Modifică dimensiunea fontului:
Corneliu Leu, prozator, dramaturg, jurnalist şi realizator radio tv, a murit marţi, 9 iunie, la Bucureşti, la vârsta de 83 de ani.
Corneliu Leu s-a născut la 21 iulie 1932, la Medgidia, judeţul Constanţa. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti (1950-1952), şi pe cele ale Academiei "Ştefan Gheorghiu" (absolvită în 1965). A lucrat în redacţiile mai multor ziare şi reviste: "Cuget liber" din Constanţa (1948-1950), "Roumanie d'aujourd'hui" (1958-1962), "Luceafărul" (1962-1965), "Contemporanul" (redactor-şef adjunct din 1979).
A fost redactor la Radiodifuziunea Română (1950-1958) unde a înfiinţat Radio Vacanta; redactor-şef la Editura 'Eminescu' (1970-1971); director general adjunct la Consiliul Naţional al Cinematografiei (1971), director al Casei de Filme 4 (1971-1979). La Televiziunea Română a înfiinţat studioul de producţie de filme, seriale şi coproducţii.
A realizat un ciclu de filme documentare despre scriitori, un ciclu de 48 de filme de călătorii în jurul lumii (1972-1975), a semnat şi scenariile filmelor artistice "Asediul" (1971, în colaborare cu regizorul - Mircea Mureşan), "Fata bună din cer" (1977, regia Dan Necşulea), "Casa dintre câmpuri" (1979, regia Alexandru Tatos).
Ca prozator, a debutat în revista "Flacăra" (1948), iar primul roman, "Ochiu-dracului", îi va apărea în 1956. Jurnalismul şi viaţa de reporter se răsfrâng asupra creaţiei literare ale lui Corneliu Leu, acesta abordând romanul (sentimental - "Femeia cu ochi albaştri", 1970; istoric - "Plângerea lui Dracula", 1977; "Romanul unei zile mari", 1979 ş.a. sau de actualitate - "Vârsta de aur", 1957; "Puterea", 1964; "Viaţa particulară a lui Constant Hagiu", 1967; "...Această viaţă sentimentală", 1976; "Patriarhii", 1979 etc.), nuvela, reportajul, teatrul (piesa "Femeia fericită", 1974), unele scrise în tonul epocii comuniste. Romanele, de la primul la "Patriarhii", au fost reunite şi sistematizate sub titlul "Faptele de arme ale unor civili în secolul războaielor mondiale sau Ce înseamnă puterea" (I-III, 1987-1989).
După 1990, a mai publicat volumele "Democraţia locală în România contemporană" (1995), "Cartea Episcopilor Cruciaţi" (2001). Printre cele mai recente publicaţii se numără "Vecinul cel bun" (2008, roman), "Despre meritocraţie" (2009, studii şi articole) şi "Femeia, fie ea regină..." (2010, roman).
În 2009 a pus bazele Reţelei de iniţiative culturale şi universităţi populare, în cadrul programului european de înfiinţare a Grupurilor de Acţiune Locală.
În anul 2012 a înfiinţat "Grupul de reflecţie privind problemele Democraţiei Reale" care publică analele studiilor respective şi caiete periodice şi a lansat conceptul de "Ecumenism laic".
Anul următor, în 2013, a înfiinţat publicaţia "Creşterea limbii româneşti". În acelaşi an, după promulgarea Legii Zilei Limbii Române, a organizat celebrarea oficială a acestei sărbători prin ample manifestări în Bucureşti şi pe Valea Prahovei. Cu acelaşi prilej a lansat "Antologia de poezie română cinstind limba română" şi filmul documentar al acestor manifestări, cu deviza "Durerea existenţei celor două state s-o transformăm în bucuria de a trăi într-o singură patrie, cu o singură limbă şi o singură cultură".
În februarie 2015 Corneliu Leu a lansat volumul "Anexe nedorite, obligatorii la viaţa noastră de odinioară şi, uneori, greu de evitat chiar în cea prezentă, adică ceea ce ni se alătură prin ochiul celor ce ne urmăresc" apărut la editura Rawex Coms. AGERPRES (Documentare - editor: Marina Bădulescu)
Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.