Ouăle roşii, alături de tradiţionala pască, reprezintă elemente specifice Sfintei Sărbători de Paşti, care nu pot lipsi de pe masa niciunui bun creştin.

Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Astfel, una dintre ipotezele care stă la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, pe care l-a aşezat sub cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele Domnului. De asemenea, atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au  transformat în ouă roşii. Totodată, conform site-ului www.biserica.org, se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăţ de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: ''Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus''. Şi pe dată ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Cu multe secole înainte de Hristos, exista obiceiul de a oferi în dar ouă colorate, la marile sărbători, îndeosebi la cele de înnoire a timpului. Oul este el însuşi generator de viaţă, un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei. ''Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci şi omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinţei tuturor popoarelor din lume'', spunea folcloristul Artur Gorovei într-un studiu apărut în anul 1937. La creştini, oul este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu.

În România, cea mai veche menţiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paşti se regăseşte în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rând, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Ştefan Cantacuzino (1714-1715), care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşti în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iaşi, în anul 1762.

Înroşirea ouălor de Paşti se face în Joia Mare, existând credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Potrivit site-ului www.crestinortodox.ro, culoarea roşie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi, însă, de Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii. Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiţia încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artişti populari. Ouăle încondeiate se mai numesc şi "ouă muncite", dedicând astfel efortul depus pentru desăvârşirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.

Încondeierea ouălor se realizează folosind tehnici speciale şi constă în aplicarea unor desene deosebite, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Astfel, pe ele regăsim frunze, brazi, flori de măceş, grâu, peşti, coarne de cerb, steaua magilor, crucea Paştelui şi chiar icoane pictate. De asemenea, se mai încondeiază ouă cu motive tradiţionale de pe cămăşile populare.

De obicei se folosesc trei-patru culori: roşu, care simbolizează soarele, focul şi dragostea; negru, care simbolizează eternitatea, statornicia, dar şi suferinţele Domnului Iisus Hristos pe cruce; galben - lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea; verde - forţa naturii, rodnicie, speranţă şi albastru - sănătate, seninul cerului. Pentru a realiza ouă decorative de Paşti, în Vrancea şi la Putna Sucevei se folosesc vopsele în relief, în Bucovina se aplică mărgele, în Neamţ se fac ouă decorative din lemn, iar în Harghita, se fac ouă din lut. De asemenea, pentru încondeierea ouălor, în unele părţi ale ţării se folosesc ouă fierte, iar în alte zone - ouă golite de conţinut.

Odinioară, se foloseau plante pentru obţinerea acestor culori, dar în zilele noastre se folosesc mai mult vopseluri chimice. Cu toate acestea, unele gospodine păstrează încă reţetele străvechi pentru prepararea culorilor vegetale, obţinute din plante culese din vreme şi lăsate la uscat. Astfel, culoarea roşie se poate obţine din cojile de ceapă roşie, din frunzele mărului pădureţ sau din sovârf, galbenul se obţine din flori de tei sau frunze de mesteacăn, albastrul - din viorele, iar pentru verde se foloseşte răchiţica.

Meşterii populari găsesc o diferenţă foarte mare între cele două tipuri de vopseluri, căci cele vegetale, prin căldura lor, conferă oului o amprentă estetică deosebită. Totodată, aceştia pun mare preţ pe atmosfera de linişte, înţelegere, calm şi bunătate, atât de necesară în timpul încondeierii, fiindcă această tehnică cere răbdare şi este una foarte dificilă.  

În noaptea de Înviere, gospodinele duc la biserică un coş cu ouă roşii, pască şi cozonac, care urmează să fie sfinţite de preot. După slujbă şi în zilele care urmează se obişnuieşte să se ciocnească ouăle, după un ritual anume. Astfel, ca regulă generală, cel mai vârstnic bărbat de la masă este primul care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, rostind formula ''Hristos a Înviat!'', la care se răspunde cu: ''Adevărat a Înviat!''. Oul a cărui coajă a plesnit este oferit celui care l-a spart.

În Transilvania, la începutul mesei, capul familiei jertfeşte un ou slujit la slujba din noaptea Învierii, îl curăţă şi îl împarte tuturor membrilor familiei, spre a fi mâncat sacramental, potrivit celor consemnate de Ion Ghinoiu, în ''Obiceiuri populare de peste an''. Cojile ouălor sunt aruncate fie pe pământ, pentru fertilizarea holdelor, fie pe apele curgătoare, pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Paştele. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa Domnului Iisus Hristos şi este permis numai după noaptea de Înviere şi până la Înălţare. AGERPRES/(Documentare-Andreea Onogea, editor: Mariana Zbora-Ciurel)