SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 februarie

 •  Documentare
1065 afişări

15a8c149-16c3-4e18-937e-9748fbbe597c

Ortodoxe
Sf. Cuv. Ioan Casian și Gherman, din Dobrogea

Greco-catolice
Sf. cuv. Casian Romanul

Romano-catolice
Sf. Augustin Chapdelaine, pr. m.

Sfinții Cuvioșii Ioan Casian Romanul și Gherman din Dobrogea sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox la 29 februarie în anii bisecți, iar în ceilalți ani pe 28 februarie.
Ioan Casian Romanul s-a născut în jurul anului 360, în Dacia Pontică (Scythia Minor — Dobrogea de astăzi).
Având o educație deosebită, deprins de mic cu citirea Sfintelor Scripturi și cu practicarea unei înalte trăiri duhovnicești și avându-i ca model pe călugări sciți din nordul Dobrogei, Casian s-a călugărit într-una din mănăstirile din jurul Tomisului.

Dorind să se închine la Sfintele Locuri și mai ales la Mormântul lui Hristos, a plecat la Ierusalim împreună cu sora sa și cu prietenul său Gherman, care de altfel l-a însoțit în toate călătoriile sale.
Sfântul Ioan Casian, după un timp de ședere la Locurile Sfinte, a vizitat mănăstirile din Egipt, patria monahismului creștin. Aici a învățat mult de la pustnicii și călugării egipteni, desăvârșindu-se în sfințenie, în rugăciune și smerenie. Tot acolo a început Sfântul Ioan Casian să scrie lucrarea "Convorbiri cu Părinții".
Din cauza unor tulburări petrecute în mănăstirile de pe Valea Nilului, a plecat la Constantinopol unde a fost hirotonit diacon de către Sfântul Ioan Gură de Aur, devenind și ucenic al său.

Surghiunirea din scaunul patriarhal a Sfântului Ioan Gură de Aur l-a silit însă să plece la Roma, pentru a lua apărarea părintelui său spiritual în fața papei Inocențiu I. Negăsind însă aici nici un ajutor, s-a stabilit definitiv în sudul Galiei, la Marsilia, unde a întemeiat două mănăstiri, fiind primul organizator al monahismului din Apus, după regulile vieții monahale aduse din Răsărit.

La mănăstirea din Marsilia a fost hirotonit preot, și după ani de nevoințe s-a mutat din această viață la cele veșnice, în anul 435.
Sfântul Ioan Casian este autorul mai multor scrieri, în care se dovedește a fi deopotrivă un mare apărător al credinței creștine, combătând ereziile vremurilor sale în lucrarea "Despre Întruparea Domnului", un bun organizator al vieții monahale, cât și un mare părinte duhovnicesc.

În volumul "Convorbiri cu Părinții", Sfântul Casian descrie cele opt mari patimi care stăpânesc sufletul omului și cu care creștinii trebuie să lupte: lăcomia pântecelui, desfrânarea, iubirea nemăsurată de bani și de avuții, mânia, lenevia trupească și sufletească, pizmuirea, slava deșartă și mândria.
Tot în această zi este pomenit și Cuviosul Gherman, primul părinte duhovnicesc și cel dintâi dascăl al Sfântului Casian, cel care l-a însoțit pretutindeni în călătoriile sale.

AGERPRES/(Documentare — Mariana Zbora-Ciurel, editor: Horia Plugaru)

Etichete:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – marketing@agerpres.ro.

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Comentează


Articole recomandate


Știrile momentului

Știri recente din Documentare

Cele mai citite din Documentare

Tu actualizezi lumea.

Ai filmat sau fotografiat un eveniment ieșit din comun? Noi îţi publicăm știrea.

Află mai multe
Noul Agerpres