Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

La 12 iunie este marcată, în multe ţări ale lumii, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor. Această zi reprezintă o oportunitate de a atrage atenţia asupra acestui fenomen şi asupra măsurilor globale necesare pentru a elimina această practică.

Tema stabilită de Naţiunile Unite pentru 2015 pleacă de la îndemnul de a acţiona împotriva folosirii copiilor pentru diverse munci: "NU muncii copilului - DA educaţiei de calitate." În acest an, evenimentele zilei se concentrează în special pe importanţa educaţiei de calitate, considerată un pas important în lupta împotriva muncii copiilor, potrivit paginii ONU dedicată zilei din acest an, www.un.org.

În fiecare an, la 12 iunie, Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor reuneşte guverne, angajatori şi organizaţii sindicale, societăţi civile, precum şi milioane de oameni din întreaga lume, pentru a evidenţia situaţia copiilor care muncesc şi de a stabili măsuri pentru protejarea acestora.

La nivel mondial, un număr mare de copii sunt implicaţi în munca domestică remunerată. Aceşti copii sunt deosebit de vulnerabili. Munca lor este de multe ori ascunsă de ochii publicului, desfăşurându-se în locuri izolate şi departe de familiile lor.

În acest an, obiectivele zilei pun accentul pe necesitatea unei educaţii gratuite, obligatorii şi de calitate pentru toţi copiii, cel puţin până la vârsta minimă de angajare şi pe măsuri prin care dreptul la educaţie să poată fi exercitat şi de cei care, în prezent, prestează o formă de muncă. Obiectivele vizează şi noile eforturi pentru ca politicile naţionale privind munca copilului şi educaţia să fie coerente şi eficiente, astfel ca politicile de la nivelul fiecărei ţări să asigure accesul la educaţie şi investiţii de calitate în profesia de cadru didactic.

Astăzi, la nivel global, aproximativ 215 milioane de copii lucrează, cei mai mulţi cu normă întreagă. Ei nu merg la şcoală şi au foarte puţin timp sau deloc pentru a se juca. Mulţi nu primesc hrană suficientă sau o îngrijire corespunzătoare. Mai mult de o jumătate dintre aceşti copii sunt folosiţi pentru muncile grele sau lucrează în medii periculoase. O mare parte sunt supuşi la o formă de muncă forţată, activităţi ilicite, inclusiv în traficul de droguri şi prostituţie, sau sunt implicaţi în conflicte armate, obligaţi să folosească arme, potrivit site-lui ONU.

Unul dintre obiectivele majore stabilite de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), încă de la fondarea sa în 1919, a fost abolirea muncii copiilor. OIM a adoptat şi supraveghează standardele de muncă ce includ conceptul de vârstă minimă de angajare sau de muncă. Convenţia nr. 138 prevede ca vârsta minimă de angajare să nu fie mai mică decât vârsta de finalizare a învăţământului obligatoriu.

Convenţia OIM nr. 182, din 1999, privind cele mai grave forme ale muncii copilului, a consolidat consensul global privind eliminarea muncii copiilor. OIM, prin Programul concentrat pe muncile prestate de copii, acţionează pentru realizarea abolirii efective a muncii copiilor, angajându-se în eliminarea tuturor formelor periculoase de muncă desfăşurate de copii până în 2016.

Iniţiativa instituirii acestei zile a fost luată după publicarea Raportului Global 2002 privind piaţa muncii la nivelul întregii lumi, care avansa cifre zguduitoare privind numărul copiilor obligaţi să muncească: dintre cei 246 de milioane de copii care munceau în mod constant, peste 170 de milioane erau angrenaţi în munci grele sau periculoase.

Raportul ''Unirea forţelor împotriva exploatării copiilor prin muncă - Raport pentru Conferinţa Globală privind exploatarea copiilor prin muncă din 2010'' solicită ca problema exploatării copiilor prin muncă să fie considerată o prioritate a programelor naţionale de dezvoltare şi prezintă o serie de dovezi care indică faptul că exploatarea copiilor prin muncă reprezintă un impediment important în dezvoltarea naţională. AGERPRES /(Documentare-Daniela Dumitrescu, editor: Andreea Onogea)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.