SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 22 martie

 •  Documentare
538 afişări

de935b93-5ab4-44f2-81cd-5effaafad4d4

Ortodoxe
Sf. Sfințit Mc. Vasile, preotul din Ancira; Sf. Mc. Drosida, fiica împăratului Traian

Greco-catolice
Sf. pr. m. Vasile

Romano-catolice
Sf. Lia, văduvă

Sfântul Sfințit Mucenic Vasile, preotul bisericii din Ancira (Ankara), este pomenit în calendarul creștin ortodox la 22 martie.
Sfântul Vasile a trăit în vremea împăratului Iulian Apostatul (361-363). Nepot al împăratului Constantin cel Mare (337-377), Iulian Apostatul a restaurat păgânismul ca religie favorizată a Imperiului Roman, poruncind să se redeschidă templele păgâne și să se aducă sacrificii zeilor.

Pentru a lovi în Biserică, a dat libertate tuturor ereziilor și a început demiterea funcționarilor creștini, a soldaților și a profesorilor botezați în Hristos.

În acest timp, Sfântul Vasile slujea ca preot în Ancira. Pentru faptul că era un apărător al dreptei credințe a fost închis și torturat. Aflat în vizită în această cetate, împăratul Iulian a încercat să-l convingă pe preot să renunțe la Hristos, dar nu a reușit. Au urmat astfel alte chinuri îngrozitoare, în timpul cărora Sfântul Vasile a murit.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres