștere importantă în utilizarea și exploatarea lemnului.

Pădurile acoperă o treime din masa terestră a Pământului și exercită funcții vitale pentru întreaga planetă. Aproximativ 1,6 miliarde de oameni (inclusiv peste 2.000 de culturi indigene) depind de păduri. Pădurile găzduiesc cele mai diverse ecosisteme biologice de pe suprafața terestră, adunând peste jumătate din speciile terestre de animale, plante și insecte. Ele joacă un rol-cheie în lupta împotriva schimbărilor climatice și contribuie la menținerea echilibrului de oxigen, de dioxid de carbon și a umidității din aer. Totuși, în ciuda tuturor acestor beneficii ecologice, economice, sociale și de sănătate, este distrusă o mare parte a pădurilor de care avem nevoie pentru a supraviețui. Defrișările la nivel mondial continuă într-un ritm alarmant. Practic, 13 milioane de hectare de pădure sunt distruse anual. Defrișările cauzează între 12-20% din emisiile globale de gaze cu efect de seră, ce provoacă schimbările climatice.

Conform Planului de acțiune al UE pentru păduri, ele reprezintă un domeniu important pentru Uniunea Europeană, suprafața acestora acoperă 37,8 % din teritoriul european și asigură existența a 3,4 milioane de persoane (silvicultura și industriile bazate pe resurse forestiere). În plus, UE este al doilea producător de lemn rotund industrial după Statele Unite ale Americii și produce aproximativ 80% din pluta disponibilă la nivel mondial.

În contextul schimbărilor climatice, pădurile joacă un rol important, nu doar pentru captarea dioxidului de carbon, ci și prin producția de biomasă și prin potențialul pe care îl au în domeniul energiilor regenerabile. Pădurile au o importanță deosebită și din punct de vedere social și cultural, sunt atractive pentru populația urbană, permit desfășurarea de activități recreative sau benefice pentru sănătate și reprezintă un patrimoniu cultural important.

AGERPRES/(Documentare — Daniela Dumitrescu, Cristian Anghelache, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Anda Badea)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres