Modifică dimensiunea fontului:
Ziua de 15 ianuarie, ziua naşterii poetului Mihai Eminescu, este marcată, începând din 2011, în fiecare an, ca Zi a Culturii Naţionale.
''Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional'', se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor proiectului de lege care a fost adoptat, la 16 noiembrie 2010, de Camera Deputaţilor. Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi şi senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu. Decretul pentru promulgarea Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie - Ziua Culturii Naţionale a fost semnat la 6 decembrie 2010, iar Legea nr. 238 din 7 decembrie 2010 a fost publicată în MO 831 din 13 decembrie 2010.
Şi autorităţile din Republica Moldova au hotărât ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devină Ziua Culturii Naţionale.
Ziua Culturii Naţionale este marcată, la 15 ianuarie 2014, printr-o serie de manifestări organizate nu doar în ţară, ci şi în străinătate.
La Ateneul Român este programat, în 15 ianuarie 2016, spectacolul de muzică tradiţională şi poezie ''La porţile ceriului'', organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Filarmonica ''George Enescu'' şi TVR. Protagoniştii spectacolului sunt Grigore Leşe împreună cu invitaţii săi: Zamfira Mureşan (Ţara Lăpuşului, Maramureş), Mihai Moldovan (Valea Idicelului, Mureş), grupul de aromâni din Cogealac, Constanţa (Dumitru Zogu, Nicolae Zogu, Mihai Gherase, Giogi Vasile), lăutari din Sudul Olteniei (Toni Căldăraru din Babiciu, Titi Burcea din Băduleasa, Emil Zamfir din Corabia) şi un grup vocal-instrumental din Maramureşul Voievodal (Ioachim Fat, Ioan Pop, Grigore Chira). Demonstraţiile de virtuozitate muzicală vor alterna cu momente lirice susţinute de actorul Ion Grosu, care va recita versuri din opera lui Mihai Eminescu.
Spectacolul de muzică şi poezie ''Dor de Eminescu'' susţinut de Corul de cameră ''Preludiu'', dirijor Voicu Enăchescu şi Ansamblul ''Violoncellissimo'' condus de Marin Cazacu este modul în care Centrul Naţional de Artă ''Tinerimea Română'' onorează Ziua Culturii Naţionale. La Palatul Tinerimea Română, în seara de 15 ianuarie 2016, celor două ansambluri li se vor alătura actorii Alexandra Velniciuc şi Adrian Păduraru, care vor recita din lirica eminesciană.
Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti împreună cu Primăria Municipiului Bucureşti organizează sâmbătă, 16 ianuarie 2016, în Sala Scoarţelor, evenimentul ''Al nostru, Eminescu...'', un spectacol de umor fin şi muzică. Texte inedite de I.L. Caragiale, Ioan Slavici, Veronica Micle, Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Mihai Eminescu vor fi rostite de actorii Vlad Rădescu (Teatrul Metropolis) şi Mihaela Rădescu (Teatrul Mic).
Vineri, 15 ianuarie 2016, la Biblioteca Judeţeană ''Antim Ivireanul'' Vâlcea, vor avea loc ample manifestări dedicate Zilei Culturii Naţionale, sub genericul ''Eminesciana'' - difuzarea filmului documentar ''Mihai Eminescu - Omagiu poetului nepereche'', seară literară ''Să-l cunoaştem pe Mihai Eminescu'', vernisajul expoziţiei itinerante ''Cele mai frumoase cărţi'', realizată cu sprijinul Bibliotecii Naţionale a României, lansarea cărţii ''Şi urme vor rămâne toate'', autor Traian Dobrinescu, apărută la Editura Aius din Craiova.
La Botoşani va fi oficiat un Te Deum la Biserica Uspenia, urmat de o deplasare la Memorialul Ipoteşti. Aici va fi oficiată o slujbă religioasă la Biserica Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril Ipoteşti, apoi vor fi depuse coroane la statuia poetului de la Memorialul Ipoteşti. Vor fi lansate volumele ''Mihai Eminescu - Nuvele postume'', traducere în franceză de Fanny Chartres; ''Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă'', traducere în spaniolă de Cătălina Iliescu. Va avea loc apoi vernisajul expoziţiei de fotografie ''Omul de pe urmă'', autori Florin Aioanei şi Alexandru Pohata, de la Clubul Fotografilor Iaşi. Prezintă George Pânzaru. De la ora 17.00, în Sala Mihai Eminescu a hotelului ''Rapsodia'' Botoşani va avea loc Gala de decernare a Premiului Naţional de Poezie ''Mihai Eminescu'', ediţia a XXV-a, lansarea cărţii ''Papirus'' de Gabriel Chifu, laureatul ediţiei precedente al premiului, decernarea Premiului Naţional de Poezie ''Mihai Eminescu - Opus Primum'', ediţia a XVIII-a şi Opera Omnia, ediţia a XXV-a, precum şi un spectacol extraordinar susţinut de Ion Caramitru şi Aurelian Octav Popa.
La Năsăud va fi organizat un spectacol de către Casa de Cultură ''Liviu Rebreanu'', cu sprijinul primăriei şi al Consiliului local, la care va participa cvartetul instrumental clujean ''GIOIA String Quartet'', în care vor fi prezentate lucrări de Georg Friedrich Handel, Johann Sebastian Bach, Wolfgang Amadeus Mozart, Johann Strauss, Dmitri Sostakovici, Fritz Kreisler, Eldo di Lazzaro, Thomas Newman, Henri Betti, Anthony Philip Heinrich şi Erroll Garner. În deschidere, elevi ai Şcolii Gimnaziale ''Mihai Eminescu'' din Năsăud vor recita din lirica eminesciană, iar Mihai Manciu şi Dinuţa Cloşcă vor susţine un recital de pian.
Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu'' de la Chişinău, în colaborare cu Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova şi Primăria Municipiului Chişinău, organizează vineri, 15 ianuarie 2016, în parcul Grădina Publică ''Ştefan cel Mare şi Sfânt'' din Chişinău, o depunere de flori la bustul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, recitalul literar-artistic ''Pururi tânăr, înfăşurat în manta-mi...'', pe Aleea Clasicilor Literaturii Române, şi vernisajul expoziţiei ''Mihai Eminescu... În mine bate inima lumii'', la Galeria La Rond, situată în preajma statuii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Alcătuită din 24 de bannere, expoziţia urmăreşte parcursul biografic al poetului, prezentând o serie de documente şi fotografii ale poetului, fragmente de proză, articole, poezii şi scrisori. O secţiune importantă este dedicată corespondenţei dintre Mihai Eminescu şi Veronica Micle, dar şi comentariilor asupra operei şi personalităţii poetului făcute de-a lungul timpului de figuri importante ale culturii române de la Titu Maiorescu, G. Ibrăileanu, G. Călinescu, până la Mircea Eliade şi Constantin Noica.
Institutul Cultural Român de la Bruxelles celebrează Ziua Culturii Naţionale şi spaţiul cultural comun România - Republica Moldova printr-un recital din lirica eminesciană susţinut de actorul Nicolae Jelescu, directorul artistic al Teatrului poetic "Alexei Mateevici" din Chişinău. Evenimentul va avea loc la 15 ianuarie 2016, la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Regatul Belgiei.
Ziua Culturii Naţionale va fi celebrată la ICR New York, vineri, 15 ianuarie 2016, prin concertul de muzică veche şi tradiţională românească ''Isvor. De la Cantemir la Enescu'', susţinut de ansamblul Imago Mundi. Programul cuprinde lucrări tradiţionale, compoziţii de Dimitrie Cantemir şi George Enescu. În cadrul evenimentului, vor fi ascultate poeme de Mihai Eminescu, în interpretări istorice din Arhivele Radio România şi în traducerea lui Adrian G. Sahlean. O expoziţie de carte (din fondul Bibliotecii ICR New York) şi una de reproduceri fotografice - dedicată domnitorului şi enciclopedistului român Dimitrie Cantemir, poetului naţional Mihai Eminescu şi compozitorului, dirijorului, violonistului, pianistului şi profesorului George Enescu vor întregi evenimentul dedicat Zilei Culturii Naţionale.
Institutul Cultural Român ''Dimitrie Cantemir'' de la Istanbul va marca Ziua Culturii Naţionale, în 15 ianuarie 2016, printr-o lectură de poezie eminesciană în interpretarea poetului, traducătorului şi publicistului Mesut Şenol şi a lectorului universitar Mihaela Ünal de la Universitatea Maltepe, Istanbul. În aceeaşi zi, va fi preluată în direct transmisiunea concertului de la Ateneul Român din Bucureşti, ''La porţile ceriului".
La Biblioteca Accademia di Romania in Roma va fi organizată, în 15 ianuarie 2016, conferinţa ''Eminescu in Romania, ieri e oggi e la ricezione di Eminescu in Italia'', susţinută de prof. Gheorghe Carageani (Universite degli Studi di Napoli ''L'Orientale'', Universite di Roma ''La Sapienza''). În cadrul evenimentului se vor proiecta fragmente din DVD-ul ''La porţile ceriului", realizat de Grigore Leşe.
În 15 ianuarie 2016, Institutul Cultural Român Budapesta va celebra Ziua Culturii Naţionale printr-o expoziţie de carte veche şi rară din patrimoniul Bibliotecii Judeţene ''Gheorghe Şincai'' din Oradea, prezentată publicului de Ligia Mirişan, director, şi Tavaszi Hajnal, director adjunct al bibliotecii.
Institutul Cultural Român din Londra sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale printr-o serie de evenimente dedicate diversităţii culturale, etnice şi lingvistice a României. Programul, ai cărui invitaţi sunt actorii Levente Molnar şi Cristina Cătălina, precum şi cineaştii Anda Teglaş şi Dragoş Teglaş, grupează evenimente din mai multe domenii artistice - film, poezie şi arte vizuale. Alături de acestea, este inclusă o componentă de live streaming, o practică de diplomaţie culturală din ce în ce mai frecventată, care figurează deseori în programul ICR Londra. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Cristian Anghelache)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.