Regizorul şi scenaristul Luchino Visconti s-a născut la 2 noiembrie 1906, la Milano, sub numele Luchino Visconti di Modrone, într-o familie nobiliară.

A moştenit din familie pasiunea pentru muzică, teatru şi literatură, frecventând de copil Teatrul Scala. În copilărie, a studiat violoncelul cu muzicianul Lorenzo de Paolis şi a avut ocazia să îi întâlnească pe compozitorul Giacomo Puccini, dirijorul Arturo Toscanini şi scriitorul Gabriele D'Annunzio.

Înrolat în armată în 1926, ajunge să călătorească des, iar la Paris îi cunoaşte pe Kurt Weill, Jean Cocteau şi Coco Chanel. Lucrează ca asistent de costume la producţia filmului scurt regizat de Jean Renoir, ''Partie de campagne'' (1936), conform biografiei de pe site-ul dedicat regizorului, www.luchinovisconti.net.

După moartea mamei sale, în 1939, părăseşte Milano şi pleacă la Roma, unde începe să frecventeze cercurile tinerilor artişti din capitală. În 1941, publică în revista ''Cinema'' primul său articol celebru - ''Cadaveri'' (Cadavre). Participă la mai multe producţii cinematografice, iar între 1941-1942 lucrează la primul său film, ''Ossessione'' (Obsesie, 1943), un exemplu de neorealism incipient, cu o poveste ce pleacă de la romanul lui James Mallahan Cain ''Poştaşul sună întotdeauna de două ori'' (1934).

Implicat activ în grupurile de rezistenţă comuniste, a fost arestat şi torturat. După eliberare, alege să se dedice regiei de teatru.

În 1947, pleacă în Sicilia pentru realizarea unui documentar despre pescarii din Aci Trezza - ''La Terra Trema'' (Pământul se cutremură, 1948), inspirat de lucrarea ''I Malavoglia'', scrisă de Giovanni Verga. În 1948, filmul a fost proiectat fără succes la Venezia, primind recenzii contradictorii.

Între 1948 şi 1951, revine la teatru, dedicându-se unor capodopere precum ''Un tramvai numit dorinţă'', ''Oreste'', ''Moartea unui comis voiajor'', ''Seducătorul'' şi începe să lucreze la filmul ''Bellissima'' (1952), cu Anna Magnani.

În 1954, a fost lansat în cinematografe ''Senso'', o capodoperă descrisă drept un tribut adus lui Verdi şi o analiză critică a perioadei Risorgimento - ''Renaşterea'' anilor 1815 -1860. Filmul a stârnit numeroase critici, urmate de polemici declanşate în urma ratării marelui premiu Leul de Aur la Festivalul de Film de la Veneţia, mai notează sursa citată.

În 1954, are loc premiera operei ''La Vestale'', în interpretarea Mariei Callas, care a fost urmată de ''La Sonnambula'', ''La Traviata'', ''Anna Bolena'' şi ''Ifigenia in Tauride'', toate în regia lui Visconti. Colaborarea cu Maria Callas se încadrează între momentele cele mai memorabile şi mai geniale pe care regizorul le-a dăruit teatrului liric, evidenţiază publicaţiile de specialitate.

În cinematografie, Luchino Visconti a continuat cu ''Le Notti Bianche'' (Nopţi albe, 1957), recompensat cu Leul de Argint, şi ''Rocco e i suoi fratelli'' (Roco şi fraţii săi, 1960), cu Alain Delon, nominalizat la două categorii ale premiilor BAFTA: cel mai bun film într-o limbă străină şi cea mai bună actriţă străină - ''Annie Girardot''. În 1962, a avut loc premiera filmului ''Boccaccio '70'', o colecţie de poveşti la care Visconti a participat cu regia segmentului ''Il lavoro''.

În 1963, a fost lansat ''Il gattopardo'' (Ghepardul), inspirat după romanul cu acelaşi nume al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa (1958). Filmul a fost recompensat cu distincţia Palme d'or la Festivalul de Film de la Cannes şi nominalizat la premiile Academiei Americane de Film pentru designul costumelor, conform IMDB.

În 1967, a avut loc premiera filmului ''Lo Straniero'' (Străinul), nominalizat la Globurile de Aur la categoria film străin şi la Festivalul de Film de la Veneţia pentru cea mai importantă distincţie - Leul de Aur.

Între 1969 şi 1973, a lucrat la proiectul unei trilogii germane, considerată, odată cu trecerea timpului, un testament spiritual al regizorului: ''La caduta degli dei'' (Căderea zeilor, 1969), ''Morte a Venezia'' (Moarte la Venezia, 1971) şi ''Ludwig'' (1972).

În perioada realizării filmului ''Ludwig'', regizorul a suferit un accident cerebral şi a rămas cu un picior şi un braţ paralizate. A mai realizat ''Gruppo di famiglia in un interno'' (Violenţă şi pasiune, 1974) şi ''L'innocente'' (Inocentul, 1976), ultimul său film, încadrat în şirul capodoperelor cineastului.

A murit la vârsta de 69 de ani, la Roma, la 17 martie 1976. La Ischia, în fosta reşedinţă de vară a regizorului, se află ''La Colombaia Museum''. Deschis în 2001, la 25 de ani de la moartea cineastului, muzeul expune obiecte de artă, de mobilier, costume şi fotografii reprezentative pentru activitatea artistică şi pentru perioada petrecută de Luchino Visconti în această reşedinţă. AGERPRES/ (Documentare - Roxana Mihordescu, editor: Marina Bădulescu)