Scriitorul, jurnalistul şi omul politic Adrian Păunescu s-a născut la 20 iulie 1943, în comuna Copăceni, judeţul Bălţi (Basarabia). Şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Bârca, în judeţul Dolj şi a făcut studii liceale la Craiova şi la Bucureşti. A urmat Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii din Bucureşti (1963-1968); bursier, pentru un an, al Universităţii din Iowa-SUA (1970-1971).

A lucrat în presa scrisă ca redactor la revistele Amfiteatru (1966-1968), România literară (1967-1970; redactor-şef adjunct) şi Luceafărul (1970-1972). Din 1973 până în 1985 este redactor-şef al revistei Flacăra. În aceeaşi perioadă a iniţiat şi a condus Cenaclul Flacăra, adevărat fenomen de masă, cu care susţine, până la interzicerea sa, în 16 iunie 1985, 1.615 manifestări de muzică, poezie şi dialog.

La 7 mai 1990, înfiinţează Cenaclul ''Totuşi iubirea''. Noul cenaclu susţine concerte de mare succes, în ţară şi dincolo de actualele graniţe, în special la Chişinău.

De-a lungul anilor desfăşoară o activitate extrem de bogată ca ziarist. Colaborează la: România liberă, Scânteia tineretului, Magazin, Săptămâna, Luceafărul, România literară, până în 1990, şi, după liberalizarea presei din decembrie 1989, la Românul, Libertatea, Pro Sport, Gazeta sporturilor, Republica, Timpul, Sport Star, 7 Zile, Jurnalul naţional, Sportul românesc etc.

Realizator de emisiuni social-culturale la Televiziunea Română (1971-1981), al emisiunii radio Cenaclul Flacăra (1980-1985). Proprietar, fondator şi preşedinte-director general al Editurii şi Fundaţiei ''Adrian Păunescu'' SRL (din 1990). A condus revista ''Flacăra lui Adrian Păunescu''.

Ca poet, a debutat în revista Luceafărul (1 mai 1960), iar editorial cu volumul ''Ultrasentimente'' (1965). A publicat foarte multe volume de versuri, printre care: ''Mieii primi'' (1967), ''Fântâna somnambulă'' (1968), ''Istoria unei secunde'' (1971), ''Repetabila povară'' (1974), ''Pământul deocamdată'' (1977), ''Manifest pentru sănătatea pământului'' (1980), ''Iubiţi-vă pe tunuri'' (1981), ''Rezervaţia de zimbri'' (1982), ''Totuşi, iubirea'' (1983), ''Viaţa mea e un roman'' (1987), ''Sunt un om liber'' (1989), ''Poezii cenzurate'' (1990), ''Româniada'' (1993), ''Front fără învingători'' (1995), ''Infracţiunea de a fi'' (1996), ''Tragedia naţională. Sonete şi alte poezii noi'' (1997), ''Deromânizarea României'' (1998), ''Cartea cărţilor de poezie'' (1999) (integrala poeziilor apărute în volume, cu un capitol de versuri inedite), ''Până la capăt'' (2002), ''Liber să sufăr'' (2003), ''Din doi în doi'' (2003), ''Antiprimăvara'' (2005), ''Un om pe nişte scări'' (2006), ''De mamă şi de foaie verde'' (2006), ''Copaci fără pădure'' (2006), ''Vagabonzi pe plaiul mioritic'' (2007), ''Rugă pentru părinţi'' (a IV-a ediţie, 2007), ''Încă viu'' (2008), ''Libertatea de unică folosinţă'' (2009).

A scris şi literatură pentru copii, proză fantastică (''Cărţile poştale ale morţii'', 1970), reportaj (''De la Bârca la Viena şi înapoi'', 1982).

A primit premii şi distincţii pentru poezie şi activitate jurnalistică, dintre care menţionăm: Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1968-1971); Ordinul Crucea Germaniei (1973); Meritul Cultural - clasa a doua (1979); Premiul Academiei Române (1983); Premiul pentru literatură decernat de Revista Literatură şi Artă de la Chişinău (1994); Premiul pentru poezie al Centrului Internaţional Ecumenic şi al Băncii Religiilor (1995); Premiul Fundaţiei Damian Ureche pentru poezie (1996); Premiul Fundaţiei ''Nişte ţărani'' - 1999; Diploma şi Trofeul Fundaţiei ''România 2000'', Premiul "Soarele de Aur", în cadrul celei de-a XV-a Gale a Premiilor Revistei "Ambasador" de la Târgu Mureş (2008).

Din 1994, a fost ales, mai mulţi ani la rând, preşedinte al Congresului Spiritualităţii Româneşti, desfăşurat la Băile Herculane.

La 29 mai 2009, consiliul director al clubului de fotbal Universitatea Craiova, a decis să îi ofere poetului Adrian Păunescu titlul de preşedinte de onoare, titlu meritat din plin de cel care a apărat fără ezitare echipa-fanion a Olteniei de-a lungul timpului.

La 12 august 2010, a fost ales membru de onoare al Academiei de Ştiinţe a Moldovei. Potrivit preşedintelui acestui for ştiinţific, Gheorghe Duca, distincţia a fost acordată ''pentru contribuţia substanţială la procesul de apropiere a celor două maluri ale Prutului, inclusiv prin organizarea spectacolelor 'Flacăra', de asemenea, pentru promovarea consecventă a adevărului ştiinţific privind limba şi literatura română în Republica Moldova''.

''Cum aş putea considera decât ca o încununare a întregii mele vieţi, decizia Academiei Republicii Moldova de a mi se face onoarea să fiu primit în rândurile sale? Martorii acelor ani nu mai sunt. E doar Basarabia eternă, cu toate suferinţele şi speranţele ei. Şi sunteţi dv., memoria neamului. Vă mulţumesc recunoscător, cu atât mai mult cu cât normalitatea, care e pentru toţi românii limba română, a fost şi - uneori - mai este pentru mulţi dintre dv. ocazia unei lupte, a unei jertfe, nu o simplă fatalitate geografică'', spunea poetul, în cuvântul său la ceremonia de la Chişinău.

Relaţia lui Adrian Păunescu cu Basarabia a fost cu totul specială. Născut în Basarabia, a părăsit ţinutul natal sub presiunea războiului. ''Nu aveam un an când m-a luat mama în braţe, m-a trecut Prutul şi m-a pierdut într-un tren plin cu soldaţi români înfrânţi'', spunea ori de câte ori avea ocazia poetul Adrian Păunescu.

Adrian Păunescu şi-a început cariera politică încă din timpul regimului comunist. Între 1966 şi 1968 a fost secretar al organizaţiei UTC de la Uniunea Scriitorilor din România, iar în august 1968 a devenit membru al PCR. Intelectual de stânga, după 1989 a fost membru al Partidului Socialist al Muncii, condus de Ilie Verdeţ (din aug. 1992), devenind prim-vicepreşedinte (ian. 1995-iun. 1998) şi preşedinte executiv (iun.-sept. 1998) al formaţiunii politice. În 1996 a fost desemnat candidat al PSM la alegerile prezidenţiale, pe care le-a pierdut. La 21 septembrie 1998 demisionează din toate funcţiile deţinute în PSM. Membru al Partidului Democraţiei Sociale din România (devenit Partidul Social Democrat).

A fost senator PSM de Dolj (1992-1996) şi reprezentant al României la Consiliul Europei (1993-1996). În legislatura 2000-2004 a fost senator PSD de Dolj, iar la alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2004, a obţinut un nou mandat de senator, reprezentând de această dată judeţul Hunedoara. De-a lungul celor trei legislaturi, Adrian Păunescu a fost preşedintele Comisiei senatoriale pentru cultură, culte, artă şi mijloace de informare în masă. Adrian Păunescu a candidat la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2008, vizând un al doilea mandat de senator de Hunedoara, dar nu a mai intrat în Parlament.

Între anii 1961 şi 1977 a fost căsătorit cu poeta Constanţa Buzea, cu care a avut doi copii: Ioana şi Andrei. În 1990 s-a căsătorit cu Carmen Antal, cu care a avut un copil, Ana Maria.

La 3 august 2008, Adrian Păunescu nota, pe blogul personal: ''Am trecut printr-o perioadă grea, plină de solicitări şi de provocări, perioadă pe care aveam datoria s-o iau în serios, în toate datele ei. Le răspund, în această clipă, tuturor compatrioţilor care mi s-au adresat, pe blog, prin poştă sau prin scurte mesaje telefonice. Le mulţumesc, emoţionat. Nu e puţin lucru să ai atâţia prieteni şi să exişti în conştiinţa atâtor oameni. Ştiu şi, vai, simt că, şi dacă aş fi nemuritor, tot ar trebui să mor şi tot o să mor, pentru a-mi plăti impozitul la care obligă încercarea de a fi etern. Sunt muritor şi de aceea am puterea să mă bucur de fiecare întârziere a mea pe acest pământ răbdător''.

Într-un editorial publicat la 21 iunie 2010, în cotidianul Jurnalul Naţional, Adrian Păunescu a menţionat că suferă de o boală gravă, fără să-şi facă public şi diagnosticul.

Primul bust de bronz dedicat poetului Adrian Păunescu a fost dezvelit la 30 noiembrie 2010, pe Aleea Scriitorilor din Alba Iulia. La 10 ianuarie 2011, a fost vernisată expoziţia "Linii", care cuprinde 74 de portrete, purtând semnătura lui Adrian Păunescu.

A murit la 5 noiembrie 2010, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, unde fusese internat la 26 octombrie 2010 cu probleme cardiace, renale, hepatice şi respiratorii.

Opera poetului Adrian Păunescu a fost apreciată de multe nume sonore ale unor oameni de cultură - scriitori, critici literari, academicieni - care şi-au declarat, de-a lungul anilor, aprecierea faţă de valoarea incontestabilă a creaţiei acestuia.

Eugen Simion: ''Pentru Adrian Păunescu lucrurile, ca şi cuvintele, sunt prea strâmte. El creşte repede şi haina logicii normale rămâne prea mică pentru al imaginaţiei sale trup. Energia interioară, condensată, este pe punctul de a arunca în aer structura formală a ultrasentimentelor. Totuşi, poemele rezistă şi, la sfârşit, poetul trimite un poruncitor mesaj generaţiei sale: Ridică-te-n picioare, salută, Generaţie, / Am scris această carte pe care o ador''.

Marin Sorescu: ''Poezia sa este o poezie de atitudine, în primul rând; atitudine făţişă; am putea spune pledoarie - şi în focul demonstraţiei zăreşti şi colţii şi lacrimile; când Adrian Păunescu îşi arată colţii, e un autor de pradă: inerţia, vechi apucături, îndărătnici şi sfătuitori de ocazie sunt sfâşiaţi în largi hiperbole, făcuţi cu miere şi oţet şi puşi pe munţi la uscat, în priveliştea lumii; dar imediat spectacolul liric e punctat de o ieşire lirică, la fel de grandioasă; multe versuri îţi rămân în minte şi farmecul lor e greu de explicat''.

În ultimul interviu acordat AGERPRES, la 17 iulie 2009, Adrian Păunescu declara: ''Eu nu aş fi vrut neapărat să împlinesc 66 de ani. Vroiam să o ia înapoi ceasornicul, să o ia înapoi calendarul, numai că nu se poate, şi atunci, fatalmente, trec prin această încercare. 66 de ani înseamnă şi mai multă tristeţe, şi mai multă responsabilitate, şi mai multă speranţă, pentru că eu sunt de ani şi ani victima nobilă a unui pariu cu istoria. Eu am tot spus că nu vreau să mor înainte de a vedea o ţară a tuturor românilor din toate provinciile lor natale. (...) Ce era dacă eram numai poet? Care era substanţa scrisului meu, să zicem aşa, a operei mele? Nu era nimic. Era un vid coafat. Eu am împrumutat din durerile contemporanilor mei, mi-am împrospătat propria durere cu durerea contemporanilor mei. Am fost în permanentă relaţie cu neamul meu. Am fost în incendiu. Am trăit iubind şi, cum am zis despre Bob Dylan, 'Şi am murit trăind'''.AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, Anca Pandea, Horia Plugaru, Ionela Gavril, redactor arhiva foto: Elena Bălan, editor: Cerasela Bădiţă)