Modifică dimensiunea fontului:
IANUARIE
4. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 s-a produs în nord-estul Indiei, în apropiere de frontiera sa cu Myanmar şi cu Bangladesh, la o adâncime de 57 de kilometri şi la 29 kilometri nord-vest de oraşul Imphal. S-au înregistrat cel puţin doi morţi şi mai mulţi răniţi.
5. - Un vulcan din provincia Sulawesi, din nordul Indoneziei, a aruncat fum şi cenuşă, autorităţile locale declarând alertă de gradul al doilea.
6. - Un seism cu magnitudinea de 5,1 a fost înregistrat în apropierea unui sit nord-coreean de teste nucleare. Epicentrul cutremurului a fost situat în nord-estul Coreii de Nord, la 50 de kilometri nord-vest de Kilju, adică foarte aproape de situl de teste nucleare de la Kilju.
8. - Cel puţin 121 de case au fost devastate de un incendiu de vegetaţie, în vestul Australiei, trei persoane fiind date dispărute. Incendiul a răvăşit mai mult de o treime din localitatea Yarloop, cu 500.000 de locuitori, la 110 km sud de Perth. 95 de case au fost distruse, între care clădiri istorice.
13. - O avalanşă produsă în Alpii francezi s-a soldat cu cel puţin doi morţi, trei persoane grav rănite şi alte cinci dispărute. Majoritatea victimelor făceau parte dintr-un grup de aproximativ zece elevi din Lyon, care se aflau împreună cu un profesor pe o pistă de schi închisă din staţiunea Deux Alpes. Unul dintre elevi a scăpat nevătămat. Au murit un adolescent de 14 ani şi un cetăţean ucrainean, care nu avea legătură cu grupul de copii. Cinci elevi au fost daţi dispăruţi.
14. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 s-a produs în largul insulei principale din nordul Japoniei, Hokkaido.
15. - Vulcanul Ubinas, cel mai activ din Peru, a fost zguduit de o puternică explozie, care a provocat degajarea în aer de gaze şi cenuşă.
17. - O serie de 12 cutremure cu magnitudini cuprinse între 3 şi 5 grade pe scara Richter a avut loc în decurs de 12 ore, în provincia Santiago de Cuba, fără a face victime sau pagube materiale.
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade a avut loc într-o regiune izolată din estul Indoneziei, provocând rănirea a opt persoane şi deteriorarea a 120 de locuinţe indoneziene. Unda de şoc a fost resimţită mai puternic în mai multe insule mici.
18. - Cinci militari, membri ai prestigioasei Legiuni străine franceze, au murit şi şase au fost răniţi, într-o avalanşă din Alpii francezi, în timp ce se antrenau în afara pistei. Cei 11 schiori au fost luaţi de avalanşă dintr-un grup de circa 50 de militari, la circa 2.000 de metri altitudine, la Valfréjus.
19. - O furtună de zăpadă s-a abătut asupra nordului Japoniei, în zonele de coastă de pe insula Hokkaido. Cel puţin o persoană a murit în oraşul Sapporo şi mai multe au fost rănite; circa 7.100 de gospodării au fost afectate; unele servicii feroviare au fost suspendate în partea de nord-est a ţării.
21. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade s-a produs în largul coastei mexicane a Pacificului, la aproximativ 215 km de oraşul Tomatlan, în statul Jalisco, la o adâncime de 10 km.
23. - Furtuna Jonas a paralizat oraşul New York, unde circulaţia a fost interzisă, în timp ce aeroporturile, podurile, tunelurile, liniile feroviare şi o parte a metroului au fost închise.
24. - Cel puţin două persoane au fost ucise şi peste 100 au fost rănite în Japonia, unde au avut loc ninsori fără precedent.
- Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade a avut loc în sudul Alaskăi. Seismul s-a produs la 260 de km sud-vest de oraşul Anchorage şi la o adâncime de 127 de kilometri.
25. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs în Marea Mediterană, între Maroc şi Spania, la 62 km nord de oraşul marocan Al Hoceima şi la 164 km sud-est de Gibraltar.
- Aproximativ 90.000 de persoane au fost blocate pe insula turistică sud-coreeană Jeju, al cărei aeroport a fost închis din cauza celor mai importante căderi de zăpadă din ultimele trei decenii.
26. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade a zguduit arhipelagul Papua Noua Guinee din Oceanul Pacific. Epicentrul seismului a fost la aproximativ 169 kilometri sud-est de oraşul Rabaul şi a fost localizat la o adâncime de 46 de kilometri. Nu au fost raportate pagube materiale sau victime umane.
30. - Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade Richter s-a produs în Rusia, la o adâncime de 160 km şi la 95 km nord-est de oraşul rus Ielizovo, în apropiere de Peninsula Kamceatka. Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea de 5,2 grade Richter după câteva minute. Nu au fost înregistrate victime, nici daune.
FEBRUARIE
6. - Cinci oameni şi-au pierdut viaţa, într-o avalanşă produsă într-o zonă în care se schia, în landul Tirol din Austria, circa 10 persoane fiind îngropate de zăpadă.
- Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs în Taiwan, la 39 de kilometri nord-est de oraşul port Kaohsiung, la o adâncime de 10 km. Au murit 114 persoane, peste 300 au fost rănite şi peste 100 au fost date dispărute. Patru imobile s-au prăbuşit, printre care unul de 17 etaje - complexul Wei-kuan - unde s-au înregistrat 112 morţi (din cei 114).
10. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter s-a înregistrat în nordul Chile. Seismul s-a produs la 326 de kilometri nord-vest de capitala Santiago de Chile, pe malul Oceanului Pacific, la o adâncime de 31,5 kilometri.
12. - Un cutremur de magnitudinea de 6,5 grade s-a produs în largul Pacificului, în estul Indoneziei, a informat Institutul american de geofizică, fără alertă de tsunami. Cutremurul de pământ s-a produs la o adâncime de 30 de km în Marea Sawu, din Oceanul Pacific, la trei kilometri de localitatea Andekantor.
14. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade s-a produs în Noua Zeelandă, la 17 kilometri vest de oraş, la o adâncime de aproape 8 kilometri de oraşul Christchurch.
15. - Un cutremur cu magnitudinea 5,7 grade pe scara Richter s-a produs în insulele japoneze Izu, la o adâncime de 412 km.
21. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade s-a produs în nord-estul Pakistanului. Epicentrul seismului a fost situat în lanţul muntos Hindu Kush, în Afganistan, la o adâncime de 157 de km.
- Cel puţin 17 persoane au murit în statul insular Fiji, din sudul Pacificului, în urma distrugerilor provocate de ciclonul Winston. În timpul trecerii acestuia, media vitezei vântului a fost de 205 km pe oră, cu rafale puternice de aproape 285 km pe oră, fiind vorba despre cel mai puternic ciclon din istoria ţării.
22. - Un cutremur de 5,4 grade pe scara Richter s-a produs în Marea Alboran, la 67 de kilometri de localitatea marocană Alhucemas şi la 73 de kilometri distanţă de oraşul spaniol autonom Melilla. Cutremurul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri, la 69 de kilometri distanţă de Tirhanimine şi la 171 de kilometri de Gibraltar.
MARTIE
2. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter a avut loc în insula Sumatra, în vestul Indoneziei, fiind declanşată şi o alertă de tsunami. Epicentrul seismului s-a aflat la 10 kilometri adâncime, iar alerta de tsunami a vizat diferite zone din Sumatra, în vest şi în nord, inclusiv provincia Aceh.
9. - În Emiratele Arabe Unite, au căzut ploi abundente, fenomen neobişnuit în această ţară deşertică din Golf, care a provocat inundaţii şi a determinat închiderea şcolilor şi a bursei şi a provocat perturbări ale traficului aerian.
10. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade pe scara Richter s-a produs la 58 de kilometri nord de Isangel, în arhipelagul Vanuatu din Oceanul Pacific. Epicentrul cutremurului a fost la o adâncime de 217,47 kilometri.
11. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade pe scara Richter a avut loc în arhipelagul polinezian Tonga, la 145 de kilometri nord-est de Hihifo, la o adâncime de 20,59 kilometri.
12. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade pe scara Richter a avut loc în Filipine, la 24 de kilometri de oraşul Callaguip, la o adâncime de 10 kilometri.
- Şase alpinişti au murit în Alpii italieni, într-o avalanşă care a măturat un grup de zece oameni la peste 3.300 de metri deasupra nivelului mării, în zona Monte Nevoso, la graniţa Italiei cu Austria.
13. - Cel puţin 31 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 47 sunt rănite, în urma ploilor torenţiale căzute în ultimele zile în Pakistan.
18. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în Alaska. Epicentrul său a fost situat la 10 km adâncime, la 74 km sud de localitatea Atka. Atka, situată pe insula cu acelaşi nume, face parte din arhipelagul Insulelor Aleutine, un lanţ de insule vulcanice care se află la sud-vest de Alaska.
21. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs pe coasta de est a Peninsulei Kamceatka, în Orientul Îndepărtat rus, la o adâncime de 29 de kilometri, iar epicentrul a fost localizat la 211 kilometri sud de localitatea Ust-Kamceatsk Starîi.
28. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs în arhipelagul Papua Noua Guinee, la 115 kilometri de oraşul Rabaul, la o adâncime de 7,62 de kilometri.
- O furtună care a afectat vestul Europei a dus la întreruperea furnizării curentului electric în Franţa şi în Marea Britanie şi la anularea a peste 100 de zboruri pe aeroporturile londoneze Gatwick şi Heathrow. Vânturile însoţite de ploi puternice au bătut cu peste 150 km/h pe coastele din Bretania.
29. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade s-a produs în Grecia, la 63 de kilometri vest de Mouzaki, oraş din centrul ţării, din câmpia Thessaliei, la o adâncime de 15,42 kilometri.
APRILIE
1. - Un seism cu magnitudinea de 6 grade s-a produs în largul coastelor Japoniei, cu epicentrul în mare, la o distanţă de circa 350 de kilometri de insula Honshu.
2. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs într-o regiune puţin populată din Alaska, dar nu a fost emisă alertă de tsunami. Seismul a avut loc la aproximativ 650 de km sud-vest de Anchorage şi la 100 de km nord-est de Lacul Chignik.
3. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade s-a produs la 146 de kilometri nord-nord-vest de Republica Vanuatu, ţară insulară din Oceanul Pacific, fiind emisă şi o alertă de tsunami. Nu au fost înregistrate pagube. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 35 de kilometri sub fundul mării, la 407 kilometri de capitala statului Vanuatu, Port Vila, şi la 81 de kilometri de Port-Olry.
7. - Cel puţin 70 de persoane au murit din cauza valului de căldură care a afectat statul indian Telangana (sudul Indiei).
10. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade a zguduit nord-estul Afganistanului, resimţindu-se şi în Pakistan şi India. Seismul s-a produs la o adâncime de 200 de km, iar epicentrul seismului a fost situat la 282 km nord-est de Kabul, într-o regiune muntoasă unde cutremurele de pământ sunt frecvente.
11. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter a zguduit nord-estul Taiwanului, fără a fi semnalate victime. Epicentrul seismului s-a situat la 46 de kilometri distanţă de oraşul Yilan, în Oceanul Pacific, la o adâncime de 57,2 kilometri.
13. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,5 grade s-a resimţit în zona de graniţă dintre Myanmar şi India, la aproximativ 100 de kilometri de oraşul Monywa.
14. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade a zguduit insula Kyushu din sudul Japoniei, la o adâncime de 10 kilometri, cu epicentrul în Kumamoto, unde se află mai multe centrale nucleare. Peste zece clădiri s-au dărâmat în oraşul Mashiki, situat la 900 de kilometri sud-vest de Tokyo, iar mai multe persoane au fost rănite. Seismul a fost urmat de un altul produs pe insula Kyushu din sudul Japoniei. Uzina Electrică Kyushu a raportat că reactoarele sale nucleare din Prefectura Kagoshima, aflată la 130 de kilometri de Kumamoto, nu au fost avariate.
15. - Un seism cu magnitudinea de 5,6 grade a avut loc în Indonezia, la 215 kilometri la nord-est de Maluku Barat Daya, la o adâncime de 134 kilometri sub fundul mării. Nu a fost emisă avertizare de tsunami.
- Un cutremur cu magnitudinea 7,3 grade s-a produs în sudul Japoniei, în apropiere de oraşul Kumamoto, la o adâncime de 10 km. Cel puţin 40 de persoane au murit, peste 1.000 au fost rănite, iar numeroase clădiri s-au prăbuşit. Aproape 200.000 de locuinţe au rămas fără curent electric, reţeaua de transport din regiune fiind avariată considerabil: un tunel s-a surpat, un pod peste autostradă s-a prăbuşit, mai mult drumuri a fost blocate din cauza alunecărilor de teren, iar serviciile de tren au fost oprite. Aeroportul Kumamoto a fost, de asemenea, închis.
16. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs în Ecuador, în provincia Esmeraldas, în apropierea graniţei cu Columbia. Seismul s-a soldat cu 654 de persoane decedate, peste 7.000 de răniţi şi 163 de persoane date dispărute. Au fost înregistrate peste 189 de replici; a fost decretată starea de urgenţă.
17. - Doi alpinişti au murit şi un al treilea a fost rănit, fiind surprinşi de o avalanşă în Pirineii francezi.
20. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în largul coastelor Ecuadorului, a anunţat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific (Pacific Tsunami Warning Center). Seismul s-a produs la 70 de kilometri de oraşul Esmeraldas, la mică adâncime, la numai 10 kilometri sub scoarţa terestră.
28. - Un cutremur cu magnitudinea de 5 grade s-a produs în Franţa, la Charente-Maritime, cu epicentrul între Rochefort şi La Rochelle. Nu a fost semnalată nicio pagubă majoră în regiune.
29. - Un cutremur cu magnitudinea de 7 grade s-a produs în arhipelagul Vanuatu, situat în sudul Oceanului Pacific, la o adâncime de 35 de kilometri şi la o distanţă de 209 kilometri nord-nord-vest de capitala arhipelagului, Port Vila.
30. - Un cutremur cu magnitudinea de 6 grade s-a produs în largul arhipelagului Vanuatu din Pacific, însă nu a existat pericolul declanşării unui tsunami, conform Institutului geologic american (USGS). Cutremurul s-a produs la o adâncime de 4,8 kilometri, la aproximativ 85 de kilometri sud de portul Luaganville. Nu au fost semnalate nici victime şi nici pagube materiale.
MAI
3. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade pe scara Richter s-a produs la 57 kilometri est de insula Shikotan din Extremul Orient. Epicentrul seismului a avut o adâncime de 69,29 kilometri.
8. - Cel puţin 20 de persoane, în majoritate copii, şi-au pierdut viaţa în nordul Rwandei, în alunecări de teren provocate de ploi torenţiale.
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade a avut loc în sudul Mexicului şi a fost simţit inclusiv în capitala Ciudad de Mexico. Seismul, produs la o adâncime de 24,4 kilometri, a avut loc la 29 km nord-est de oraşul Pinotepa de Don Luis, din statul mexican Oaxaca.
12. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 grade a avut loc în largul coastelor de nord-est ale insulei Taiwan, la 60 de kilometri de capitală.
16. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade s-a produs în Japonia, la Ibaraki, la 41 de kilometri nord-est de Tokyo, la o adâncime de 37 de kilometri.
18. - Două seisme, unul cu magnitudinea de 6,8 grade şi epicentrul în staţiunea balneară Mompiche (185 km vest de Quito), la o adâncime de 14,7 km, şi un altul de 6,7 grade, au zguduit Ecuadorul şi s-au soldat cu o persoană decedată şi 85 de persoane rănite uşor, acestea survenind la o lună după cutremurul devastator din 16 aprilie, care a făcut aproape 700 de victime.
20. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în centrul Australiei, la 460 km sud-vest de Alice Springs, la o adâncime de 10 km.
24. - Traficul feroviar între Germania şi Republica Cehă a fost perturbat, din cauza unei alunecări de teren care a blocat liniile dintre Leipzig şi Praga.
25. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade s-a produs în Creta, cu epicentrul în mare, în dreptul localităţii Ierapetra.
27. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs la aproximativ 19 kilometri sud de insula Ndoi din arhipelagul Fiji şi respectiv 340 de kilometri vest de arhipelagul Tonga, în Pacificul de Sud, la adâncimea de 572 de kilometri.
28. - Furtuni însoţite de fulgere au provocat moartea a două persoane şi rănirea altor trei, în munţii din sudul Poloniei.
- 35 de persoane au fost rănite, dintre care trei în stare gravă, după ce un teren de fotbal din vestul Germaniei a fost lovit de fulger. Incidentul a avut loc la Hoopstadten, în landul Renania-Palatinat, în timpul unui meci de fotbal desfăşurat la categoria juniori.
30. - Patru persoane au murit, printre care un pompier şi o adolescentă, în urma ploilor abundente care au căzut în sud-vestul Germaniei, regiunea confruntându-se cu unele din cele mai puternice inundaţii în ultimii ani.
- Cel puţin şase persoane au murit în statul Texas, în inundaţiile provocate de creşterea nivelului apelor, care au luat case şi maşini. Averse violente s-au abătut în zone din vestul oraşului Houston, al patrulea cel mai populat oraş din Statele Unite, însă cel mai afectat până în prezent a fost comitatul Washington (est de Texas), cu patru decese confirmate.
IUNIE
1. - Inundaţii au avut loc în sud-estul Germaniei şi s-au soldat cu moartea a trei persoane în oraşul Simbach am Inn din Bavaria Inferioară, landul Bavaria. În districtele Rottal-Inn şi Passau a fost decretată stare de urgenţă. În oraşul Triftern (sudul Germaniei), aproximativ 50 de copii au dormit în şcoală, deoarece căile rutiere au devenit inaccesibile. Şi în Franţa, lângă Paris, inundaţiile puternice au făcut o victimă. În Austria, regiunea Salzburg a fost afectată de ploi abundente, care au inundat numeroase drumuri secundare.
4. - Peste 50 de persoane au fost rănite în Germania, din cauza unei furtuni cu descărcări electrice, în timpul festivalului Rock am Ring, care avea loc la fosta bază aeriană Mendig, situată la vest de Koblenz.
7. - Un seism cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în largul coastelor Mexicului, fără să producă pagube. Acesta a fost resimţit în Oceanul Pacific, la aproximativ 640 de kilometri vest de Ciudad de Mexico.
8. - Franţa a decretat stare de catastrofă naturală pentru circa 800 de comune, în urma ploilor torenţiale care au provocat inundaţii grave.
9. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în Indonezia, în insula Lombok, la o adâncime de 29 km.
10. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs în Nicaragua, provocând panică în rândul populaţiei. Epicentrul seismului, produs la o adâncime de 5 kilometri, a fost localizat la aproximativ 7 kilometri distanţă de localitatea El Viejo, în nord-vestul ţării.
- Sudul Californiei a fost zguduit de un cutremur de pământ cu magnitudinea de 5,2, cel mai puternic după 2014 în acest stat din sud-vestul SUA, dar care nu a provocat nici pagube şi nici răniţi. Seismul a avut loc în parcul natural Anza Borrego Desert State Park, la est de San Diego.
14. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a fost înregistrat în arhipelagul Vanuatu.
15. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,2 grade a zguduit mai multe regiuni din Guatemala, fără să provoace victime.
17. - Puternice furtuni au afectat o bună parte din Polonia, provocând moartea a trei persoane şi rănirea altora, precum şi numeroase pagube materiale.
18. - Inundaţii şi alunecări de teren produse în India, în regiuni din Java centrală, s-au soldat cu 24 de morţi şi 26 de dispăruţi. Cel mai afectat a fost districtul Purworejo.
23. - Ploile torenţiale, grindina şi tornadele au dus la moartea a 78 de persoane şi la rănirea altor 500, dintre care 200 grav, în provincia Jiangsu din estul Chinei.
26. - Un seism cu magnitudinea 6,3 grade s-a produs în sudul Kârgâzstanului, Asia centrală. Epicentrul cutremurului de pământ a fost localizat la 18 km adâncime, în apropiere de Sary-Tash, regiune muntoasă aflată în apropiere de frontierele cu Tadjikistan şi China.
IULIE
1. - Un seism cu magnitudinea de 5,4 grade s-a produs în Tadjikistan, în regiunea Rasht, la aproximativ 200 de kilometri est de Duşanbe. Cel puţin 30 de case şi o şcoală din regiunea Rasht au fost distruse, dar nu s-au înregistrat victime.
- Cel puţin o persoană a murit şi 20 au fost date dispărute, în urma unei alunecări de teren provocate de precipitaţiile abundente care s-au abătut peste sud-vestul Chinei.
2. - Inundaţiile şi alunecările de teren, declanşate de ploile musonice în India, s-au soldat cu moartea a 25 de persoane şi cu dispariţia altor câteva zeci.
3. - Peste 30 de persoane au murit în nord-vestul Pakistanului, în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale ale musonului. Districtul cel mai afectat a fost Chitral, de la frontiera de nord-vest a Pakistanului.
5. - Opt persoane au fost ucise, în urma unei alunecări de teren în vestul Nepalului, după ce casele lor au fost înghiţite de pământ.
7. - Cel puţin 35 de persoane au murit în China, într-o alunecare de teren în regiunea Xinjiang, cauzată de ploile torenţiale.
13. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade a fost înregistrat la 200 de kilometri nord de arhipelagul neo-zeelandez Kermadec din Pacificul de Sud. Epicentrul său a fost localizat în ocean, la o adâncime de 12 kilometri şi la 201 kilometri nord-est de Raoul Island, principala insulă a arhipelagului Kermadec.
17. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,0 grade a zguduit estul Japoniei, resimţindu-se şi în Tokyo. Epicentrul seismului a fost localizat la 44 km nord-vest de Tokyo şi la o adâncime de circa 44 km.
23. - Ploile torenţiale din ultimele zile, din China, au dus la moartea a cel puţin 24 de persoane şi au provocat evacuarea a 16 milioane de oameni.
25. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade a zguduit nordul Republicii Chile, deteriorând clădirile şi drumurile din apropiere de epicentrul situat în regiunea Atacama. Cutremurul s-a produs lângă oraşul Chanaral din regiunea nord-centrală Atacama, la aproximativ 800 de kilometri nord de capitala Santiago. Cutremurul a prăbuşit o parte din autostrada care leagă regiunea de capitala Santiago şi a provocat pagube minore la unele clădiri din centrul istoric al oraşului Chanaral din regiunea Atacama.
26. - Un cutremur cu magnitudinea 6,4 grade s-a înregistrat la nord de Papua Noua Guinee. Epicentrul seismului, la 7,3 kilometri adâncime, a fost situat în regiunea Insulelor Amiralităţii, la 128 de kilometri sud-est de oraşul Lorengau.
- Două incendii de proporţii au devastat California, în apropiere de Los Angeles şi de San Francisco, distrugând zeci de case şi forţând zeci de mii de persoane să fugă din calea flăcărilor.
27. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade a fost resimţit la Tokyo şi în regiunile din estul Japoniei, fără a provoca victime sau pagube materiale. Epicentrul seismului a fost localizat la est de Tokyo, în prefectura Ibaraki, la o adâncime de 46,7 kilometri. Nu a fost formulat niciun avertisment de tsunami.
30. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,7 grade pe scara Richter a zguduit o zonă situată la 31 de kilometri sud-vest de insula Agrihan din comunitatea Insulelor Mariane de Nord, situate în Oceanul Pacific. Epicentrul seismului a avut o adâncime de 212,43 kilometri.
AUGUST
6. - Cel puţin 15 persoane au murit în Macedonia, în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra capitalei Skopje. În timpul căderii precipitaţiilor, vântul avea o viteză de peste 70 de km pe oră, afectând în special suburbiile din nord-estul capitalei macedonene. Majoritatea victimelor au fost locuitori din comunităţile Smilkovci, Singelic, Stajkovci, Aracinovo, aflate la periferia capitalei.
7. - Cel puţin 21 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 56 au fost rănite, în cartierele periferice ale capitalei macedonene Skopje, în urma scurgerilor de noroi şi a viiturilor provocate de furtuni.
- Cel puţin 38 de persoane au murit în statele mexicane Puebla (centru) şi Veracruz (est), în urma unor alunecări de teren produse de furtuna tropicală Earl. Autorităţile din statul Puebla au anunţat că 28 de persoane, dintre care 15 mineri, au murit după ce casele lor au fost îngropate de alunecări de teren. În statul Veracruz, zece persoane au murit în circumstanţe asemănătoare.
8. - Un cutremur cu magnitudinea de 5 grade s-a produs în Chile, la 34,4 km adâncime, cu epicentrul la 31 de km sud-vest de Canela Baja şi la 293 de km distanţă de capitala Santiago.
10. - Cel puţin trei persoane şi-au pierdut viaţa, în urma incendiilor numeroase din nordul ţării şi de pe insula Madeira. Incendiile care au determinat evacuarea a 1.000 de persoane au afectat numeroase case, flăcările extinzându-se din cauza vântului şi a căldurii, iar condiţiile de relief îngreunând intervenţia pompierilor. Portugalia a cerut ajutor din partea unor state europene şi i s-a promis deja asistenţă, constând într-un avion italian, a anunţat guvernul portughez.
- Aproximativ 3.300 de hectare de arbuşti au fost mistuite de puternice incendii izbucnite în sudul Franţei. Unul dintre focare a distrus 2.500 de hectare. Două persoane au fost rănite, dintre care una a suferit arsuri grave. Nu s-au înregistrat răniţi în cadrul corpului de pompieri, care continuă să intervină. Focul, aţâţat de vânturi puternice şi favorizat de secetă, a izbucnit în localitatea Rognac şi s-a propagat în zonele cu arbuşti şi mărăciniş din platoul Arbois. Între 20 şi 25 de case au ars.
12. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,2 grade s-a produs la aproximativ 535 km la sud-est de arhipelagul Vanuatu din Pacific. Mişcarea seismică s-a produs la o adâncime redusă, de circa 10 km.
13. - Cel puţin opt persoane au murit şi peste 430.000 au fost strămutate, în urma inundaţiilor care au afectat nouă regiuni din nordul şi centrul Myanmarului. Ploile care au căzut fără încetare de luna trecută au provocat inundaţii în nouă regiuni, situate de-a lungul celor trei râuri principale care traversează ţara de la nord la sud.
14. - Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi peste 70.000 strămutate, în urma ploilor musonice care au afectat partea nordică a statului Filipine, inclusiv capitala Manila.
15. - Un cutremur cu magnitudinea 5,6 grade s-a produs în largul prefecturii Fukushima.
- Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 40 au fost rănite, în urma unui seism cu magnitudinea 5,2, care a lovit sudul teritoriului peruan, potrivit unui responsabil al Apărării civile. Seismul, produs în departamentul Arequipa, a provocat o alunecare de teren care a distrus circa 50 de case şi a blocat circulaţia pe unele artere rutiere.
18. - Un incendiu imens s-a propagat cu toată viteza la est de Los Angeles, mistuind peste 12.000 de hectare de pădure în doar 24 de ore şi provocând evacuarea a peste 82.600 de persoane din California, unde a fost declarată stare de urgenţă.
19. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 grade a zguduit sudul Oceanului Atlantic, a anunţat Institutul american de geologie, precizând că epicentrul a fost la 316 kilometri distanţă de câteva insule pe care se află o bază de cercetare britanică în Antarctica. Seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
22. - Taifunul Mindulle, al nouălea din acest sezon în Asia, s-a îndreptat spre Tokyo, cu puternice rafale de vânt şi ploi abundente, forţând companiile aeriene japoneze să anuleze sute de zboruri şi perturbând circulaţia pe drumuri şi căi ferate.
23. - Statul Washington din nord-vestul SUA a declarat starea de urgenţă, din cauza incendiilor uriaşe. Guvernatorul statului, Jay Inslee, a declarat stare de urgenţă în 20 de districte. Sute de persoane au fost evacuate.
24. - Un seism cu magnitudinea de 6,2 grade a avut loc în centrul Italiei, lângă Perugia, la 110 km nord-est de Roma, la o adâncime de 4,2 kilometri, fiind urmat de câteva zeci de replici mai mari de 3 grade. Şocul a fost resimţit până la Roma. Cutremurul s-a soldat cu 281 de morţi, 388 de răniţi şi numeroase clădiri prăbuşite în zona centrală. Cele mai afectate oraşe au fost Accumoli, Amatrice, Posta şi Arquata del Tronto. În urma acestui seism, au murit şi 11 cetăţeni români.
- Un cutremur cu magnitudinea de 6,8 grade a avut loc în Myanmar, a anunţat Institutul american de geologie (USGS). Seismul, al cărui epicentru a fost la 84 de kilometri adâncime, a fost simţit în capitala thailandeză, Bangkok, precum şi la Rangoon, în Myanmar.
29. - Un puternic taifun a ameninţat largi zone ale Japoniei, o avertizare de inundaţii, alunecări de teren şi valuri mari fiind emisă de autoritatea locală din domeniul meteorologiei.
- Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade pe scara Richter a zguduit nordul Insulei Ascension din Atlanticul de Sud. Epicentrul seismului a avut o adâncime de 10 kilometri.
31. - Cel puţin 11 persoane au murit şi alte trei au fost date dispărute în nordul Japoniei, după ce taifunul Lionrock a atins regiunea de coastă a prefecturii Iwate, inundând zone largi ale acesteia.
- Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 grade s-a produs în arhipelagul Papua Noua Guinee, în vestul Oceanului Pacific, la 39 de kilometri est de oraşul Namatanai din provincia New Ireland, la o adâncime de 499 de kilometri.
SEPTEMBRIE
1. - Un cutremur cu magnitudinea de 7,1 grade s-a produs în Noua Zeelandă, cu epicentrul în largul coastelor Insulei de Nord a ţării, la circa 166 km de oraşul Gisborne, şi a fost urmat de o serie de replici. A fost emisă o alertă de tsunami pentru coasta de est a insulei, inclusiv oraşul Auckland, şi partea de nord a Insulei de Sud.
6. - Un violent incendiu, înteţit de vânt, a răvăşit parcul naţional Calanques de la marginea oraşului Marsilia, în sudul Franţei. Au fost mistuite de flăcări circa 250 de hectare de vegetaţie.
7. - Ploile torenţiale care s-au abătut asupra Greciei au provocat cel puţin patru morţi şi numeroşi dispăruţi.
8. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 grade pe scara Richter a zguduit o zonă situată la 29 de kilometri de insula Macquarie din Australia. Epicentrul seismului s-a produs la o adâncime de 10,0 kilometri.
9. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade s-a produs în Coreea de Nord, în apropierea sitului nord-coreean de teste nucleare de la Punggye-ri.
10. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs la ora 10.09, în Peru, la 54 de kilometri nord-est de Moyobamba, la o adâncime de 114 kilometri.
11. - Autorităţile din Republica Elenă au instituit stare de urgenţă, din cauza incendiilor de vegetaţie, fiind evacuate câteva localităţi - Aliki, Prinos Kazaviti, Rachoni, Agios Panteleimonas - şi mănăstiri - Arhanghelul Mihail şi Sfântul Pantelimon - toate aflate în zona sudică a insulei Thasos.
- Vulcanul Santiaguito, din Guatemala, a înregistrat o puternică explozie, ce a provocat ridicarea în aer a unei coloane dense de cenuşă şi fum, ce a atins 5.000 de metri deasupra nivelului mării şi care s-a deplasat cu o viteză de 25 de kilometri în direcţia vest şi sud-vest.
12. - Două cutremure de peste 5 grade s-au produs în Coreea de Sud în decurs de o oră. Primul cutremur a fost de 5,1 grade, în timp ce al doilea a avut o magnitudine de 5,8 grade şi a fost resimţit şi în capitala Seul.
14. - Sud-estul insulei Taiwan a fost puternic afectat de trecerea taifunului Meranti, cea mai puternică furtună tropicală din anul acesta, care a lăsat fără curent 180.000 de case.
- Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs în Columbia, la Mutata, în departamentul Antioquia, din nord-vestul ţării, la o adâncime de mai puţin de 30 de kilometri. Seismul a fost resimţit în numeroase regiuni din centrul şi din sud-estul ţării, mai ales în capitala Bogota.
20. - Taifunul Malakas a lovit Japonia, aducând ploi torenţiale în special în regiunea de sud-vest a arhipelagului nipon. Cel puţin opt persoane au fost rănite şi zeci de curse aeriene au fost anulate.
- Un cutremur cu magnitudinea de 6,1 grade s-a produs la 384 de km sud-est de principala insulă a arhipelagului nipon, Honshu, la o adâncime de 33 de km.
23. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 grade s-a produs în largul coastelor orientale ale Japoniei. Seismul s-a produs la aproximativ 150 km est-sud-est de oraşul Katsuura.
24. - Un cutremur cu magnitudinea 6,3 grade s-a produs în largul coastelor de sud ale Filipinelor, la o adâncime de 62,5 kilometri, la aproximativ 100 de kilometri sud-est de oraşul Davao.
25. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade s-a produs în Oceanul Pacific, în largul Insulelor Fiji, la o adâncime de 596,3 kilometri, la 99 de kilometri nord-nord-est de Insula Ndoi.
26. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,7 grade pe scara Ritcher s-a înregistrat în insula Okinawa, în sudul Japoniei. Cutremurul s-a produs la aproximativ 40 de kilometri adâncime, cu epicentrul situat în apropiere de ţărmul principalei insule a arhipelagului, Okinawa.
27. - Taifunul Megi, al treilea care a ajuns în Taiwan în ultimele două săptămâni, a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor 167 şi a determinat anularea a sute de curse aeriene şi închiderea unor şcoli. Peste 8.000 de persoane au fost evacuate şi circa 2.800 s-au refugiat în centre de primire. Peste 2 milioane de locuinţe au rămas fără curent electric.
28. - Furtunile declanşate de taifunul Megi în China au produs alunecări de teren soldate cu opt morţi, 19 dispăruţi şi 20 case îngropate la 15 metri, în satul Sucun din districtul Suichang. Peste 1.460 de locuitori au fost relocaţi. Peste 4.000 de persoane, 43 de detectoare de semne de viaţă, patru drone şi 180 de excavatoare şi vehicule de salvare au fost folosite la operaţiunile de căutare a supravieţuitorilor.
- Un cutremur cu magnitudinea de 5 grade s-a produs pe coasta Greciei, la 34 de kilometri sud-sud-vest de oraşul Kalamata, la o adâncime de zece kilometri.
OCTOMBRIE
3. - Uraganul Matthew a făcut primele victime, o persoană pierzându-şi viaţa şi o alta fiind declarată dispărută în Haiti, după ce zona Caraibelor a fost lovită de cea mai puternică furtună din ultimul deceniu. Victimele au fost doi pescari de pe coasta de sud, unul care s-a înecat, celălalt fiind declarat dispărut.
4. - Taifunul Chaba a lovit sudul insulelor japoneze, aducând rafale puternice de vânt şi ploi torenţiale în această regiune. Peste 800 de locuitori au fost evacuaţi din locuinţe, iar 3.670 de gospodării au avut de suferit, de pe urma întreruperii electricităţii după cel de-al 18-lea taifun din acest sezon, care s-a abătut asupra insulei Okinawa.
8. - Muntele Aso, un vulcan de pe insula sudică Kyushu din arhipelagul nipon, a erupt, aruncând nori de cenuşă vulcanică până la 11.000 de metri în atmosferă. Nu au existat victime. Aceasta a fost prima erupţie majoră a vulcanului Aso din ianuarie 1980.
12. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade a avut loc la 182 kilometri sud-est de provincia Rabaul din Papua Noua Guinee.
15. - Două cutremure consecutive, cu magnitudinea de 6 şi 6,4 grade au zguduit insula New Ireland, la nord-est de Papua Noua Guinee.
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,5 grade s-a produs la 12 km nord-nord-vest de regiunea Rodotopion, în Grecia. Epicentrul a fost localizat la o adâncime de 21,45 km.
16. - Peste zece mii de oameni au fost obligaţi să îşi părăsească locuinţele în Filipine, după ce taifunul Sarika a ajuns pe teritoriul arhipelagului filipinez, antrenând inundaţii şi alunecări de teren. Sarika a lovit cu vânturi care aveau viteze de 130 de km pe oră şi rafale puternice cu maxime de până la 22 de kilometri pe oră, provocând alunecări de teren în oraşul de coastă Baler, din provincia nordică Aurora.
17. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade s-a produs în Papua Noua Guinee, în regiunea din apropierea zonei de coastă a insulei Noua Britanie.
18. - New York-ul şi împrejurimile sale s-au confruntat cu un val de căldură, fiind anunţată o maximă termică de 27,2 grade Celsius în Manhattan, cu zece grade mai mult decât normalul perioadei şi aproape de recordul de 27,7° C, înregistrat la 18 octombrie 1928.
20. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,3 grade a zguduit estul Japoniei. Epicentrul seismului a fost în prefectura Chiba, la est de Tokyo.
21. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,6 grade pe scara Richter s-a produs în Japonia.
26. - O serie de patru seisme, dintre care unul de 6,1 grade şi altul de 5,4 grade, a zguduit centrul Italiei. Cutremurele au avut loc la aproximativ două ore distanţă unul de altul şi au provocat rănirea mai multor persoane şi prăbuşirea unor clădiri vechi, inclusiv a câtorva biserici istorice aflate în zonele rurale. Primul seism s-a simţit inclusiv în capitala ţării, Roma. Acesta a avut magnitudinea de 5,4 grade şi a fost înregistrat la o adâncime de 9 kilometri în zona Macerata, în Marche şi Umbria. Cel mai mare dintre ele, cu magnitudinea 6,1, a lovit centrul Italiei. Epicentrul seismelor a fost localizat în apropierea oraşului Castelsantangelo sul Nera din regiunea Marche.
- Un cutremur cu magnitudinea de 5,8 grade a zguduit Turkmenistanul. Seismul s-a produs la 11 kilometri est de Balakabat, în apropiere de Marea Caspică, la o adâncime de 28 de kilometri.
28. - Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa în Egipt, în inundaţiile provocate de ploile torenţiale.
30. - Un cutremur cu magnitudinea 6,5 grade s-a produs în centrul Italiei, la o adâncime de 10 kilometri şi a fost urmat de o replică de 4,6 grade. Seismul a provocat dărâmarea unor clădiri în centrul Italiei, inclusiv a unor biserici istorice. Mai multe persoane au fost rănite şi multe drumuri au fost închise.
NOIEMBRIE
3. - Un cutremur cu magnitudinea 5 a lovit centrul Italiei, la circa 10 kilometri adâncime, la o distanţă de 51,5 kilometri sud-est de oraşul Perugia.
4. - Un cutremur cu magnitudinea de 6,4 pe scara Richter s-a produs în Chile, la o distanţă de 25 kilometri de oraşul Curico din Chile, la o adâncime de 90,79 kilometri.
6. - Un cutremur cu magnitudinea 5,3 grade s-a produs în statul american Oklahoma, la 3 kilometri vest de oraşul Cushing, la o adâncime de 6,1 kilometri.
8. - Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter s-a produs în Chile, la 48 de kilometri nord-vest de oraşul Talcahuano, la o adâncime de 17,3 kilometri.
- O surpare masivă de teren, de circa 300 de metri pătraţi, în centrul oraşului japonez Fukuoka, a provocat întreruperi ale traficului şi electricităţii şi a dus la evacuarea zonelor învecinate. Autorităţile suspectează că surparea a fost provocată de lucrările de extindere a unei linii de metrou.
9. - Trei persoane au murit şi 100 de familii au fost evacuate, în urma ploilor torenţiale care s-au abătut asupra Albaniei.
12. - Un seism cu magnitudinea de 6,2 s-a produs în estul Japoniei, fără a se înregistra victime sau pagube materiale. Acest cutremur s-a produs la o adâncime de 44 de kilometri, în largul coastei de nord-est a insulei nipone Honshu, la aproximativ 350 km distanţă de Tokyo. Nu a fost declanşată alertă de tsunami.
13. - Un seism cu magnitudinea de 7,4, soldat cu cel puţin doi morţi, s-a produs în Noua Zeelandă, cutremurul de pământ având loc la circa 90 de km de oraşul Christchurch.
14. - Un seism cu magnitudinea 6,2 grade s-a produs în Insula de Sud a Noii Zeelande, la o adâncime de 10 km, la circa 120 km nord-est de Christchurch.
19. - Un seism cu magnitudinea de 5 grade s-a produs în Grecia, în apropiere de oraşul port Salonic şi de Kilkis, la circa 4-5 kilometri adâncime. Unda seismică a putut fi percepută în Bulgaria şi în Macedonia.
20. - Un cutremur de 6,4 grade pe scara Richter s-a produs în Argentina şi în Chile, la 130 km adâncime, având trei replici, de 3,7, respectiv 3 şi 4 grade pe scara Richter. Epicentrul seismului a fost localizat în Argentina, la 19 km sud-vest de oraşul San Juan şi la 139 km nord de Mendoza.
21. - Un cutremur de pământ cu magnitudinea preliminară 7,4 şi revizuită la 6,9 s-a produs în nord-estul Japoniei, în largul oraşului Fukushima, la o adâncime de 10 kilometri. Cutremurul a fost resimţit în special pe insula principală Honshu, unde se află capitala Tokyo. A fost lansată alerta de tsunami în regiunile Fukushima şi Miyagi.
22. - Un cutremur cu magnitudinea 5,4 s-a produs în Noua Zeelandă, în apropierea coastei nordice a ţării, urmat de o replică cu magnitudinea de 6,3. Epicentrul seismului a fost localizat la 70 de kilometri sud-est de orăşelul Porangahau, în apropierea coastei estice a Insulei de Nord, la o adâncime de 30 de kilometri. Nu au fost emise rapoarte privind pagube imediate.
24. - Un cutremur cu magnitudinea 6,1 a zguduit prefectura Fukushima, în nord-estul Japoniei, fără a fi fost emis vreun avertisment de tsunami.
- Un cutremur cu magnitudinea 7,0 a lovit Nicaragua şi El Salvador, la o adâncime de 33 de kilometri, la 149 de kilometri sud-sud-vest de localitatea Puerto El Triunfo din El Salvador, fiind emisă alertă de tsunami.
25. - Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs în nord-estul Tadjikistanului, în apropiere de frontiera cu China şi Kârgâzstanul. Cutremurul, a cărui magnitudine a fost iniţial estimată la 6,8 grade, s-a produs la o adâncime de 75 km.
28. - Un gheizer de 30 de metri înălţime a erupt, fără semne prealabile, în Lacul Rotorua din Noua Zeelandă, zona fiind una cunoscută pentru activitatea sa geotermală.
29. - Incendiile de pădure au făcut ravagii în statul american Tennessee, iar mii de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor. 14.000 de persoane au fost evacuate din localitatea turistică Gatlinburg, iar alte câteva mii - rezidenţi şi turişti - au fost nevoite să părăsească staţiunea Pigeon Forge din cauza incendiilor care au afectat Parcul Naţional Great Smoky Mountain.
30. - Un cutremur cu magnitudinea 5,2 a zguduit zonele cele mai populate din Costa Rica, provocând întreruperi ale furnizării apei potabile şi curentului electric, dar fără să se înregistreze răniţi. Seismul, cu epicentrul la 6 kilometri est-nord-est de satul Cot, s-a produs la o adâncime de 5 kilometri.
DECEMBRIE
5. - Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs în apropierea provinciei East Nusa Tenggara din centrul Indoneziei. Nu a fost emisă avertizare de tsunami în urma seismului. Epicentrul cutremurului a fost localizat la 120 km nord-est de Flores Timur, la o adâncime de 524 km sub fundul mării.
6. - Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs în provincia Aceh din Indonezia, la o adâncime de 17,2 kilometri. Cutremurul s-a soldat cu 102 morţi, 616 răniţi, dintre care 136 grav.
8. - Un cutremur cu magnitudinea 7,7 grade s-a produs în largul Insulelor Solomon, în Oceanul Pacific. A fost emisă o alertă de tsunami pentru anumite zone din Pacific, între care Papua Noua Guinee.
- O mişcare telurică cu magnitudinea 6,5 s-a produs în largul Californiei. Seismul a fost localizat în Oceanul Pacific, la 165 de kilometri vest de Ferndale, la o adâncime de 10 kilometri. Mişcarea seismică a fost resimţită şi la San Francisco.
- Un seism cu magnitudinea de 6,1 a fost înregistrat în Regiunea Autonomă Uigură Xinjiang, din extremitatea vestică a Chinei, la 51 kilometri sud de oraşul Shihezi, la o adâncime de 55 de kilometri.
17 dec. - Un puternic cutremur, cu magnitudinea 7,9 grade pe scara Richter, s-a produs la ora 10.51 GMT, în largul Papua Noua Guinee, în vestul Oceanului Pacific, la adâncimea de 103,2 km. A fost emisă o alertă de tsunami pentru întreaga zonă de coastă a ţării, dar aceasta a fost ridicată rapid, după analiza informaţiilor ulterioare. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan, Cerasela Bădiţă, editor: Andreea Onogea)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.