Modifică dimensiunea fontului:
În fiecare an, la data de 16 septembrie, este marcată Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon.
În 1994, cea de-a 49-a sesiune a Adunării Generale ONU, prin rezoluţia nr. 49/114, a proclamat ziua de 16 septembrie drept Ziua internaţională pentru protecţia stratului de ozon, marcând astfel semnarea în 1987 a Protocolului de la Montreal privind interzicerea substanţelor care diminuează stratul de ozon, se arată pe site-ul oficial al ONU. În acest context, toate statele lumii au fost invitate să marcheze această zi prin diverse acţiuni în concordanţă cu obiectivul principal al Protocolului şi a Amendamentelor sale.
Protocolul de la Montreal a intrat în vigoare la 1 ianuarie 1989. Acesta a inclus o dispoziţie de ajustare unică, care a permis părţilor să răspundă rapid la noile informaţii ştiinţifice şi să accelereze reducerile necesare privind substanţele chimice care fac obiectul protocolului. Aceste ajustări s-au aplicat în mod automat tuturor ţărilor care au ratificat protocolul. De la adoptarea sa iniţială, Protocolul de la Montreal a fost amendat de patru ori: 1990 (Londra), 1992 (Copenhaga), 1997 (Montreal) şi 1999 (Beijing), potrivit http://ozone.unep.org. Dacă, în 1987, nu erau decât 24 de ţări semnatare ale Protocolului, astăzi numărul lor se ridică la 198. Efortul global pentru refacerea stratului de ozon este remarcabil. Până în 2010, au fost scoase din producţie şi uz 98% de substanţe cu potenţial mare de distrugere a ozonului, fiind elaborate alternative în acest sens.
Tema pentru 2016 a Zilei internaţionale pentru protecţia stratului de ozon este: ''Stratul de ozon şi clima: refăcute de o lume unită'' şi recunoaşte eforturile colective ale părţilor Convenţiei de la Viena şi Protocolului de la Montreal în vederea refacerii stratului de ozon pe parcursul ultimelor trei decenii şi angajamentul global pentru combaterea schimbărilor climatice.
În 1974, savanţii americani M. Molina şi S. Rowland au făcut primele observaţii cu privire la rezultatele reacţiei clorofluorocarburilor cu ozonul. În 1985, cercetătorii de la British Antarctic Survey au descoperit o gaură în stratul de ozon deasupra Antarcticii. A fost momentul care a atras îngrijorarea mondială privind deprecierea stratului de ozon. Principiile colaborării internaţionale privind protecţia stratului de ozon au fost elaborate în cadrul Convenţiei de la Viena din 1985, care a intrat în vigoare la 2 septembrie 1988. Un număr de 21 de articole ale Convenţiei obligă părţile semnatare să protejeze, în primul rând, sănătatea umană şi mediul înconjurător de efectele epuizării stratului de ozon.
În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că o subţiere a stratului de ozon are loc în mod accentuat, iarna şi primăvara, când ''norii polari stratosferici'' favorizează descompunerea substanţelor clorurate şi eliberarea clorului.
Ozonul este un gaz uşor albăstrui, cu miros înţepător, alcătuit din molecule triatomice de oxigen, potrivit http://apmmm.anpm.ro. Cca. 90% din ozon se află în stratosferă şi este cunoscut ca ''ozon bun'', iar restul de cca. 10% se află în troposferă şi este denumit ''ozon rău''. Ozonul stratosferic reprezintă învelişul protector al Pământului şi este situat la o altitudine între 15 şi 40 km. Rolul său este de a reţine radiaţiile ultraviolete biologic nocive din lumina solară. Ozonul troposferic, situat la altitudini mai joase (12 km), este nociv pentru sănătatea umană şi vegetaţie. Stratul de ozon suferă, în mod natural, o permanentă formare şi disociere a moleculelor de ozon prin reacţiile care au loc între compuşii naturali conţinând azot (eliberaţi de sol şi de apa oceanelor), hidrogen (rezultat din vaporii de apă) şi clor (eliberat de oceane). Aceste reacţii nu distrug echilibrul stratului de ozon stratosferic. Dezechilibrul este creat de apariţia în stratosferă a substanţelor sintetice din clasele cloroflorocarburilor (CFC), hidroclorofluorocarburilor (HCFC), halonilor şi a altor substanţe organice cu conţinut de halogeni.
România a făcut demersuri comune cu celelalte state în vederea luării măsurilor referitoare la acest fenomen, se menţionează pe site-ul amintit mai sus. Astfel prin Legea nr. 84 din 3 decembrie 1993, România a aderat la Convenţia privind protecţia stratului de ozon, adoptată la Viena la 22 martie 1985, şi la Protocolul privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la Montreal, la 16 septembrie 1987, şi a acceptat Amendamentul la Protocolul de la Montreal privind substanţele care epuizează stratul de ozon, adoptat la cea de-a doua reuniune a părţilor, de la Londra din 27-29 iunie 1990. De asemenea, România a acceptat Amendamentul de la Copenhaga din 1992 al Protocolului de la Montreal, ratificat prin Legea nr. 9/2001, Amendamentul de la Montreal din 1997 al Protocolului de la Montreal, ratificat prin Legea nr. 150/200, precum şi Amendamentul la Protocolul de la Montreal de la Beijing din 3 decembrie 1999 aprobat prin Legea nr. 281 din 5 octombrie 2005. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Cristian Anghelache)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.