În urmă cu 70 de ani, la 10 ianuarie 1946, la Westminster Central Hall din Londra, s-a desfăşurat prima sesiune a Adunării Generale a ONU, care a reunit reprezentanţii a 51 de state. Lucrările sesiunii au fost deschise de Clemment Atlee, primul-ministru al Marii Britanii.

Prima rezoluţie a Adunării Generale a Naţiunilor Unite a fost adoptată la 24 ianuarie 1946. Documentul se referea la utilizarea în scopuri paşnice a energiei atomice şi eliminarea armelor atomice sau a altor arme de distrugere în masă.

La 1 februarie 1946, Adunarea Generală l-a numit pe norvegianul Trygve Lie, ca primul secretar general al Naţiunilor Unite. În cursul Războiului Rece, Adunarea Generală a reprezentat un important cadru de discuţii, mai ales în relaţia Nord-Sud, între statele puternic industrializate şi naţiunile în curs de dezvoltare.

Ideea înfiinţării unei organizaţii internaţionale care să faciliteze colaborarea dintre state în scopul menţinerii păcii şi prevenirea unei noi conflagraţii mondiale, a aparţinut Statelor Unite şi Marii Britanii. Procesul în sine a fost anevoios, dat fiind contextul internaţional, când majoritatea statelor europene erau implicate în luptele din cel de-Al Doilea Război Mondial.

În 1945, reprezentanţi din 50 de ţări s-au întâlnit la San Francisco, la Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Organizaţia Internaţională, pentru a redacta Carta Naţiunilor Unite. Delegaţii au deliberat pe baza propunerilor la care lucraseră reprezentanţii Chinei, Uniunii Sovietice, Regatului Unit şi ai SUA, la Dumbarton Oaks, în august - octombrie 1944. Carta a fost semnată la 26 iunie 1945 de către reprezentanţi din 50 de ţări. Polonia, care nu a fost reprezentată la conferinţă, a semnat mai târziu documentul şi a devenit unul din cele 51 de state membre fondatoare.

Oficial, Organizaţia Naţiunilor Unite a luat fiinţă la 24 octombrie 1945, când Carta ONU a fost ratificată de China, Franţa, Uniunea Sovietică, Regatul Unit, SUA şi de o majoritate de alţi semnatari. La 14 decembrie 1955, Adunarea Generală a ONU a decis primirea României în rândul statelor membre, alături de alte 15 ţări.

În prezent, Organizaţia Naţiunilor Unite are 193 de state membre. Singurele două state observatoare nemembre ale ONU sunt Palestina şi Vaticanul.

În componenţa Sistemului ONU intră şase organe principalele: Adunarea Generală, Consiliul de Securitate, Consiliul Economic şi Social, Curtea Internaţională de Justiţie, Secretariatul şi Consiliul de Tutelă. Consiliul de Tutelă a fost format în 1945 pentru supervizarea internaţională a 11 Teritorii sub tutelă, plasate sub administrarea a şapte state membre, şi pentru asigurarea măsurilor adecvate pentru autoguvernare şi independenţă. Până în 1994, toate Teritoriile sub tutelă au ajuns la guvernare proprie şi independenţă, astfel că odată cu îndeplinirea acestei misiuni, la 1 noiembrie 1994, Consiliul şi-a suspendat activitatea până la momentul în care vor fi necesare alte intervenţii.

Adunarea Generală reprezintă principalul organism de deliberare, fiind compus din reprezentanţi ai tuturor statelor membre. Activitatea ONU pentru un an decurge în cea mai mare parte din mandatele emise de Adunarea Generală. Organismele subsidiare ale Adunării Generale sunt împărţite în: conduceri, comisii, comitete, consilii şi grupuri de experţi, grupuri de lucru şi altele. Între acestea, se numără: Comisia pentru Dezarmare, Consiliul Drepturilor Omului, Comisia de Drept Internaţional.

În perioada 26-30 septembrie 2015 a avut loc, la New York, cea de-a 70-a Adunare Generală a ONU, în cadrul căreia a fost stabilită agenda Naţiunilor Unite post 2015, respectiv strategia organizaţiei mondiale pe următorul deceniu şi jumătate. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, Roxana Mihordescu; redactor Arhiva foto: Elena Bălan; editor: Anca Pandea)