Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Maria Gheorghiu, una dintre cele mai apreciate artiste folk de la noi, s-a născut la 28 august 1963, la Reşiţa. A absolvit Şcoala de Muzică din oraşul natal, secţia oboi, în 1977. A intrat apoi în corul de cameră "Mioriţa", unde a cântat zece ani, sub conducerea dirijorului Doru Morariu. Ulterior, a făcut parte din Cenaclul Atheneum din Reşiţa, unde recita poezii proprii.

Influenţată de muzica Marcelei Saftiuc şi a lui Joan Baez, a început să studieze chitara, lansându-se în muzica folk. În 1984, cânta în Cenaclul Flacăra, piesa ei ''Dans ritual'' fiind prezentă în topurile de la acea vreme, potrivit site-ului www.foreverfolk.com.

A participat la festivaluri de muzică folk, a susţinut recitaluri de muzică şi poezie alături de mari actori ca Valeria Seciu, Ovidiu Iuliu Moldovan, Leopoldina Bălănuţă, Ştefan Iordache, Dorel Vişan, Eusebiu Ştefănescu, în paralel apărând în emisiuni TV sau la radio. 

''Destinul muzicii folk este acelaşi cu propriul destin. În ceea ce mă priveşte, cântecele mele sunt viaţa mea, sunt scrise cu sângele meu, cu bucuriile şi tristeţile mele, şi în ele se regăsesc aceia care mai au chef să stea de vorbă cu ei înşişi fără teama de a deveni ridicoli în fata semenilor. Folkul nu ţine de modă, ci doar de faptul că ai sau nu curajul să recunoşti că sensibilitatea e o parte importantă din tine. Câtă vreme mai crezi că un cântec te poate face mai bun şi ai curajul să spui asta cu voce tare de pe scenă sau din sală, mai există speranţă'', mărturiseşte artista pe site-ul personal, http://mariagheorghiu.com.

După 1989, a efectuat turnee în Franţa, Danemarca, Norvegia, Grecia, Austria. În 1993, obţine Premiul 1 la Festivalul Naţional de Muzică Folk ''Om Bun''.

În 1995, editează prima casetă audio ''Lacrimi în flăcări'', care are succes imediat după lansare. În 1997 lansează albumul ''Canon şi Maria Gheorghiu'', iar anul următor albumul de colinde ''Pe la case luminate''.

''Floare de vârtej'', album realizat în colaborare cu compozitorii Adrian Ordean şi Eugen Mihăescu pe versuri de Nichita Stănescu, Ana Blandiana, Adrian Păunescu apare în 1999 şi are un real succes.

''Multă vreme am trăit acut sentimentul că sunt doar 'Mierlă fără folos'. În timp, am realizat că locul în care trăiesc este 'cea mai frumoasă grădină a raiului' în care, dacă vreau cu adevărat, poate să înflorească şi 'Floarea mea de vârtej''', scrie Maria pe site-ul personal.

În 2002, este reeditat albumul de colinde ''Pe la case luminate'', iar în 2004 apare albumul ''Timp netrăit''.

Anul 2006 este marcat de un recital susţinut la Kiev, alături de Orchestra Simfonică din Kiev, dar şi de concertul de la Buho Real din Madrid şi un turneu în Statele Unite ale Americii. În 2007 este reeditat albumul ''Floare de vârtej''.

''Am învăţat în decursul anilor petrecuţi pe scenă că definitorie pentru un artist este comunicarea cu publicul, faptul că trebuie să îi convingi de sinceritatea gestului tău artistic, să le dai ocazia să se regăsească în cântecele tale şi, cel mai important, să ştie că tu eşti acolo, pe scenă, pentru ei, nu pentru tine. Nu am făcut niciodată o ierarhizare a scenelor pe care am cântat, pentru că nu scena cu numele ei este importantă, ci actul artistic în sine. Are vreo importanţă că ai cântat pe scena Filarmonicii din Kiev sau în nu ştiu ce sală mare de concerte din Paris, Madrid, Roma sau Chicago atâta vreme cât tu nu ai reuşit să convingi, să simţi publicul vibrând cu tine la fiecare notă, respiraţie sau tăcere?'', crede Maria Gheorghiu.

Din anul 2008, Maria a susţinut numeroase spectacole cu trupa Atelier. În majoritatea apariţiilor sale pe scenele ţării este acompaniată de Radu Graţianu.

În 2010, lansează albumul ''Curcubeu'', urmat în 2013 de albumul ''De 20 de ani 'Om Bun'''. În ultimii ani, Maria Gheorghiu e tot mai prezentă în peisajul muzicii folk, susţinând numeroase concerte în âară, dar ţi în străinătate. Anul 2014 a fost marcat de numeroase apariţii în spectacolul ''Sub zodia Mariei'', în care l-a avut partener pe regretatul actor Eusebiu Ştefănescu.

''Muzica pentru mine este o formă de supravieţuire. Muzica este refugiul atunci când simt că nu mai încap în lumea reală. Este armura pe care o îmbrac ca să mă apăr de micile răutăţi cotidiene. Este cea mai importantă formă de comunicare cu cei care simt că viaţa este şi altceva în afara zilnicei corvoade. Iar muzica mea, poezia pe care o compun, scot la suprafaţă trăirile mele'', spune Maria pe pagina personală de Internet.

La începutul lunii aprilie 2015, Maria Ghorghiu a fost invitat special al trupei Micul Paris în spectacolul ''Autografe Rock'n Folk'', la Stuf Vama Veche.

Pe lângă activitatea muzicală, Maria Gheorghiu este prezentă şi în lumea mass-media. Activitatea sa constă în moderarea unor emisiuni la Radio România, în cadrul cărora Maria promovează folkul şi rockul românesc. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Horia Plugaru)

Urmăreşte ştirile AGERPRES pe WhatsApp şi pe GoogleNews


Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.