Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Dan Marţian, om politic, primul preşedinte după 1989 al Camerei Deputaţilor, s-a născut la 23 noiembrie 1935, în comuna Şoimuş-Petreasa, din judeţul Bihor.

Studiile primare le-a făcut în comuna Remetea, iar liceul la Oradea. Între anii 1954-1955 a fost student la Facultatea de Economie Generală din cadrul ASE Bucureşti, iar în perioada 1955-1960 a urmat cursurile Facultăţii de Istorie a Universităţii ''M.V. Lomonosov'' din Moscova, potrivit site-ului Camerei Deputaţilor.

A fost cadru didactic (preparator, asistent, lector universitar titular de curs) la Facultatea Istorie-Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1960-1989).

A desfăşurat o activitate politică în Centrul Universitar Bucureşti, din februarie 1971 până în octombrie 1972, fiind ministru pentru problemele tineretului. Ulterior a fost înlăturat din viaţa politică şi, timp de 15 ani, până în decembrie 1989, a desfăşurat doar activitate didactică.

Dan Marţian s-a numărat printre fondatorii Consiliului Provizoriu al Frontului Salvării Naţionale, constituit la 22 decembrie 1989, iar la 27 decembrie 1989 a fost ales membru în Biroul Executiv al Consiliului Frontului Salvării Naţionale, îndeplinind funcţia de secretar.

În urma alegerilor din 20 mai 1990 - primele alegeri generale, parlamentare şi prezidenţiale din România după Revoluţia din decembrie 1989 - a fost ales Parlamentul bicameral constituit din Adunarea Deputaţilor şi Senat, cele două Camere urmând să se constituie în Adunarea Constituantă. La alegerile parlamentare din 1990 Dan Marţian a fost ales deputat de Vaslui pe lista Frontului Salvării Naţionale. A fost preşedinte al Camerei Deputaţilor între 18 iunie 1990-14 octombrie 1992, precum şi co-preşedintele Adunării Constituante (iul.1990- nov.1991).

În septembrie 1992 este ales deputat din partea Frontului Democrat al Salvării Naţionale, fiind vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor în legislatura 1992-1996, precum şi vicepreşedinte al Biroului Permanent. A fost ales din nou deputat, din partea Partidului Democraţiei Sociale din România (PDSR), în legislatura 1996-2000, când i s-a încredinţat şi funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Drepturile Omului, Culte şi Problemele minorităţilor naţionale. A fost, de asemenea, vicepreşedintele PDSR şi liderul Grupului parlamentar al PDSR.

A fost membru fondator al ''Clubului 22 TVR'' şi a fost distins cu medalia ''Revoluţia română din decembrie 1989''.

Propus pentru funcţia de ambasador al României în Portugalia în iunie 2001, Dan Marţian a preluat această funcţie în acelaşi an.

Dan Marţian a murit la 8 martie 2002, la Lisabona.

În perioada în care a îndeplinit funcţia de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Portugalia, Dan Marţian ''s-a distins prin spiritul său deschis şi înţelept, prin dorinţa de promovare a unor proiecte vizând dezvoltarea raporturilor dintre România şi Portugalia, atrăgându-şi în acest fel, stima şi aprecierea autorităţilor portugheze'', se arăta într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe din 8 martie 2002.

La 12 martie 2002, a fost decorat post-mortem, prin decret prezidenţial, cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Cavaler, pentru contribuţia remarcabilă adusă la edificarea şi consolidarea instituţiilor democratice şi la promovarea intereselor României.AGERPRES/(Documentare: Ruxandra Bratu; redactor Arhivă foto: Elena Bălan; editor: Marina Bădulescu)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.